Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de reclamanţii D. T. F. şi N. H. prin mandatar D. N. G., împotriva sentinţei civile nr. 392/14 septembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a în dosar civil nr(...), având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă mandatara reclamanţilor apelanţi – avocat E. E., cu delegaţie la dosar, lipsă fiind aceştia şi restul părţilor.
Nefiind alte cereri formulate şi probe de administrat, instanţa constată închisă faza probatorie şi acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamanţilor apelanţi – avocat E. E., solicită admiterea apelului, şi în consecinţă modificarea soluţiei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Solicită acestea întrucât consideră că instanţa de fond nu a observat faptul că soluţia pronunţată de Curtea de A P E L A L B A I U L I A a fost menţinută de către ICCJ, în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, pentru care reclamanţii au optat, respectiv despăgubiri băneşti şi valoarea acestora. Consideră că dreptul câştigat de reclamanţi a fost sub imperiul Legii nr. 10/2001, aceasta fiind în vigoare la acel moment, astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor legii noi, care prevăd o altă modalitate de stabilire a măsurilor reparatorii.
Instanţa, deliberând, faţă de actele şi lucrările dosarului, lasă cauza în pronunţare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de faţă,
Prin acţiunea formulată de reclamanţii D. T. F. şi N. H., prin mandatar D. N. G., în contradictoriu cu SC D.F.E.E. F. F. E. – S.D.F.E.E D, s-a solicitat modificarea deciziei nr. 137/19.03.2007, şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform deciziei nr. 633 din 25 ianuarie 2007, pronunţată de ICCJ B, în dosar nr. 7913/2006.
In motivare, s-a susţinut că pârâta, la emiterea deciziei atacate, nu s-a conformat deciziei ICCJ B, şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii, pct. VII din Legea nr. 247/2005, schimbând natura juridică a măsurilor reparatorii din despăgubiri băneşti, în acordarea de titluri de despăgubire, şi ulterior acţiuni la Fondul Proprietatea. In aceste condiţii, pârâta n-a propus compensarea bănească care se încadra în categoria măsurilor reparatorii prescrise de art. 26 din Legea nr. 10/2001, neîndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de Legea 10/2001, şi încălcând dreptul reclamanţilor la despăgubiri juste şi echitabile.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, deoarece decizia atacată îndeplineşte condiţiile legale ale Legii nr. 247/2005 cât şi dispoziţiile deciziei nr. 101/2006 a Curţii de A P E L A L B A I U L I A, modificată prin decizia 633/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie B.
T r i b u n a l u l H u n e d o a r a, prin sentinţa civilă nr. 329/14.09.2007, a respins acţiunea reclamanţilor, constatând că, în ciclul procesual anterior, prin decizia civilă nr. 633/2006 a ICCJ B, acţiunea reclamanţilor s-a admis numai faţă de pârâta SC F. SA, care a fost obligată să emită dispoziţia de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent, menţinând în rest dispoziţiile hotărârii atacate, iar recursul pârâtei a fost respins.
Pârâta a emis dispoziţia atacată în prezenta cauză, propunând acordarea măsurilor reparatorii, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, până la concurenţa sumei de 154.273,33 lei. Această decizie a fost menţinută ca legală de instanţa de fond, faţă de prevederile OUG 81/28.06.2007, care a modificat şi completat Titlul VII – privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005. Potrivit art. 3 lit. „h” din acest act normativ, titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român, de a primi în numerar o sumă de maxim 500 lei, astfel că actuala reglementare corespunde cu solicitările reclamanţilor.
Impotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, solicitând admiterea lui, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
S-a motivat nelegalitatea sentinţei, arătându-se că la data naşterii dreptului subiectiv al reclamanţilor, cu privire la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru imobilul din litigiu ce nu poate fi restituit în natură, erau în vigoare dispoziţiile Legii 10/2001, ce permiteau acordarea despăgubirilor băneşti, pe baza acordului titularilor. Cum prin decizia civilă nr. 633/2007 a ICCJ B, a fost păstrată partea din dispozitivul deciziei Curţii de A P E L A L B A I U L I A, sub aspectul acordării acestor măsuri reparatorii, în mod nelegal, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legii noi, care prevăd o altă modalitate şi procedură de stabilire a măsurilor reparatorii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea apelului, motivând legalitatea sentinţei atacate deoarece la data emiterii deciziei, pârâta s-a conformat Titlului VII din Legea 247/2005, în vigoare, şi a dispoziţiilor art. 26 pct. 1 din I. 250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001.
Curtea, verificând legalitatea sentinţei atacate, constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Dreptul reclamanţilor de a beneficia de prevederile reparatorii ale Legii 10/2001, s-a născut şi a fost valorificat anterior modificării acestei legi, prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi a format obiectul litigiului, pornit la data de 25.03.2003, prin atacarea atitudinii pasive a pârâtei, de nesoluţionare a notificării . Prin urmare, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1089/10.12.2003 a T r i b u n a l u l u i H u n e d o a r a, modificată prin decizia civilă nr. 101/A/29.03.2006 a Curţii de A P E L A L B A I U L I A, şi rămasă irevocabilă ca urmare a deciziei nr. 633/25.01.2007 a ICCJ B.
Această ultimă decizie, a stabilit obligaţia pârâtei să emită dispoziţie de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, menţinând dispoziţiile deciziei şi ale sentinţei arătate, astfel că, pentru suprafaţa de 4028 mp din imobilele litigioase, la care s-a reţinut valoarea stabilită de 1.542.733.327 lei ROL, pârâtei i s-a menţinut obligaţia de plată în favoarea reclamanţilor, în echivalent bănesc.
In aceste condiţii, pârâta era ţinută să emită decizie, în condiţiile legii în vigoare la data naşterii dreptului reclamanţilor, respectiv în 2003, faţă de împrejurarea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, raportul juridic de reparaţie se afla deja pe rolul instanţelor judecătoreşti, motiv pentru care, dacă s-ar da eficienţă modului de stabilire a dreptului la reparaţie cât şi procedura de urmat, prescrise de legea nouă, ar însemna ca această lege să retroactiveze, ceea ce nu este posibil dacă legea nouă nu conţine prevederi exprese.
In consecinţă, instanţa de fond, dând eficienţă prevederilor Legii nr. 247/2005 şi OUG 81/20.06.2007, şi echivalând titlurile de plată conţinute de certificatele emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, emise pe seama Statului Român, cu despăgubirea bănească prescrisă de legea anterioară, pentru simplul motiv că persoanele îndreptăţite pot primi în numerar o sumă de maxim 500.000 lei ( în care s-ar încadra şi despăgubirea evaluată ca fiind cuvenită reclamanţilor), este nelegală. De altfel, instanţa de fond îşi argumentează soluţia, prin aceea că, chiar dacă dreptul reclamanţilor trebuia să îmbrace forma despăgubirii băneşti, şi modalitatea înscrisă în Dispoziţia nr. 137/19.03.2007, corespunde cu actuala reglementare.
Pentru argumentele expuse, referitoare la neretroactivitatea legii noi, aceste susţineri ale instanţei de fond nu pot fi reţinute ca legale, sens în care, admiţând apelul, în baza art. 296 cod procedură civilă, se va schimba în tot sentinţa atacată, va fi anulată decizia emisă de pârâtă, care va fi obligată să emită o nouă decizie, pentru acordarea despăgubirilor băneşti, în conformitate cu dispoziţiile deciziei 633/2007 a ICCJ B, intrată în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste motive:
In numele legii
D E C I D E
Admite apelul declarat de contestatorii D. T. F. şi N. H. prin mandatar D. N. G. împotriva sentinţei civile 392/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l H u n e d o a r a şi în consecinţă:
Schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că admite contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 137/19.03.2007 emisă de F. – F. E., pe care o anulează şi dispune emiterea unei noi decizii privind acordarea de despăgubiri băneşti contestatorilor până la concurenţa sumei de 154.273,33 lei pentru terenurile în suprafaţă de 4028 mp din CF 39 H, top. 2203, 2204 şi CF 908 H top. 2201/1, 2202/1, ce nu pot fi restituite în natură.
Obligă intimata să plătească apelanţilor 890 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 10 ianuarie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu