Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpaţii E. U., E. U. J. şi parte civilă D. E. împotriva sentinţei penale nr.262 din 10 septembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar penal nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpaţii apelanţi E. U. şi E. U. J. asistaţi de avocat E. E. apărător ales, apelant parte civilă D. E. asistat de avocat E. E. apărător ales, intimat parte responsabilă civilmente E. B. şi consilier juridic E. S. D. pentru intimat parte civilă Spitalul Oraşului B, lipsă fiind celelalte părţi.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebat fiind inculpatul E. U. J. de către instanţă dacă doreşte să fie ascultat acesta arată că nu doreşte să dea o declaraţie în faţa instanţei de recurs.
Avocat E. E. , apărător ales al inculpatului E. J. susţine că a solicitat şi mai stăruie în solicitarea ca instanţa de judecată să se deplaseze la faţa locului pentru a se constata dacă împrejurările faptice de atunci permiteau ridicarea coasei deasupra capului şi acţionarea acesteia de sus în jos. Din expertiza medico-legală reiese că lovitura s-a putut produce fie cu antebraţul ridicat deasupra capului, fie cu antebraţul în poziţie verticală lângă corp
Avocat E. E., apărătorul părţii civile solicită respingerea acestei cereri în cauză există procesul-verbal de constatare făcut de către organele de poliţie iar incidentul nu a avut loc la viţa de vie de lângă casă şi există suficiente probe în cauză.
Reprezentantul parchetului susţine că există o imposibilitate tehnică de efectuarea acesteia. În cauză există probe concludente şi nu este utilă deplasarea instanţei la faţa locului.
Instanţa respinge proba în apărare ca nefiind concludentă şi utilă cauzei raportat la faptul că în desfăşurarea de acte premergătoare organele de poliţie la scurt timp au efectuat cercetări la faţa locului iar deplasarea instanţei nu este de natură a lămuri cu nimic starea de fapt, fiind posibil ca morfologia locului să fie schimbată între timp.
Nefiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat, chestiuni prealabile instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat E. E. solicită admiterea apelului pentru cele 3 motive formulate în scris.
În primul rând referitor la aspectul penal în cauză, vis- a- vis de pedeapsa de 4 ani cu suspendare sub supraveghere aplicată inculpatului arată că este o premieră în acest sens instanţa de fond a dat dovadă de o clemenţă nejustificată în aprecierea pericolului social al faptei. Aici este o stare conflictuală de peste 10 ani de zile. La data comiterii faptei terenul era în proprietatea părţii vătămate şi pe fondul unei stări conflictuale a degenerat acest incident, instanţa de judecată aplicând o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.
În concluzie solicită admiterea apelului şi schimbarea pedepsei aplicate inculpatului cu privire la modul de executare şi majorarea acesteia.
Mai arată că cuantumul daunelor morale este mult prea mic raportat la suferinţa produsă şi solicită majorarea. Instanţa de fond nu a acordat despăgubiri aferente celor 20% incapacitatea de muncă.
Avocat E. E. pentru inculpaţii apelanţi E. U. şi E. U. J. susţine că în hotărârea instanţei de fond se arată că leziunile produse i-au pus părţii vătămate viaţa în pericol ceea ce este o interpretare forţată; că o lovitură dată cu coasa poate produce moartea. Dar aici se pune problema dacă inculpatul minor era de faţă şi dacă nu a fost de faţă hotărârea nu este legală dar dacă a fost de faţă aceasta este legală şi se pune problema reţinerii instigării. Acel pământ a fost dintotdeauna al inculpaţilor, partea civilă a cumpărat doar casa şi printr-un artificiu al legii au obţinut un teren dar care nu s-a identificat cu acel teren. D.u a fost cel care a mers şi a scos de pe teren tot ce au pus inculpaţii să aibă pentru iarnă. Minorul însă nu a fost de faţă la acel incident şi în afară de 2 martori ale căror declaraţii se contrazic nu există nici o probă că acel minor a fost la acea dată acasă, dimpotrivă acesta susţinea un examen în A. În cauză nu s-a dovedit în mod cert că acesta a fost de faţă şi soluţia corectă era de achitare. Într-adevăr a fost un incident între E. senoir şi D.u şi doar ei ştiu ce s-a întâmplat.
Instanţa a aplicat cu largheţe dispoziţiile Codului penal domnul D. nu avea ce căuta în grădina lor şi în mod corect şi uman a aplicat legea.
Instanţa de fond schimbă încadrarea dată de procuror din instigare în complicitate la tentativă de omor. Instigare la tentativă de omor nu s-a mai dovedit în cauză. Nu se vorbeşte de cuvântul ”dăi” şi prezenţa lui E. sen. a dus la concluzia că acesta a fost complice deoarece prezenţa unei alte persoane la locul săvârşirii unei infracţiuni denotă o complicitate morală.
Acel incident dacă a existat între E. jr. şi D. a fost spontan şi s-a luat pe moment. Dar dacă se vorbeşte de complicitate aceasta trebuie să dispară şi acesta răspunde pentru faptele minorului dar nu penal.
Incidentul presupune o intenţie spontană şi nu se poate vorbi de complicitatea lui E. sen. Concluziile sunt însă diferite. Indiferent ce s-a întâmplat şi între cine ei erau în legitimă apărare. La data respectivă era în vigoare şi un text de lege respectiv art.44 Cod penal. Este agreabilă soluţia instanţei de aplica legitima apărare dar nu este nici o provocare în cauză. Dacă se merge pe înlăturarea legitimei apărări, că nu există condiţiile atacului şi ale apărării şi nici a provocării, hotărârea instanţei de fond în aceste condiţii este bună pentru minor iar pentru E. U. jr. nu se poate reţine nici instigarea şi nici complicitatea şi solicită pronunţarea unei soluţii cu achitarea.
Expertiza medico-legală arată că trauma suferită de parte civilă nu are influenţă asupra capacităţii de muncă a acestuia şi nu se impune a se acorda alte daune morale şi nici materiale.
Reprezentantul parchetului susţine că instanţa a adoptat o soluţie extrem de echilibrată în cauză deoarece un regim de detenţie ar genera alte incidente între părţi şi soluţia dată este una bună. Nu se poate vorbi de starea de provocare care exista de mai înainte între părţi iar daunele inculpatului se impun a fi majorate până la compensare.
În concluzie solicită respingerea ambelor apeluri declarate în cauză.
Reprezentantul Spitalului Oraşului B solicită în baza art.313 din OUG nr.72/2006 obligarea celui vinovat la plata sumei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Partea responsabilă civilmente E. B. susţine că nu sunt vinovaţi cu nimic şi tot ce este acolo este al lor.
Inculpatul E. U. , în ultimul cuvânt arată că are aceleaşi pretenţii ca şi cealaltă parte deoarece a fost batjocorit 12 ani de zile.
Inculpatul E. U. J. , în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.
Instanţa în baza actelor şi lucrărilor dosarului lasă cauza în pronunţare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 262 din 10 septembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a –secţia penală s-a dispus schimbarea încadrării juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. U., din infracţiunea de instigare la tentativă la omor prev. de art.25 C. p. coroborată cu art.20 C. p. rap. la art.174 C. p. cu aplicarea art.75 lit. c C. p. în infracţiunea de complicitate la tentativă de omor prev. de art.26 C. p. coroborat cu art.20 C. p. rap. la art.174 C. p. cu aplicarea art.75 lit. c C. p.
A condamnat pe inculpatul E. U., fiul lui U. şi J., născut la data de 04.08.1953, în localitatea S., jud. M, cetăţean român, studii şcoala profesională, tâmplar la SC T. SRL B, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în B, str. (...). (...), nr.12, jud. A, CNP (...), la pedeapsa de :
- 4 (patru) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b C.p. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de omor prev. de art.26 C. p. coroborat cu art.20 rap. la art.174 C. p. cu aplic.art.75 lit. c C. p. şi a art.74 lit. a, c C. p. şi art.76 alin.1 lit. b şi alin.2 C. p.
În baza art.86/1 C. p. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani ce constituie termen de încercare conform dispoziţiilor art.86/2 C.p.
În baza art.71 al.2 C. p. a interzis inculpatului E. U. exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a-c C. p. şi în baza art.71 alin.5 C. p. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
A condamnat pe inculpatul E. U. J., fiul lui U. şi B., născut la data de 26.06.1987 în B, cetăţean român, elev, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în B, str. (...). (...), nr.12, jud. A, CNP (...), la pedeapsa de :
-4 (patru) ani închisoarepentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art.20 rap. la art.174 C .p. cu aplicarea art.99 şi următorii C. p.
În baza art. 110/1 rap.la art.86/1 C.p. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 (şase) ani ce constituie termen de încercare.
În baza art.71 al.2 C. p. a interzis inculpatului E. U. J. exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a -c C. p. şi în baza art.71 alin.5 C. p. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art.86/3 alin.1 C.P., pe durata termenului de încercare, atât condamnatul E. U. cât şi condamnatul E. U. J., trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :
e)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă T r i b u n a l u l A l b a;
f)să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
g)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
h)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art.359 alin.1 C. p. p. a atras atenţia inculpaţilor E. U. şi E. U. J., asupra dispoziţiilor art.86/4 alin.1 şi 2 C. p. rap. la art.83, 84 C. p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.14 rap. la art.346 al.1 C. p. p. coroborat cu art.998, art.1003, art.1000 al.3 C. civ. şi art.313 din OUG nr.72/2006, a obligat inculpaţii în solidar şi pe inculpatul E. U. J., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente E. B., la plata sumei de 44,85 lei RON, despăgubiri către partea civilă Spitalul Municipal B.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. E. şi în baza art.14 rap. la art.346 al.1 C. p. p.,coroborat cu art.998, art.1003 şi cu art.1000 alin.3 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar şi pe inculpatul E. U. J., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente E. B., la plata sumei de 165 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 10.000 lei RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în favoarea părţii civile D. E..
A respinge restul pretenţiilor civile solicitate de această parte.
În baza art.191 alin.1, 2, 3 C. p. p., a obligat fiecare inculpat, iar inculpatul E. U. J. în solidar cu partea responsabilă civilmente E. B., la plata a câte 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv cele de la urmărire penală.
În baza art.190 C. p. p., a respins ca nedovedite, cererile martorelor E. B., N. E. şi E. B., privind acordarea sumelor solicitate cu titlu cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de fond că inculpaţii sunt tată şi fiu iar familia lor locuieşte într-un imobil care se învecinează cu locuinţa părţii vătămate D. E.; că între cele două familii există un conflict vechi de aproximativ 10 ani generat de faptul că atât unii cât şi ceilalţi revendică proprietatea unei suprafeţe de teren şi că în data de 20 iunie 2006 între partea vătămată şi inculpaţii s-a iscat o ceartă pe terenul în dispută pentru ca la un moment dat inculpatul minor E. U. J. îndemnat de tatăl său, inculpatul E. U. să strige către partea vătămată „te omor” şi a ridicat coasa pe care o avea asupra sa pentru a-l lovi în cap; partea vătămată s-a ferit şi a parat lovitura cu braţul stâng , astfel că a fost tăiat la braţ fiindu-i lezate artera radială şi nervul radial. În tot cursul acestui eveniment inculpatul E. U. a fost prezent şi nu a intervenit pentru aplanarea incidentului iar ulterior aplicării loviturii cu coasa de către fiul său a aplicat şi el lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate, fiind opriţi doar de intervenţia mamei părţii vătămate şi a fiului său.
S-a mai reţinut că în urma agresării de către cei doi inculpaţi partea vătămată a suferit leziuni corporale concretizate în plagă tăiată de aproximativ 7 cm. la nivelul antebraţului stâng ,cu leziune de arteră radială,secţiune de nerv radial şi E. accentuată de nerv radial stâng, plagă tăiată de 1 cm. la baza policelui stâng şi plagă la nivelul piramidei nazale, termenul necesar pentru vindecare fiind de 60 zile de îngrijiri medicale .
În drept s-a reţinut că fapta inculpatului minor E. U. J. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal ,cu aplic. Art. 99 şi urm. Cod penal.
Tribunalul a apreciat ,raportat la probele administrate cauzei , că în drept, fapta inculpatului E. U. nu constituie infracţiunea de instigare la tentativă de omor cum s-a reţinut prin actul de inculpare ,ci constituie complicitate la tentativa de omor prev. de art. 26 Cod penal coroborat cu la art. 20 Cod penal rap. la art.174 Cod penal, astfel că a dispus în baza disp. art. 334 Cod proc. penală schimbarea încadrării juridice.
În baza acestor texte de lege inculpaţii au fost condamnaţi .
La stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 72 Cod penal .
În ce priveşte latura civilă cei doi inculpaţi au fost obligaţi, inculpatul minor şi în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale către Spitalul Municipal B şi partea vătămată în măsura dovedirii acestora.
În ce priveşte daunele morale cu care s-a constituit parte civilă în cauză partea vătămată, instanţa de fond la stabilirea cuantumului acestora a avut în vedere suferinţa părţii vătămate iar în ce priveşte despăgubirile lunare s-a apreciat că acordarea acestora nu se justifică fiind stabilit în cauză că partea civilă are păstrată capacitatea de muncă în întregime.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel în termen inculpaţii E. U. şi E. U. J. şi parte civilă D. E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel partea civilă arătă că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi sunt prea mici în raport de fapta comisă şi având în vedere că aceştia nu au recunoscut comiterea ei ; că daunele morale au fost acordate într-un cuantum prea mic şi greşit nu s-a acordat despăgubirile periodice reprezentând 20% care să compenseze diminuarea capacităţii de muncă.
În susţinerea orală a motivelor de apel inculpaţii personal şi prin apărătorul ales au solicitat achitarea pentru motivul că nu se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina lor, incidentul s-a petrecut pe terenul proprietatea lor şi mai mult inculpaţii s-au aflat în legitimă apărare.
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2008 prezenţi în instanţă inculpatul minor E. U. J. a fost ascultat de către instanţa de apel, inculpatul E. U. nu a consimţit să dea o declaraţie.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de inculpaţi şi partea civilă , precum şi din oficiu ,conf. art. 371 Cod proc. penală, Curtea de Apel constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse , conf. art. 379 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală pentru cele ce se vor arăta în continuare :
În ce priveşte apelul declarat de către inculpaţii E. U. J. şi E. U.:
Examinându-se hotărârea atacată în raport de criticile formulate de inculpaţi ce vizează atât vinovăţia cât şi încadrarea juridică a faptelor , Curtea reţine că judecătorul de fond a evaluat corect probele dosarului , aşa încât, atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică sunt corespunzătoare activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi , dar şi în deplin acord cu prevederile textelor de încriminare reţinute.
Pentru a reţine existenţa omorului sau a tentativei la această infracţiune este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, să producă moartea,că a fost vizată o zonă vitală şi loviturile au fost de mare intensitate. Intensitatea loviturilor nu se apreciază întotdeauna numai în raport cu rezultatul producerii, ci trebuie să se aibă în vedere şi împrejurările concrete în care s-a produs faptul , din care poate reieşi că rezultatul loviturilor nu se datorează poziţiei subiective a inculpatului ,ci abilităţii victimei care a ştiut să pareze lovitura.
Tot astfel, pentru existenţa complicităţii la omor sau la tentativă la această infracţiune este necesar a se stabili că inculpatul a fost prezent în timpul săvârşirii faptei la locul comiterii acesteia , că l-a încurajat pe celălalt inculpat să pună în aplicare hotărârea de a săvârşi infracţiunea prin îndemnuri sau prin invocarea unor argumente care consolidează hotărârea autorului , prezenţa acestuia constituind totodată un suport moral , autorul ştiind că se va interveni în eventualitatea apariţiei unui pericol.
În speţă ,inculpatul minor E. U. J. observându-l pe partea vătămată D. E. că smulge parii de la tufele de roşii de pe terenul în litigiu s-a dus, având asupra sa o coasă şi însoţit fiind de tatăl său inculpatul E. U., la partea vătămată, iar când a ajuns aproape de acesta, urmare a îndemnurilor tatălui său, i-a aplicat o lovitură cu coasa în cap, însă lovitura nu a nimerit întrucât partea vătămată s-a ferit şi a parat lovitura cu antebraţul stâng.
Partea vătămată a căzut la pământ şi în cădere s-a prins de inculpatul E. U. ,astfel că amândoi s-au rostogolit câţiva metri ,apoi inculpaţii au continuat să o lovească pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele ,inculpatul minor aplicând acesteia lovituri şi cu D. de la coasă peste corp până la momentul intervenţiei mamei şi a fiului părţii vătămate.
Relevante sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor sunt declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari D. T. şi D. G. N..
Astfel, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti martora D. T. a declarat că a văzut când de după nişte meri au apărut în faţa părţii vătămate cei doi inculpaţi ,inculpatul minor E. U. J. având asupra sa o coasă, şi la îndemnul inculpatului E. U. ,inculpatul minor a ridicat coasa pentru a-l lovi pe partea vătămată în cap, însă acesta s-a apărat cu braţul stâng şi în urma loviturii a căzut la pământ, unde cei doi inculpaţi au continuat să-l lovească, minorul cu D. de la coasă iar inculpatul E. U. cu picioarele.
Martorul D. G. N. a declarat constant în tot cursul procesului că auzind-o pe bunica sa ,martora D. T., că strigă după ajutor a ieşit afară din casă moment în care l-a văzut inculpatul minor cum îl lovea pe partea vătămată care era căzută la pământ cu D. de la coasă şi cu pumni, iar inculpatul E. U. era căzut peste partea vătămată şi îl lovea cu pumnii şi picioarele.
Din actele medicale existente la dosar –certificat medico-legal nr.1721/I/A/606 întocmit la data de 28.06.2005 , completare la certificatul medico-legal cu nr. de mai sus din 01.08.2005 şi raportul de constatare medico-legală nr. 2484/II/A/12 întocmit în data de 06.09.2005, rezultă că partea vătămată D. E. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp ascuţit-tăietor (de ex. lama unei coase) ,că leziunile nu au fost de natura celor ce pun viaţa victimei în pericol şi că plaga tăiată de la nivelul antebraţului stâng s-a putut produce fie cu antebraţul în poziţie verticală lângă corp, fie cu antebraţul ridicat deasupra capului.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2892/II/A/68 din 31.10.2006 întocmit de Serviciul de Medicină - Legală din cadrul Spitalului Judeţean A rezultă că leziunile corporale pe care le prezintă partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent ascuţit-tăietor iar leziunile au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale.
În raport de aceste concluzii şi de probatoriul administrat în cauză rezultă că prima instanţă în mod corect l-a condamnat pe inculpatul minor E. U. J. pentru tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal, intenţia inculpatului de a ucide fiind evidentă, omorul nereuşind datorită modului de apărare al victimei.
Este adevărat că potrivit concluziilor actelor medicale leziunile suferite de partea vătămată nu au fost de natura a-i pune viaţa în primejdie , însă ,în speţă, această împrejurare nu duce la concluzia lipsei intenţiei de a ucide în contextul în care din probele administrate cauzei rezultă că suprimarea vieţii victimei nu s-a produs nu datorită lipsei intenţiei de a ucide din partea inculpatului, ci abilităţii victimei de a se apăra.
Nu este de neglijat a se arăta sub acest aspect că, urmare a loviturii aplicate cu coasa, inculpatul minor a secţionat atât artera cât şi nervul radial al braţului stâng al victimei, leziuni care sunt specifice apărării capului.
Curtea constată, în raport de cele relevate anterior , că prima instanţă în mod corect l-a condamnat pe inculpatul E. U. pentru complicitate la tentativă la infracţiunea de omor prev. de art.26 Cod penal coroborat cu art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal, în contextul dovedit cauzei, că acesta a fost alături de fiul său atât în momentul premergător incidentului , cât şi pe tot parcursul comiterii faptei, şi chiar a lovit victima după ce inculpatul minor a aplicat lovitura cu coasa .Este lipsit de relevanţă că inculpatul E. U. nu a folosit nici un instrument vulnerabil, de vreme ce sub aspectul laturii subiective cei doi inculpaţi au acţionat în scopul suprimării vieţii victimei.
Potrivit art. 44 alin. 3 Cod penal se prezumă că este în legitimă apărare ,şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace , într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
Din economia acestui text de lege rezultă că pentru a ne afla în situaţia legitimei apărări este necesar, printre altele , ca fapta să fie comisă pentru a înlătura pătrunderea fără drept a unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Actul de pătrundere trebuie să fie în plină desfăşurare, ceea ce înseamnă că nu ne aflăm în condiţiile legitimei apărării dacă victima a fost lovită de inculpat în momentul când nu se mai afla pe terenul proprietatea inculpatului.
În speţă, este dovedit cu declaraţiile părţii vătămate ce se coroborează cu declaraţiile martorilor D. T., D. G. N. şi P. J. că incidentul s-a petrecut în grădina proprietatea părţii vătămate după ce acesta s-a întors de pe terenul proprietatea inculpaţilor ,fiind acostat de către cei doi inculpaţi, care după ce l-au doborât la pământ l-au tras pe terenul proprietatea lor.
În mod corect judecătorul de fond a înlăturat declaraţiile martorilor E. B. ( soacra şi ,respectiv, bunica inculpaţilor ), E. B. N. ( fiica şi, respectiv, sora inculpaţilor) şi E. B. ,întrucât nu se coroborează cu restul probelor administrate cauzei, fiind vădit nesincere ele fiind date în scopul disculpării celor doi inculpaţi prin prezentarea unei stări de fapt total nereale.
Faţă de considerentele expuse anterior , criticile invocate de către inculpaţi se privesc ca nefondate urmând a fi respinse ca atare.
În ce priveşte apelul părţii civile:
Partea civilă a criticat hotărârea atacată , în principal ,sub aspectul laturii penale, respectiv sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor şi ,implicit, schimbarea modalităţii de executare prin privarea de libertate a acestora.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de apel, Curtea de Apel apreciază că sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate fiecărui inculpat , judecătorul de fond a făcut o corectă individualizare.
Potrivit art. 100 alin.1 Cod penal, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă ,ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite ,de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală ,de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit.
Curtea de apel reţine că în mod corect şi în concordanţă cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cu circumstanţele personale ale inculpatului minor E. U. J. s-a stabilit că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea acestuia .
Instanţa de judecată a aplicat inculpatului minor o pedeapsă temeinică, bine dozată şi în măsură să asigure protecţia socială a comunităţii, dar şi a celui condamnat să o ispăşească.
Într-adevăr, din complexul de elemente ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei este şi gradul de pericol social al faptei comise , însă, în speţă, periculozitatea socială sporită a faptei se reflectă în cuantumul pedepsei aplicate .
Stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condiţiilor care l-au dus pe minor în situaţia de a săvârşi fapta penală şi a consecinţelor pe care executarea acesteia la va avea asupra condamnatului şi a comunităţii.
Din această perspectivă, este evident faptul că inculpatul E. U. J., minor la data comiterii faptei (17 ani) a săvârşit fapta pe fondul unei stări tensionate prelungite existentă între cele două familii, datorată neînţelegerilor apărute cu privire la o suprafaţă de teren existentă între gospodăriile lor, care au generat un M. şir de procese civile şi penale, care s-au derulat pe durata a 10 ani.
Conform referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de probaţiune de pe lângă T r i b u n a l u l A l b a (fila 100 ds. fond) relaţiile în cadrul familiei inculpatului, caracterizate ca fiind foarte bune , au început să fie afectate de situaţia conflictuală cu familia părţii vătămate şi care a avut un impact vizibil asupra psihicului membrilor familiei, minorul manifestând un ataşament puternic faţă de tatăl sau, inculpatul E. U..
Conform aceluiaşi referat, atitudinea de neîncredere în actul de justiţie a minorului şi a familiei sale l-a determinat pe acesta să acţioneze în sensul rezolvării problemelor (conflictelor ) în manieră proprie, comportamentul minorului putând fi influenţat, în sens dezirabil, în condiţiile în care acesta ar continua actul instructiv educativ şi activităţile lucrative în care este implicat iar contactul cu familia victimei ar fi evitate şi s-ar media conflictul dintre cele două familii.
Or, în acest sens, aplicarea unei pedepse private de libertate ar restrânge drastic posibilităţile de recuperare socială a inculpatului ,singura opţiune rămânând suspendarea pedepsei sub supraveghere , în condiţiile stabilirii unor măsuri şi obligaţii stricte şi a căror nerespectare atrage consecinţe severe asupra acestuia.
Pe de altă parte, protecţia socială a comunităţii este asigurată tocmai prin această condiţionare a inculpatului de respectare a măsurilor dispuse şi de urmările ignorării lor.
Interesul imediat şi de perspectivă , în spiritul articolului 52 din Codul penal, este recuperarea şi reintegrarea socială a inculpatului minor şi nicidecum îndepărtarea şi izolarea sa din rândul comunităţii, raportat la împrejurările concrete în care a comis fapta.
C apreciază că în condiţiile concrete, recurgerea la modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate a minorului, doar prin prisma gravităţii faptei comise şi a faptului că minorul nu a recunoscut fapta , ar însemna o interpretare şi aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 100 Cod penal coroborat cu art. 72 din Codul penal, cu ignorarea datelor care caracterizează existenţa minorului şi a persoanei acestuia.
Tot astfel, Curtea are a reţine, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că judecătorul de fond a aplicat inculpatului E. U. o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, având în vedere gravitatea faptei comise, dar şi condiţiile concrete în care s-a comis fapta, împreună cu un minor, urmare a pătrunderii victimei şi a distrugerii culturii de pe terenul proprietatea familiei inculpatului, pe fondul unei stări conflictuale de lungă durată cu familia părţii vătămate şi pe fondul pierderii încrederii în actul de justiţie.
Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, însă aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie în condiţiile concrete în care s-a comis fapta ar însemna ignorarea celorlalte criterii de individualizare a pedepsei –art.72 Cod penal, criterii care trebuie valorificate în mod separat dar apoi interferate într-o măsură unică , globală pentru adaptarea pedepsei.
Pentru aceste considerente , instanţa de apel va respinge ca nefondate criticile invocate de partea civilă sub acest aspect.
Partea civilă a mai criticat hotărârea atacată şi sub aspectul laturii civile a cauzei, mai concret sub aspectul cuantumului daunelor morale, pe care le-a apreciat prea mici, cât şi sub aspectul neacordării unor despăgubiri periodice urmare a diminuării capacităţii de muncă cu 20% .
Potrivit art. 14 din C o d u l d e procedură penală şi art.998 din Codul civil, obiectul acţiunii civile îl constituie repararea pagubei cauzate prin infracţiune ,iar despăgubirile trebuie să reprezinte o justă şi integrală reparare a daunelor.
În cauză, s-a stabilit că partea civilă a suferit, între altele, ca urmare a infracţiunii săvârşite de către inculpaţi de „Plagă tăiată regiunea antero-externă antebraţ stâng cu secţiune de arteră radială şi nerv radial. E. de nerv radial stâng posttraumatic” şi a fost internat în spital ,unde a rămas timp de 8 zile.
Potrivit actelor medicale aflate la dosar , partea vătămată a avut nevoie de 70-80 zile de îngrijiri medicale.
Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 2892/II/A/68 din 31.10.2006 partea vătămată prezentă o cicatrice deformantă pe faţa dorsală antebraţ stâng cu uşoară atrofie musculară şi motilitate redusă a degetelor mâinii stângi.
În considerarea celor de mai sus , este incontestabil că părţii civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral , însă în raport de gravitatea suferinţelor morale produse se apreciază că obligarea inculpaţilor la plata sumei de 10.000 lei,cu titlu de despăgubiri pentru daune morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri , în sensul prevederilor textelor de lege sus –menţionate.
Tot astfel, Curtea reţine că în mod corect judecătorul de fond a respins cererea părţii civile de acordare a unor despăgubiri periodice corespunzător unei diminuării a capacităţii de muncă de 20%. Aceasta deoarece prin chiar concluziile raportului de expertiză invocat de către partea civilă în susţinerea cererii se precizează că în raport de sechelele morfo - funcţionale posttraumatice pe care le prezintă, partea civilă nu poate fi încadrată într-un grad de pensionare, capacitatea de muncă fiind păstrată.
În acest context, a obliga inculpaţii la plata unor despăgubiri periodice cum solicită partea civilă ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză .
Aşa fiind, apelul părţii civile se priveşte ca nefondat urmând a fi respins ,ca atare.
Faţă de soluţia pronunţată în cauză şi în raport de disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, apelanţii inculpaţi şi partea civilă urmează a fi obligaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente, conf. art.191 alin. final.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
7D E C I D E :
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii E. U. şi E. U. J. şi partea civilă D. E. împotriva sentinţei penale nr.262/10.09.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a-secţia penală.
Obligă pe numiţii apelanţi la plata în favoarea statului a câte 100 lei cheltuieli judiciare în apel, inculpatul apelant minor E. U. J. în solidar cu partea responsabilă civilmente E. B..
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria B şi de la pronunţare cu celelalte părţi.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu