vineri, 22 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 88/CA/2008 din 23.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

 Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind recursul declarat de către INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1176/CA/09.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat D. T. E., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).
         La a doua strigare a cauzei făcută în şedinţa publică se prezintă intimatul reclamant D. T. E. şi consilier juridic U. P. în reprezentarea recurentului pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A.
         Procedura de citare este legal îndeplinită.
         S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurentul solicită şi judecarea cauzei în lipsă.
         Intimatul reclamant depune la dosarul cauzei întâmpinare şi declară că nu are alte cereri de formulat.
         Consilier juridic U. P., de asemenea, precizează că nu mai are alte cereri.
         Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
         Consilier juridic U. P., având cuvântul pe fond, solicită instanţei admiterea recursului aşa cum a fost formulat cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului.
         Intimatul reclamant D. T. E. solicită instanţei respingerea recursului pentru motivele prevăzute şi în scris în întâmpinarea depusă la dosar, această prevedere nefiind cuprinsă în Ordinul 38/2003 şi ceea ce solicită este un drept care li se cuvine consilierilor juridici, dovadă fiind şi practica altor instanţe. La întrebarea instanţei, precizează că nu are cunoştinţă de către decizia ICCJ privind recursul în interesul legii cu aplicabilitate în speţă.
         Faţă de actele şi lucrările dosarului şi cele expuse de părţile prezente, instanţa lasă cauza în pronunţare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului în contencios de faţă:
         Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul  T r i b u n a l u l u i   A l b a sub nr(...) reclamantul D. T. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A, anularea adresei nr. 16449/19.09.2007 emisă de pârât şi obligarea pârâtului să emită decizie prin care să opereze modificările ce i se cuvin în sensul acordării sporului de mobilitate în cuantum de 25% la salariul lunar, începând cu data de 24.01.2006.
         În motivarea cererii reclamantul a arătat că este înscris în Colegiul consilierilor juridici din data de 24.01.2006, iar pârâtul a refuzat acordarea sporului de mobilitate pe motiv că legea 514/2003 nu ar fi aplicabilă consilierilor juridici încadraţi la IPJ A.
         Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ A a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată deoarece dispoziţiile legale privind salarizarea funcţionarilor publici cu statut special, respectiv OG 38/2003 aprobată prin Legea 353/2003 nu prevăd, pentru poliţiştii care îndeplinesc funcţii de consilieri juridici, acordarea sporului de mobilitate.
         Prin sentinţa civilă nr. 1176/CA/2007  T r i b u n a l u l   A l b a a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea adresei nr. 16449/19.09.2007 şi a obligat pârâtul să emită decizie prin care să opereze modificările ce i se cuvin în sensul acordării sporului de mobilitate în cuantum de 25% la salariul lunar, începând cu data de 24.01.2006.
         Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut, în esenţă că, reclamantul a dovedit calitatea sa de consilier juridic şi de funcţionar public cu statut special, fiindu-i aplicabile disp. Legii 360/2002 şi ale Legii 514/2003.  De asemenea, instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic din care rezultă că este stabilit dreptul consilierilor juridici  de a negocia prestaţii suplimentare în bani sub forma clauzei de mobilitate şi confidenţialitate în condiţiile art. 25-26 din Legea 53/2003.
         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul IPJ A care a solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, invocând în drept art. 304 pct. 9 şi art. 304/1 cod pr. civilă.
         În expunerea de motive s-a arătat că hotărârea nu are temei juridic întrucât reclamantului îi sunt aplicabile disp. art. 28 alin. 1 lit. a din Legea 360/2002 care prevăd că poliţistul are dreptul la sporuri care se stabilesc prin lege şi care nu pot fi altele decât cele prevăzute în sistemul de salarizare al funcţionarilor publici, stabilirea prin negociere a unor sporuri  neprevăzute de lege nefiind compatibilă cu statutul şi sistemul de salarizare al acestora.
         Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.
         Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate precum şi din oficiu în temeiul art. 304/1 cod pr. civilă, Curtea constată că prezentul recurs este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
         Reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, având funcţia de consilier juridic în cadrul IPJ A, prin urmare îi sunt aplicabile atât disp. Legii 188/1999 cât şi disp. Legilor 360/2002 şi 514/2003.
         Potrivit art. 2 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii. Art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte expres şi diferenţele de statut aplicabil, menţionând că are statutul funcţionarului public consilierul juridic numit în funcţie, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia în vreme ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.
         De aici şi regimurile juridice diferite, aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcţionari publici şi pentru salariaţi.
         Legea 188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar  c o d u l   m u n c i i este aplicabil raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contract individual de muncă. Totodată art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic  ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie. Aşadar, prevederea art. 60 alin. 2 referitoare la negocierea prestaţiilor suplimentare nu poate fi analizată decât în corelaţie cu alin. 1 al aceluiaşi articol şi îi vizează exclusiv pe consilierii juridici  având statut de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate  şi cea de confidenţialitate. De altfel, aceste clauze specifice sunt prevăzute numai de  c o d u l   m u n c i i nu şi în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici. Or, în cazul de speţă reclamantul este consilier juridic numit în funcţie, cu statut de funcţionar public. Aşadar, deşi în cazul funcţionarului public există un acord de voinţe întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcţionar public se realizează numai cu consimţământul său, nu ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, în accepţiunea  C o d u l u i   M u n c i i, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.
         În acelaşi sens s-a pronunţat şi  Î n a l t a   C u r t e de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia LXXVIII (78) prin care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă  Î n a l t a   C u r t e şi s-a stabilit:
         „Dispoziţiile art. 6 din Legea 514/2003 modificată de   Legea nr. 246/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic raportate la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) şi art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art. 25 şi 26 din  c o d u l   m u n c i i. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”.
         Decizia menţionată mai sus nu este redactată şi nu este publicată în Monitorul Oficial, însă este publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 329 alin. 3 cod pr. civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în urma admiterii unor recursuri în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe. Textul de lege nu prevede că deciziile sunt obligatorii numai de la data publicării în Monitorul Oficial, aşa cum aşa cum eronat susţine recurentul, deciziile fiind obligatorii chiar de la data pronunţării lor.
         Având în vedere cele arătate mai sus Curtea constată că prezentul recurs este fondat şi, în temeiul art. 304/1 cod pr. civilă urmează a-l admite cu consecinţa modificării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantului.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I D E
         Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A împotriva Sentinţei civile nr. 1176/CA/2007 – pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a – secţia Comercială şi Contencios Administrativ în Dosarul nr(...) şi în consecinţă.
         Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. T. E. împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie al judeţului A.
         Fără cheltuieli de judecată în recurs.
         IREVOCABILĂ.
         Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu