Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. T. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr.1068/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av.T. O. pentru pârâta recurentă şi c.j. T. J. pentru pârâta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Sibiu, lipsă fiind reclamantul intimat N. J. N..
S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacate în sensul reducerii daunelor morale întrucât cuantumul acestora nu a fost motivat de instanţa de fond. Apreciază că sunt exagerate se putea încadra între 10000 - 20000 lei. Cheltuielile de judecată nu sunt justificate deoarece expertiza a fost achitată J de societate.
Reprezentantul pârâtei intimata, c.j. T. J. solicită menţinerea sentinţei atacate faţă de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu.
CURTEA DE APEL
Constată că prin acţiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul N. J.-N. au fost chemate în judecată S.C.”T. B.”S.A. şi Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor, la plata către reclamant a unei compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale, funcţie de gradul de invaliditate ce se va stabili prin expertiza medico-legală, a diferenţei de salariu actualizat, dinaintea accidentului de muncă din 29.09.2005 şi câştigul pe care reclamantul îl realizează în prezent, până la pronunţarea sentinţei; obligarea pârâtelor la plata contravalorii cheltuielilor cu tratamentul medical în cuantum de 150.000.000 lei, precum şi la daune morale în sumă de 2 miliarde lei vechi şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii se arată că reclamantul a fost angajat ca M. la societatea pârâtă, iar în data de 29.09.2005 a fost victima unui accident de muncă din culpa exclusivă a pârâtei, în urma căruia a rămas cu invaliditate permanentă.
Apreciind că singura vinovată de producerea accidentului trebuie să-l despăgubească, reclamantul a acţionat în judecată.
În drept, sunt invocate disp. art.171 şi urm. din C. muncii, L.346/2002, art.998 şi urm. C. civ., art.1000 alin.1 şi 3 C. civil, art.274 C.p.civ.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea întâmpinării se arată că:
Reclamantul a avut dreptul şi a beneficiat de prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidentul suferit, suportate de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, întrucât era asigurat obligatoriu prin efectul legii, conf. art.5 alin.1 lit. adin Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
De asemenea, se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive conf. art.109 şi 161 C.p.civ.
La rândul său, pârâta S.C.”T. B.”S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acţiunii.
În motivarea întâmpinării, se arată că:
Potrivit art.4 din L.346/2002 răspunderea civilă a angajatorului pentru accidentele de muncă este preluată de asigurator, respectiv de către Casa de Pensii din fondul pentru asigurări în caz de accidente de muncă şi boli profesionale. Răspunderea angajatorului este în acest caz doar una subsidiară şi complementară, şi numai în ceea ce priveşte prejudiciul dovedit, dar neacoperit de către asigurator.
Cererea privind compensaţiile lunare pentru atingerea integrităţii corporale, este o prestaţie care, conf. art.19 lit. e şi art.43, 44, 45 din L.346/2002 este preluată direct şi necondiţionat de către asigurator. Este o prestaţie pe care acesta o acorda direct celui vătămat în situaţia îndeplinirii condiţiilor art.43 din lege.
Cererea privind diferenţa dintre salariul înaintea accidentului şi castigul realizat în prezent, este de asemenea neîntemeiată.
Având în vedere că indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă derivând din producerea unui accident de muncă, este tot o prestaţie preluată de către asigurator, însă achitată efectiv de către angajator prin compensare cu contribuţia la acelaşi fond de asigurări (art.43 din P. nr(...)), rezultă că pentru acest caz, reclamantul a fost despăgubit prin acordarea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară în procentul legal raportat la media veniturilor brute pe ultimele 6 luni, conf. art.34 din L.346/2002.
În ceea ce priveşte cererea privitoare la plata contravalorii tratamentului medical efectuat de către reclamant, nici această cererea nu este întemeiată. Astfel, faptul că reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă sunt prestaţii şi servicii preluate de asigurator potrivit art.19, lit. adin L.346/2002. T. acestor prestaţii este descrisă de art.21 şi urm., evidenţiindu-se faptul că asiguratorul achita contravaloarea acestor servicii medicale până la restabilirea stării de sănătate sau ameliorare a deficienţelor survenite. În principiu, tratamentul aferent unor asemenea cazuri de accidente, este pentru cel în cauză, gratuit, fiind suportat integral conform condiţiilor menţionate.
Asupra daunelor morale, în sumă de 2 miliare lei vechi, de asemenea acestea sunt nefondate. Având în vedere că L.346/2002 nu prevede asemenea prestaţii – cele legal prevăzute, acordându-se independent de culpa în producerea accidentului de muncă – ele nu pot fi imputate în întregime angajatorului. Conform art.269 C. muncii, angajatorul răspunde pentru prejudiciul material cauzat din culpa sa angajatului, aceasta constituind o răspundere civilă în limitele contractului de muncă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:
Între reclamant şi pârâta S.C.”T. B.”S.A. Sibiu există un raport de muncă concretizat într-un contract de muncă, devenit pe durată nedeterminată.
În timpul desfăşurării activităţii la societatea pârâtă, reclamantul a suferit un accident de muncă determinat de scoaterea din uz a unui echipament de protecţie de la utilajul la care lucra reclamantul.
Ca urmare a accidentului, reclamantul a dobândit o invaliditate permanentă.
Apreciind că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a pârâtei S.C.”T. B.”S.A., reclamantul a acţionat în judecată, solicitând compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale, diferenţa de salariu, cheltuieli de tratament medical şi daune morale.
La termenul din 18.01.2007, după punerea în discuţie a excepţiei de necompetenţă materială a T r i b u n a l u l u i S i b i u privind capătul de cerere referitor la plata unei compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale în funcţie de gradul de invaliditate ce se va stabili prin expertiza medico-legală, instanţa a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea J u d e c ă t o r i e i S i b i u.
Prin sentinţa civilă nr.1068/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N. J. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. „T. B.” S.A. Sibiu şi ca urmare a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 50.000 lei cu titlu daune morale şi 3.500 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu şi au fost respinse celelalte capete de cerere
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cadrul societăţii pârâte a avut loc la 29.09.2005 un accident de muncă, victimă fiind reclamantul care a lucrat la maşina J. 1 fără ca sistemul de acces şi securitate să fie în funcţiune. Intervenţia reclamantului la utilaj pentru ungerea sa, s-a făcut în timp ce aceasta era în regim de funcţiune, întrucât acesta nu îşi terminase ciclul de lucru.
Pe perioada incapacităţii temporare de muncă s-a reţinut că veniturile reclamantului nu au putut fi aliniate cu salariul efectiv ce putea fi realizat, întrucât acesta nu a prestat muncă în contrapartidă.
Mai mult diferenţa de salariu solicitată nu a putut fi acordată întrucât s-a reţinut şi culpa reclamantului în producerea accidentului.
Cu privire la plata tratamentului medical efectuat de reclamant s-a reţinut că pârâta a sprijinit material perioada de convalescenţă a reclamantului.
La acordarea despăgubirilor s-a reţinut culpa comună în producerea accidentului, a societăţii care cunoştea că utilajul era exploatat fără respectarea normelor de securitate impuse de gradul de pericol şi a reclamantului care, în mod uşuratic, a apreciat că poate curăţa utilajul în timpul funcţionării.
Pe acelaşi considerent al culpei comune s-au acordat doar parţial daunele morale în condiţiile art.269 C o d u l m u n c i i, modificat prin Legea nr.237/12.07.2007
Faţă de C.J.P. Sibiu acţiunea a fost respinsă având în vedere faptul că o parte din drepturile cuvenite în condiţiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.346/2002 au fost acordate, iar pentru celelalte, reclamantul a făcut dovada că s-a adresat C.J.P. Sibiu.
În baza art.274 Cod pr.civilă, cheltuielile de judecată s-au apreciat a fi în sarcina pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. „T. B.” S.A. Sibiu, solicitând admiterea acestuia şi în rejudecare modificarea hotărârii recurate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate, precum şi cuantumul cheltuielilor de judecată.
În expunerea de motive arată că instanţa de fond nu a argumentat acordarea daunelor morale, neţinând cont de faptul că victima are diminuată capacitatea de muncă doar cu 30% şi este de departe de a fi încadrabil în cel mai uşor grad de invaliditate.
Conform documentelor medicale evoluţia medicală este favorabilă, existând posibilitatea recuperării parţiale a capacităţii de muncă; reclamantul şi-a reluat activitatea în acelaşi loc de muncă şi cu aceeaşi retribuţie lunară, fiind integrat profesional şi social.
Cuantumul daunelor morale se susţine că nu reflectă o compensaţie echitabilă a suferinţei, fiind disproporţionat în raport cu elementele concrete ale speţei.
Cuantumul daunelor morale ar trebui aliniate cu cel acordat în alte materii, în speţă fiind disproporţionat de mare.
Având în vedere că instanţa a reţinut corect starea de fapt atribuind reclamantului culpa preponderentă în producerea accidentului, acordarea a 50.000 lei daune morale este exagerată, mai ales că daunele materiale au fost respinse.
Şi cuantumul cheltuielilor de judecată este greşit acordat, câtă vreme acţiunea a fost admisă doar parţial, iar expertiza efectuată în cauză a fost plătită în cota de ½ de către părţi.
În drept se invocă dispoziţiile art.299, 304/1 Cod pr.civilă, art.80, 81, 82 din Legea nr.168/1999.
Prin întâmpinare, C.J.P. Sibiu a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate în ceea ce o priveşte, având în vedere că şi-a achitat obligaţiile ce-i reveneau în calitate de asigurator.
Intimatul N. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate şi a dispoziţiilor art.312 Cod pr.civilă raportat la art.81 din Legea nr.168/1999 şi a prevederilor art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de faţă ca fondat, urmând a-l admite pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art.269 (1) din legea nr.53/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/12.05.2007:
„Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”
În urma accidentului de muncă din data de 29.09.2005, a cărui victimă a fost reclamantul, acesta a suferit un traumatism complex soldat cu amputaţie index drept, anchiloză carpio-falangiană dg.III, IV, V.
S-a stabilit prin raport de expertiză medico-legală o incapacitate de muncă redusă cu 30% - neîncadrabil în grad de invaliditate.
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond prin prisma evenimentelor petrecute a condus la concluzia că datorită lipsei instructajului de protecţia muncii şi a nerespectării normelor de securitate impuse de gradul de pericol, culpa în producerea accidentului de muncă este comună şi aparţine atât reclamantului cât şi angajatorului.
Aceste aspecte nu au fost contestate de niciuna dintre părţi.
Prin prisma acestui fapt, analiza daunelor morale ce urmează a fi acordate reclamantului – intimat vor fi cuantificate având în vedere mai multe criterii, astfel încât ele să fie direct proporţionale cu fapta petrecută, gradul de vinovăţie al persoanei care le solicită, situaţia actuală a victimei în raport de capacitatea sa de muncă, integrarea sa socio-profesioanlă şi nu în ultimul rând de caracterul reparatoriu ce trebuie să îl îndeplinească acest gen de daune având în vedere prejudiciul moral suferit.
Aşa cum este definită în literatura de specialitate, dauna morală este paguba suferită de o persoană ca urmare atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale sau prin provocarea unei suferinţe morale.
În speţa dedusă judecăţii, daunele morale reflectă compensarea prejudiciilor constând în durerile fizice şi psihice pe care le-a încercat victima, datorate urmărilor negative ce reprezintă atingerea corporală, adică pierderea celor 3 falange.
Repararea prejudiciului constând în dureri de natură fizică şi psihică pricinuite de accident în cazul de faţă va avea ca punct de plecare principiul reparării integrale, avându-se în vedere, pe de o parte durerea încercată de victimă şi efectele psihologice ale acestuia, iar pe de altă parte, faptul de a nu se acorda victimei şansa de a se îmbogăţi pe nedrept.
Acest „pretium doloris” trebuie cuantificat în funcţie de culpa reţinută în sarcina victimei şi care nu este contestată, cât şi prin prisma faptului că aceasta (reclamantul) a fost reintegrat în muncă la aceeaşi societate, reluându-şi viaţa socio-profesională în bune condiţii.
Mai mult decât atât, prin raportare şi la alte materii în cadrul cărora se acordă daune morale, suma acordată cu acest titlu de instanţa de fond este nejustificat de mare.
Faţă de toate aceste aspecte şi văzând şi dispoziţiile Rezoluţiei 75-1 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei adoptată la 14 martie 1975 şi care a stabilit principiile generale şi regulile particulare cu privire la repararea daunelor în cazul vătămărilor corporale şi decesului, Curtea va admite recursul de faţă, va modifica în parte sentinţa recurată în ce priveşte cuantumul daunelor morale, pe care le va stabili la suma de 30.000 lei.
În privinţa criticii referitoare la cheltuielile de judecată, sunt a se reţine dispoziţiile art.274 Cod pr.civilă care statuează că:
„(1) Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
În acest context legal trebuie menţionat faptul că la instanţa de fond onorariul de expertiză a fost plătit în cotă de ½ de recurentă, iar instanţa nu a ţinut cont de acest fapt şi în plus nu se justifică acordarea întregului onorariu avocaţial către reclamant, câtă vreme din cele 3 petite ale acţiunii a fost admis doar cel privitor la daunele morale, şi acela doar parţial (art.274 alin.3 Cod pr.civilă).
În considerarea acestor împrejurări, Curtea va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată până la concurenţa sumei de 700 lei.
Se vor menţine în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S.C. T. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr.1068/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) şi în consecinţă:
Modifică sentinţa recurată, în parte, în ce priveşte cuantumul daunelor morale pe cale le stabileşte la suma de 30000 lei şi a cheltuielilor de judecată în fond pe care le stabileşte la 700 de lei.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 24 .01. 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu