joi, 21 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (o.u.g nr. 195/2002) (Recurs) Hotarârea 35/2007 din 22.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

   Pe rol se află soluţionarea recursului  declarat inculpatul H. M.   împotriva  deciziei  penale  nr.224/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l       S i b i u  în dosar nr(...).
         La apelul nominal făcut în cauză se  constată lipsa   inculpatului recurent H.  M.. Se prezintă  avocat   U. D. O., apărătorul   ales al inculpatului recurent.
         Procedura de citare este legal îndeplinită.
         S-a făcut referatul cauzei  după care  se constată că la dosar s-au înregistrat  motive de recurs, formulate de  inculpatul recurent, prin apărător ales. Apărătorul inculpatului recurent depune la dosar două adeverinţe medicale şi 2 copii  ale unor  certificate de  naştere.
         Apărătorul  inculpatului recurent şi reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare faţă de care instanţa acordă   cuvântul în dezbateri.
           Avocat  U. D. O., apărătorul  ales al inculpatului  recurent H.  M.  solicită   admiterea recursului,  casarea hotărârilor penale atacate şi rejudecând a se dispune achitarea acestuia, făcându-se  aplicarea dispoziţiilor art.18/1 Cod penal.
         Învederează în susţinere că inculpatul  actualmente posedă permis de conducere. Arată de asemenea că inculpatul  s-a aflat  într-o stare  excepţională, fiind nevoit  să conducă  autoturismul întrucât l-a sunat soţia sa, iar  şoferul său era  plecat la o înmormântare.
         Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat şi  a se menţine ca legală şi temeinică  hotărârea penală atacată întrucât  nu s-a dovedit că inculpatul a fost sunat de  soţia sa.
CURTEA DE APEL
Asupra  recursului penal de faţă
         În deliberare, constată:
         Prin sentinţa penală nr. 114/30.03.2007 pronunţată de  J u d e c ă t o r i a   M e d i a ş în dosarul nr(...), a fost condamnat inculpatul H. M. la pedepsele de:
         - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis  de  conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu apl. art. 37 lit. a şi 39 alin. 1 CP.
          - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 79 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu apl. art. 37 lit. a şi 39 alin. 1 CP.
         În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b CP, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită la 1 an şi 2 luni închisoare.
         S-au interzis inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a - c CP, în condiţiile şi pe durata art. 71 CP.
         În baza art. 83 CP, s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 648/2005 a  J u d e c ă t o r i e i   M e d i a ş, dispunând executarea în întregime a pedepsei, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă.
         În baza art. 191 CPP, a fost obligat inculpatul la 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
         Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul nu s-a aflat la prima încălcare a legii penale, având chiar statut de recidivist. Ultima condamnare suferită a fost tot pentru o infracţiune la regimul la regimul circulaţiei rutiere, în anul 2005, iar clemenţa arătată de instanţa care a suspendat condiţionat executarea acelei pedepse nu a fost de natură să conducă la reeducarea inculpatului care a încălcat, din nou, legea rutieră.
La data de 8.10.2006, inculpatul a executat o lucrare de montare scocuri la o persoană din loc. D., jud. A. După finalizarea lucrării, inculpatul a consumat alcool: D. şi bere.
S-a reţinut că în pofida acestui fapt, ca şi împrejurării că era târziu, spre miezul nopţii, inculpatul a hotărât să se întoarcă la domiciliul său.
In oraşul Copşa N., în timp ce conducea pe drumul public cu regim de drum naţional, inculpatul a fost oprit de un echipaj al poliţiei rutiere pentru un control de rutină. I. alcoolică şi vorbirea aparent incoerentă i-a determinat pe agenţi să îl testeze pe inculpat cu alcooltestul, depistându-se astfel că testul de respiraţie indica o alcoolemie de 0,78 mg/l. Ulterior, testul de sânge a relevat o alcoolemie de 1,35 gr la 1000 ml sânge şi astfel, ambele teste au confirmat suspiciunea că inculpatul a condus după ce a consumat alcool peste cantitatea admisă de lege.
Instanţa de fond a mai reţinut că relaţiile luate de la organele competente au dovedit şi faptul că inculpatul a condus maşina în condiţiile în care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Prin apărarea făcută, inculpatul a încercat să îşi justifice conduita nelegală, pretinzând că s-a aflat într-o situaţie echivalentă forţei majore, deoarece copilul său era bolnav şi trebuia să ajungă de îndată acasă pentru a-1 duce la medic.
S-a apreciat de către instanţa de fond această apărare ca fiind puerilă, şi a înlăturat-o complet. în condiţiile în care inculpatul a avut acces la un telefon, avea posibilitatea să se folosească de serviciile unui taximetrist, pentru a ajunge mai repede acasă.
Din coroborarea probelor dosarului a rezultat, însă, că deplasarea la domiciliu s-a făcut nu din cauza telefonului pretins primit de la soţie, care nici nu s-a probat în cauză, ci fiindcă acela i-a fost programul inculpatului, dovadă că la întoarcerea acasă a fost secondat pe drum de o rudă a sa, care de asemenea, a circulat în aceleaşi condiţii nelegale şi a fost oprit de organele de poliţie, fiindu-i întocmit dosar penal. Lucrarea de tinichigerie a fost executată de inculpat împreună cu această rudă.
S-a avut în vedere de către instanţa de fond că cea mai solidă dovadă în sensul că intenţia inculpatului a fost aceea de a conduce fără permis şi cu alcool, a constituit-o că are antecedente similare, care l-au plasat în categoria recidiviştilor, denotând totodată perseverenţa infracţională a acestuia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, fără să-1 motiveze, dar în contextul dezbaterilor a criticat-o sub aspectul individualizării, cerând să se reţină circumstanţa atenuantă şi să se dispună şi suspendarea condiţionată.
          Prin decizia penală nr. 224/A/17.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H. M..     
         Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând o încadrare juridică legală faptelor.
         În mod corect a fost individualizată pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, reflectând gradul de pericol social al acestora. Faţă de statutul inculpatului, care  află în stare de recidivă post condamnatorie, primul termen constituindu-l o condamnare tot pentru o infracţiune de conducere sub influenţa alcoolului în anul 2005 şi care a fost suspendată condiţionat, nu se impune a se reţine circumstanţe atenuante. Pentru acelaşi considerent nu se impune nici suspendarea şi mai ales că este obligatorie şi revocarea suspendării pentru condamnarea anterioară, conform art. 83 C.pen.
         Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs în termen inculpatul H. M., solicitând achitarea sa, pe motivul că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
         Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului H. M. este nefondat, pentru următoarele considerente:
         Ţinând seama de împrejurările comiterii faptelor, de natura acestora şi de valorile sociale ocrotite de lege prin textul încriminator, Curtea apreciază că faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, astfel că nu se impune achitarea sa, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni administrative.
         Cum nici din oficiu nu au fost identificate motive de casare a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b CPP, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului H. M..
         În temeiul art. 192 alin.2 CPP, va fi obligat inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. M. împotriva deciziei penale nr. 224/17.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...).
Obligă pe  inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de  cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 22.01.2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu