Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe recursurile declarate de pârâţii INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ B şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ S împotriva sentinţei civile nr. 40/CA/09.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat M. E., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) Drepturi băneşti.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurenţii solicită judecarea cauzei în lipsă.
Instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere că, în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă, recurenţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor în contencios de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l S i b i u sub dosar nr(...) reclamantul M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Statistică B, Direcţia Judeţeană de Statistică S şi Ministerul Finanţelor Publice să fie obligaţi prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pe anii 2001- 2006 , raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective. În motivarea cererii se arată că reclamantul, în calitate de funcţionar public, beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispoziţiilor art. 34 din L. 188/1999 şi că suspendarea succesivă a plăţii este nelegală şi contrară C o d u l u i m u n c i i şi Constituţiei.
Pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică a formulat cerere de chemare în garanţie faţă de Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca în cazul admiterii cererii să fie obligat să vireze sumele de bani necesare în vederea efectuării plăţii.
Secţia comercială şi contencios administrativ a T r i b u n a l u l u i S i b i u prin sentinţa nr. 40/CA/9.10.2007 a respins excepţiile lipsei timbrajului, lipsei procedurii prealabile, a prescripţiei acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive şi a admis acţiunea reclamantului obligând pârâţii 1şi 2 la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2001- 2006, raportat la perioada efectiv lucrată de reclamantă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a MFP.
Prin considerentele expuse, instanţa a reţinut că reclamanta are aceste drepturi, dar nu au fost achitate deoarece plata a fost suspendată succesiv, suspendarea operând şi asupra cursului prescripţiei. Suspendarea nu înseamnă că aceste drepturi au fost înlăturate, ci doar s-a amânat plata.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S solicitând modificarea hotărârii şi respingerea acţiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1, 304 pct. 5, 7 şi 9 Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din L. 146/1997.
Prin motivele de recurs se critică soluţia instanţei sub aspectul că dreptul de a solicita primele de concediu nu este actual atâta timp cât a fost suspendat prin dispoziţii succesive. Totodată, recurentele au susţinut că primele de vacanţă reprezintă drepturi salariale suplimentare a căror stabilire şi acordare intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului şi nu reprezintă drepturi sau libertăţi fundamentale al căror exerciţiu să poată fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţia României.
Un alt motiv de recurs a vizat greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei procedurii prealabile şi a prescripţiei dreptului la acţiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.
Un alt motiv de recurs, priveşte nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, recurenţii arătând că este în atribuţia chematului în garanţie să procedeze la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legilor bugetare anuale şi a legilor de rectificare a bugetului de stat şi că acest minister are obligaţia de a asigura şi vira către Institutul Naţional de Statistică, fondurile necesare plăţii primelor de vacanţă.
În sfârşit, un ultim motiv de critică se referă la nelegala actualizare în funcţie de rata inflaţiei a sumelor acordate.
Analizând sentinţa atacată sub aspectul motivelor de recurs, motive care sunt comune în cele două cereri de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Critica recurenţilor privind nelegala acordare a primelor de vacanţă pentru perioada 2001-2006 nu este fondată. Astfel, se reţine că reclamanta are calitatea de funcţionar public. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispoziţiile L. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, OUG 192/2002, iar în prezent prin OUG 92/2004. Potrivit art.33 (2) din L.188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcţionarii publici au dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art. 4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar în art. 23 din aceeaşi ordonanţă se stabileşte că funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condiţiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, (M.OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data de 2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din L.188/1999 (M.OF.600/8 12 1999) cu modificările şi completările ulterioare se suspendă până la 1 01 2002.
Prin L. 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 ,(M.OF.784/11 12 2001), intrată în vigoare la data de 11 12 2001, în art. 12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12. 2002.
Prin L.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (M.OF.863/29 11 2002), intrată în vigoare pe data de 29 11 2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2003.
Ulterior, prin L.507/2003, (M.OF.853/2 12 2003) intrată în vigoare la data de 5 12 2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art. 9 (7) se stabileşte că termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2004, iar prin art. 8 (7) din L. 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005, s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi pana la data de 31 12 2005. Prin art. 5 (5) din L.379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006, se arata ca prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive, dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziţii legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat. Reclamantul a investit instanţa de judecată la data de 31 mai 2007, iar instanţa a pronunţat hotărârea la data de 09 10 2007, dată la care s-a epuizat şi suspendarea legală dispusă până la data de 31.12.2006.
Este adevărat că suspendarea plăţii acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispoziţiilor L. 24/2000 privind normele de tehnica legislative si potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că acelaşi articol în aliniatul (2) stipulează ca la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare. Acordarea daunelor-interese de către instanţa este o dispoziţie legală, deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor dă dreptul la despăgubiri calculate în funcţie de rata inflaţiei.
În consecinţă, acordarea primei de vacanţă este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedică instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin. În aceste condiţii nu au relevanţă nici deciziile pronunţate de Curtea Constituţională privind respingerea excepţiilor invocate.
Recursul nu este fondat nici în ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Institutul Naţional de Statistică B şi a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâţi. Chiar dacă nu există la dosar un act scris prin care reclamanţii să se fi adresat acestora în vederea obţinerii dreptului solicitat prealabil sesizării instanţei, cum nu se atacă un act administrativ individual ci refuzul nejustificat al pârâţilor de acordare a unor drepturi, în speţă nici nu era necesară procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 De asemenea, Curtea apreciază că prin admiterea acţiunii faţă de pârâtul Institutul Naţional de Statistică, instanţa s-a pronunţat corect în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, motivat de împrejurarea că acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite şi are obligaţia de a asigura fondurile necesare plăţii sumelor solicitate de reclamanţi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâţi privind respingerea de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru anii 2001, 2002 şi 2003, în cauză se constată că această excepţie era întemeiată şi trebuia admisă, faţă de prevederile art. 283 din C o d u l m u n c i i, şi faţă de data investirii instanţei de judecată. Suspendarea plăţii primei de concediu pentru anul 2001 a operat până la data de 1.01.2002, dată la care dreptul la acţiune a început să curgă, iar faţă de data formulării acţiunii, 31 mai 2007, se constată că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Şi pentru anii 2002 şi 2003 a intervenit prescripţia pentru aceleaşi considerente. Acest termen a fost calculat doar de la data încetării suspendării, însă apreciindu-se că legile bugetului prin care s-au dispus suspendările au produs efecte juridice doar pentru un an, cât au fost în vigoare, astfel că de la data ieşirii lor din vigoare, primele de concediu aferente anului respectiv puteau şi trebuiau a fi cerute în următorii trei ani –termenul general de prescripţie. Însă între timp a apărut O.U.G. 146/2007 prin care legiuitorul a înţeles să repună în drepturi funcţionarii publici indiferent de faptul că au acţionat sau nu în instanţă în termenul legal de prescripţie. Astfel, în art. 1 se arată că „ordonanţa reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe …” funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României, precum şi alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.” Faţă de acest nou temei juridic soluţia instanţei de fond în ce priveşte acordarea drepturilor şi pentru perioada anilor 2001-2003 apare ca legală şi va fi păstrată.
Apariţia actului normativ mai sus citat este de natură să facă de prisos şi o chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere exprimarea clară, neechivocă a legiuitorului în sensul acordării drepturilor. Din această perspectivă motivul de recurs vizând respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, apare ca nefondat.
Nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9, 304 /1 Cod procedură civilă se va fi respinge recursul pârâţilor ca nefondat potrivit art. 312 al. 2 Cod procedură civilă şi va fi menţinută hotărârea atacată ca legală şi temeinică.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S împotriva sentinţei civile nr. 40/CA/9.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u – secţia Comercială şi Contencios Administrativ în dosar nr(...).
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 Ianuarie 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu