Parchetul de pe lângă Curtea de A P E L A L B A I U L I A reprezentat de H. G. - procuror general adjunct
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul F. (...) împotriva Încheierii penale nr. 8 /22.01.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a - Secţia penală în dosar nr(...).
- recurent Inculpat - F. B. personal în stare de deţinere în Arestul I.P.J. A şi asistat de avocat M. N. ales şi avocat G D. ales.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosar motive de recurs formulate de inculpat prin avocat ales M. N..
S-a audiat inculpatul declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.
Apărătorii inculpatului recurent şi reprezentantul parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare faţă de care instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatul recurent, avocat G D. solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi punerea acestuia de îndată în libertate. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Susţine că nu există indicii sau dovezi din care să rezulte vinovăţia inculpatului, în cauză fiind administrate majoritatea probelor, respectiv au fost audiaţi martorii, s-a întocmit raportul de expertiză, s-a efectuat cercetarea la faţa locului, probe nu conduc la concluzia că inculpatul ar fi săvârşit fapta de care este acuzat.
Dacă inculpatul ar fi în stare de libertate ar fi benefic pentru acesta sub aspectul formulării apărării în dovedirea nevinovăţiei şi nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru toate aceste motive se impune admiterea recursului declarat de inculpat.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat M. N. faţă de concluziile puse de colegul său, solicită admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate cu consecinţa punerii inculpatului în stare de libertate.
Susţine că în încheierea tribunalului nu sunt indicate în concret decât generic motivele pentru care se impune prelungirea măsurii arestării preventive, nefiind motive temeinice.
Astfel nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 cod pr. penală, astfel nu sunt date concrete că inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, întrucât este o persoană cu o atitudine pozitivă, fără un limbaj violent, nu are antecedente penale şi nu este cunoscut că ar avea un comportament violent.
Referitor la gravitatea faptei în practica CEDO, în hotărârea din 6 noiembrie 2007 s-a arătat că nu justifică menţinerea unei persoane în arest preventiv doar pe baza prezumţiei dată de gravitatea faptei şi din cauza pericolului ipotetic de a se sustrage urmării penale sau de a săvârşi o altă infracţiune şi se impune ca autorităţile au obligaţia să justifice arestul preventiv şi pe alte raţiuni concrete şi de a demonstra în mod convingător că măsura prelungirii arestului preventiv este justificată.
În încheierea nr. 8/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a nu se face referire la motivele concrete pentru care se impune prelungirea arestului preventiv şi nu se încadrează în prevederile legale, motiv pentru care este nelegală şi netemeinică şi se impune a fi desfiinţată.
Critică această încheiere susţinând că nu este motivată, iar pentru menţinerea stării de arest trebuie motive convingătoare, nu generice, iar parchetul nu urmăreşte să se afle adevărul.
Susţine că inculpatul a solicitat în probaţiune cereri, dar acestea au fost respinse, fără nici o motivare temeinică, deşi ar fi de natură să conducă la aflarea adevărului.
Prin ţinerea inculpatului în stare de arest acesta este prejudiciat, întrucât organele de anchetă nu se preocupă pentru aflarea adevărului, nu se cunoaşte cauza morţii victimei, nici locul faptei. În volumul I la fila 330 prietena cea mai bună a victimei enumără mai multe persoane care ar fi vrut să-i facă rău victimei, şi deşi prietenul victimei N. M. a ameninţat-o pe victimă cu moartea, acesta nu este pus sub urmărire penală.
În cauză nu s-au găsit probe materiale care să conducă la ideea tranşării victimei de către inculpat, inculpatul neprezentând nici o urmă de tăiere, iar probele dosarului conduc ancheta spre o direcţie greşită şi apreciază că nu se doreşte aflarea adevărului în acest caz.
Pentru toate aceste motive se impune admiterea recursului şi punerea inculpatului de îndată în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca legală şi temeinică, susţinând că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu s-au modificat, ele subzistând şi în prezent, în cauză existând indicii că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este arestat. Cauza este mai complexă şi pentru protecţia ordinii publicii şi pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune prelungirea măsurii arestării preventive.
Inculpatul având ultimul cuvânt susţine că nu se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa, în cauză nu există dovezi în acest sens, nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi toată luna decembrie 2007 o poate justifica, nu a avut intenţia să plece din ţară, iar scopul lui este de a se prezenta la fiecare înfăţişare pentru a ajuta la rezolvarea cazului. Pentru toate aceste motive se impune admiterea recursului şi punerea sa în stare de libertate întrucât nu se justifică reţinerea sa în stare de arest.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faţă;
Constată că prin încheierea penală nr.8/22 ianuarie 2008 T r i b u n a l u l A l b a a dispus în baza disp. art. 155 Cod procedură penală prelungirea arestării preventive a inculpatului F. B. pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de27.01.2008 şi până la data de 25.02.2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut,în esenţă, de către instanţa de fond că inculpatul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/2007 emis în baza Încheierii penale nr. 69/2007 a Curţii de A P E L A L B A I U L I A sub acuza comiterii infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) Cod penal, apreciindu-se că sunt întrunite cerinţele art. 143 şi 148 lit. f) Cod proc. penală ; că actele dosarului relevă că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza arestării iniţiale nu au fost desfiinţate, ci subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului; indiciile şi probele avute în vedere în momentul arestării nu au fost înlăturate prin actele de urmărire penală efectuate ulterior ,astfel că propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de parchet este întemeiată ,conf. art. 155 Cod proced. Penală.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs în termen inculpatul F. (...) .
În susţinerea orală a cererii de recurs inculpatul personal şi prin apărătorii aleşi a criticat încheierea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie ,susţinând că în cauză nu există probe şi indicii concret din care să rezulte că recurentul inculpat a comis fapta pentru care a fost arestat; că nu sunt îndeplinite cerinţele legale referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică; că judecătorul de fond nu şi-a motivat soluţia şi nu a analizat susţinerile parchetului,după cum nu a analizat susţinerile inculpatului referitoare la modul de desfăşurare a urmăririi penale;că inculpatul este împiedicat de către organele de anchetă în a-şi dovedi nevinovăţia prin respingere probelor solicitate ; că organele de anchetă nu sunt preocupate de aflarea adevărului; că practica C.E.D.O este în sensul de a nu fi arestată o persoană doar pe baza prezumţiei a fi de comis o faptă gravă şi a pericolului ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a fi săvârşii o alta faptă - hotărârea Patsouria c. H. din 6 noiembrie 2007.
Se solicită astfel respingerea propunerii parchetului de prelungire a arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsii ţara sau localitatea.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii penale atacate în raport de criticile invocate de inculpatul recurent ,precum şi din oficiu în conf. art. 385/6 Cod procedură penală, cu referire la art. 155, 143 şi 148 din acelaşi cod ,Curtea de apel constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare :
Măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite nu doar condiţiile prev. de art.143 Cod procedură penală dar şi dacă există vreuna dintre cauzele expres şi limitativ expuse de legiuitorul român în disp. art.148 alin.1 din C o d u l d e procedură penală.
Arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate (art.155 Cod procedură penală)
În cauza de faţă, respectiv în cauza ce formează obiectul dosarului nr.365/P/2007 al Parchetului de lângă T r i b u n a l u l A l b a inculpatul F. (...) este cercetat sub acuza comiterii faptei de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a) cod penal.
Aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea de şedinţă pronunţată, cum că în actualul stadiu procesual inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică şi că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea iniţială şi care impun în continuare privarea de libertate, sunt însuşite de către Curtea de apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei şi corespund dispoziţiilor legale în materia prelungirii stării de arest preventiv a inculpatului minor.
Probatoriul administrat în cauză demonstrează că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă inculpat continuă să subziste şi aceasta justifică prelungirea.
Împrejurarea dovedită cauzei că martora N. B. B. - N., prietena victimei în declaraţiile date organelor de anchetă nu-l enumără şi pe inculpat ca fiind în cercul de prieteni ai victimei nu este de natură a înlătura temeiurile care au stat la baza arestării câtă vreme inculpatul ,chiar şi în declaraţia dată instanţei de recurs, a arătat că a cunoscut-o pe victimă şi a fost în relaţii de prietenie cu aceasta.
Tot astfel, din declaraţia sus-numitei martore rezultă că victima în chiar ziua dispariţiei a fost ameninţată cu moartea de către numitul O. B. , însă această împrejurare nu schimbă starea de fapt reţinută anterior când s-a luat măsura arestării preventive raportat la ansamblul actelor de urmărire penală administrate până în această fază a procedurii.
Rezultă, deci, că situaţia de fapt pentru care este cercetat inculpatul nu s-a schimbat fiind nevoie de administrarea unui material probator complex din care să rezulte în mod clar şi indubitabil vinovăţia şi implicarea inculpatului în comiterea faptei pentru care este cercetat.
Prin urmare , susţinerea inculpatului că în speţă n-ar exista temeiurile arestării preventive şi respectiv, prelungirii acesteia, deoarece indiciile şi probele vizând comiterea de fapte penale nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, nu poate fi primită.
Curtea are a aminti că în actualul stadiu procesual judecătorul este chemat doar să stabilească dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penal, dacă este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod proc. penală ) şi dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive ( art. 155 Cod proc. penală ).
Aşa fiind , în raport de obiectul cauzei - propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, judecătorul nu are competenţa de a verifica modul cum organele de anchetă înţeleg a desfăşura urmărirea penală ,care este atributul exclusiv al acestora, astfel că criticile invocate de recurentul inculpat sub acest aspect nu pot fi însuşite de instanţa de recurs.
Nici susţinerea că, în speţă, lăsarea inculpatului în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică nu poate fi primită, cazul prev. de art.148 lit .f Cod procedură penală continuă să subziste.
Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanţele personale ale inculpatului .
Astfel, raportat la natura infracţiunii imputate inculpatului, respectiv infracţiunea cea mai gravă care aduce atingere vieţii persoanei, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că s-a comis fapta –suprimarea vieţii unui minore de 17 ani ,secţionarea corpului victimei şi abandonarea unor fragmente umane pe malul unui râu şi în râu, duc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că într-o practică constantă C.E.D.O. a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumţiei dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul şi pe bata unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârşi o altă infracţiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeaşi curte a decis în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie,menţinerea în detenţie a unui acuzat este legitimă ( D.,26 ianuarie 1993, W.c/T., 13 iulie 1996,E. der Tang c/F., 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), aşa cum este cazul în speţă.
Contrar susţinerilor recurentului inculpat, la dosarul de urmărire penală există probe care dovedesc că inculpatul în mediu intim avea un comportament agresiv şi chiar a manifestat în public acte de agresiune fizică faţă de victimă ( martorii U. P. N., E. B. G. ,T. I.).
Curtea de apel observă că iniţial inculpatul a fost arestat la data de 27 decembrie 2007 când fost pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 5/2007 emis de Curtea de A P E L A L B A I U L I A în baza prin încheierea penală nr.69 din 27 decembrie 2007 a Curtea de A P E L A L B A I U L I A – secţia penală pe o durată de 30 zile, reţinându-se în drept dispoziţiile art.149/1 Cod procedură penală şi cazul de arestare prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală.
De la data luării măsurii preventive în dosarul de urmărire penală s-au efectuat acte procedurale în vederea definitivării urmăririi penale.
În adevăr, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată atât din raţiuni ce ţin de natura faptei de care este acuzat inculpatul (omor deosebit de grav) cât şi de considerente de economie şi utilitate procedurală, necesitatea administrării unor probe esenţiale cauzei: raportul de constatare medico - legală privitor la rămăşiţele victimei ,raportul de expertiză medico - legală psihiatrică privitor la inculpat, rapoartele de constatare tehnico - ştiinţifică fizico-chimice privitoare la urmele de sol şi la foliile de plastic ,raportul de constatare tehnico - ştiinţifică biocriminalistică privitor la urmele de sânge de pe unele obiecte ridicate cu ocazia percheziţiei de la domiciliul inculpatului .
În ce priveşte criticile recurentului inculpat referitoare la nulitatea hotărârii atacate, Curtea observă că instanţa de fond a motivat hotărârea judecătorească pronunţată prezentând suficiente argumente pentru a permite instanţei de control judiciar verificarea lor, astfel că aceste critici nu sunt întemeiate.
Nici susţinerea recurentului inculpat că măsura arestării preventive se impune a fi revocată din raţiuni de pregătire a apărării , nu poate fi însuşită de curte ,în contextul în care inculpatul are asigurată apărarea prin avocaţi aleşi iar actualele reglementări procedurale garantează dreptul la apărare al oricărei persoane aflate în detenţie provizorie.
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 paragraf 1 lit. c din CEDO, Curtea de Apel constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege arestarea inculpatului F. (...) până la acest moment procedural fiind legitimă.
Reţinând şi atitudinea diligentă a organelor de urmărire penală care au continuat administrarea probatoriului în cauză, în baza art. 159 cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. (...) împotriva încheierii penale nr.8/22.01.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).
Conform art. 192 al.3 cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. (...) împotriva Încheierii penale nr. 8 / 22.01.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a - Secţia penală în dosar nr(...).
Obligă inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.01.2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu