duminică, 24 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Contestatie decizie de pensionare (Recurs) Hotarârea 50/2008 din 24.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamantul  E. D., împotriva sentinţei civile nr.970/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...).
         La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. B. N. N. pentru reclamantul recurent şi c.j. J. T. pentru pârâta intimată - CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Sibiu
         Procedura este legal îndeplinită.
         S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea cu trimiterea a cauzei spre rejudecarea întrucât contestă excepţia de tardivitate invocată de pârâtă şi judecarea cauzei pe fond. Cu cheltuieli de judecată.
     Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în mod corect instanţa de fond a admis excepţia de tardivitate a acţiunii reclamantului.
CURTEA DE APEL
Prin contestaţia înregistrată pe rolul  T r i b u n a l u l u i   S i b i u contestatorul E. D. a solicitat să se constate că beneficiază de pensie în baza deciziei nr.(...) emisă de intimata C.J.P. Sibiu, să se constate că timpul efectiv lucrat este de 30 de ani iar stagiul efectiv de cotizare este greşit calculat, să se dispună restituirea pensiei ilegal reţinută şi completarea corespunzătoare a carnetului de muncă.
În motivarea contestaţiei a arătat că a fost pensionat în baza  Legii nr.3/1977, iar vechimea în muncă întregită la 35 de ani a fost stabilită în mod eronat pornindu-se de la vechimea efectivă pe grupe de muncă, de la salariul mediu tarifar şi sporul pentru vechimea neîntreruptă, câtă vreme stagiul complet de cotizare pentru grupa a II a la bărbaţi este de 25 de ani. A mai apreciat că incorect i-a fost diminuată pensia, impunându-se restituirea diferenţei.
Pârâta D..M.P.S. Sibiu, prin întâmpinare a invocat lipsa calităţii procesuale pasive.
C.J.P. Sibiu a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune,decizia contestată fiind definitivă deoarece nu a fost contestată în termenul legal  prevăzut .
Prin sentinţa civilă nr.970/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul cu nr. de mai sus a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.M.P.S. Sibiu , a fost admisă  excepţia tardivităţii contestaţiei, contestaţia fiind respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a apreciat că primele 5 capete de cerere, conform dispoziţiilor Legii nr.19/2000 sunt opozabile numai C.J.P. Sibiu, D.M.P.S. Sibiu neavând calitate procesuală pasivă. Faţă  de C.J.P. Sibiu acţiunea a fost apreciată ca fiind prescrisă deoarece deciziile emise la 31.08.2004, 31.08.2005 şi 27.10.2006 au rămas definitive prin neatacare. Contestaţia a fost înregistrată la 04.06.2007, iar conform art.59 din Legea nr.3/1977 termenul era de 30 de zile de la comunicare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatorul solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi fără a  administra probe.
În expunerea de motive a arătat, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.M.P.S Sibiu, câtă vreme completarea carnetului de muncă se face prin camera de muncă care se află în subordinea sa.
De asemenea, în mod greşit, a fost admisă excepţia tardivităţii contestaţiei, deoarece acţiunea are caracter de acţiune în constatare care este imprescriptibilă
În acest sens în mod nelegal instanţa de fond nu a dispus administrarea de probe pentru soluţionarea cauzei.
Vechimea totală reală în muncă, conform afirmaţiilor intimatei C.J.P. Sibiu este de 41 ani, 10 luni şi 13 zile.
Temeiul legal de calculare a pensiei este Legea nr.3/1977 conform căreia, dar şi conform Legii nr.19/2000, stagiul complet de cotizare pentru grupa a II-a de muncă este de 25 de ani şi nu de 30 de ani cum a apreciat intimata, iar pentru punctajul mediu anual suma punctajelor anuale se împarte la stagiul complet de cotizare de 25 de ani şi nu de 30 de ani.
Pensia fiindu-i nelegal diminuată se impune restituirea cuantumului reţinut în urma calculului eronat (punctaj mediu anual de 2,07066 faţă de 1,72555).
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art.3041 Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond, în baza art.161 Cod pr.civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei D.M.P.S. Sibiu. Aşa cum şi contestatorul a înţeles, primele 5 capete de cerere ale contestaţiei, conform prevederilor Legii nr.19/2000, sunt de competenţa exclusivă a intimatei C.J.P. Sibiu, iar petitul nr.6, potrivit prevederilor art.7 alin.2 din Decretul nr.92/1976, este de competenţa ultimei unităţi la care contestatorul a fost încadrat.
De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a admis şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimata C.J.P. Sibiu. Decizia din 12.06.1996 putea fi contestată, conform prevederilor art.52 din legea nr.3/1977, în termen de 30 de zile de la comunicare, termen nerespectat de contestator care a introdus contestaţia la  T r i b u n a l u l   S i b i u la data de 04.06.2007, situaţie în care, în condiţiile art.55 din Legea nr.3/1977, decizia a rămas definitivă.
De asemenea, definitive sunt şi deciziile emise de  intimata C.J.P. Sibiu la 31.08.2004, 31.08.2005 şi 27.10.2006 deoarece nu au fost atacate în termen de 45 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor art.7 din O.U.G. nr.4/2005 coroborate cu prevederile art.87 din Legea nr.19/2000.
Admiterea legală a excepţiei tardivităţii introducerii contestaţiei, conform textelor de lege sus arătate, face de prisos analiza problemelor de fond invocate de către contestator.
Faţă de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
         Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul E. D. împotriva sentinţei civile nr.970/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...).
         Irevocabilă.
         Pronunţată în şedinţa publică din  24 .01. 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu