Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de condamnatul Ş. B. împotriva deciziei penale nr. 223/A/01 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...)
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat E. E. cu delegaţie de apărător ales al condamnatului recurent, lipsă fiind acesta.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat instanţa acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul condamnatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate cu trimiterea cauzei la J u d e c ă t o r i a A l b a I u l i a pentru a se pronunţa pe fondul cererii de revizuire. Precizează că în mod greşit a fost condamnat recurentul deoarece cu aproape o lună de zile în urmă de la data emiterii filelor CEC, inculpatul a vândut societatea comercială cu acte notariale.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca fiind nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei penale atacate precizând că instanţele au examinat înscrisurile aflate la dosarul cauzei inclusiv cel prin care inculpatul a vândut societatea comercială .
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faţă;
Constată că prin sentinţa penală nr. 223/01 octombrie 2007 a J u d e c ă t o r i e i A l b a I u l i a a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul Ş. B. împotriva sentinţei penale nr. 383/2008 pronunţată de J u d e c ă t o r i a A l b a I u l i a motivat de aceea că motivul invocat, că nu se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în cazurile de revizuire prev. de art. 394 C.pr.penală.
Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs solicitând a se revizui hotărârea în sensul arătat, el cesionând anterior părţile sociale numitei V. F..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, Curtea constată că în cauză s-a reţinut în mod corect că motivul invocat este neîntemeiat şi nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ invocate de lege.
Chiar dacă instanţa care l-a condamnat nu a cunoscut faptul că revizuientul se retrăsese anterior din societate şi îşi cesionase părţile sociale, este, însă, dovedită împrejurarea importantă care a atras condamnarea, respectiv emiterea filei CEC care nu avea acoperire, s-a făcut de revizuient care a desfăşurat şi ulterior activităţi în societate.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că împrejurarea invocată nu justifică revizuirea hotărârii de condamnare.
Faţă de cele reţinute şi de dispoziţiile art. 385/15 pct.1 lit.b C.pr.penală, recursul revizuientului este nefondat şi urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.penală recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul Ş. B. împotriva deciziei penale nr. 223/A/1.10.2007 pronunţate de T r i b u n a l u l A l b a în dosar penal nr(...).
În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe condamnatul revizuient să plătească statului 100lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu