Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Anulare act administrativ (Recurs) Hotarârea 118/CA/2008 din 30.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află pronunţarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind recursul declarat de către PREFECTUL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1188/CA/10.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A I, având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că s-au depus prin serviciul registratură la data de 29 Ianuarie 2008, concluzii scrise formulate de către recurentul reclamant Prefectul Judeţului H.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au avut loc la termenul de judecată din 23 Ianuarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării întocmită la acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta decizie.

                            CURTEA DE APEL

                   Asupra recursului în contencios de faţă:

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr(...) reclamantul Prefectul Judeţului A a solicitat constatarea nulităţii absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 431/2006 adoptată de pârâtul Consiliul Local al mun. A I, la data 22.12.2006.

În motivarea acţiunii se arată că prin art. 1 din hotărârea atacată s-a aproba acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25% din salariul funcţionarilor publici, personalului contractual din cadrul Biroului de Ordine şi M. Publică, instruire – administrativ şi personalul din conducerea serviciului public Poliţia Comunicară de la data de 01.01.2007.

Se mai arată că salarizarea personalului contractual se realizează în baza HG nr. 281/1993, iar sporurile ce se pot acorda potrivit acestui act normativ sunt sporurile de vechime, sporul pentru condiţii deosebite, sporul pentru ore suplimentare şi sporul de noapte, făcându-se trimitere la Legea nr. 188/1999, în care se menţionează că funcţionarii publici au dreptul la salariului de bază, sporuri, premii, stimulente şi alte drepturi, iar sporul de dispozitiv nu este prevăzut în secţiunea „alte sporuri”.

 T r i b u n a l u l   A l b a, Secţia Comercială şi contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 1342/CA/10.10.2007 pronunţată în dosar nr(...) a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 431/22.12.2006 adoptată de Consiliul Local A I s-a aprobat prin art. 1 acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al funcţionarilor publici, personalului contractual din cadrul Biroului instruire administrativ şi personalului din conducerea serviciului public Poliţia Comunitară începând cu 01.01.2007.

Potrivit art. 9 pct. 2 din Ordinul MAI nr. 496/2003, personalul civil din cadrul administraţiei publice beneficiază de indemnizaţie de dispozitiv.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin 2 din OUG 192/2002, sistemul de salarizare aplicabil funcţionarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile şi premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar sporul de dispozitiv face parte din această din urmă categorie de drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

S-a mai reţinut că prin acordarea sporului de dispozitiv, personalului prevăzut la art. 1 din hotărârea atacată, nu se încalcă nici o dispoziţie legală, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament salarial al personalului din cadrul aceleiaşi unităţi şi respectarea principiului gestionării de către fiecare ordonator principal de credite a sistemului de salarizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Prefectul Judeţului A, solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi constatarea nulităţii Hotărârii Consiliului Local A nr. 431/22.12.2006.

În expunerea motivelor de recurs reclamantul arată că indemnizaţia de dispozitiv de 25% este reglementată de art. 13 din Legea 138/1999 şi vizează cadrele civile şi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale,  M i n i s t e r u l u i   d e Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi  M i n i s t e r u l   d e Justiţie.

La data adoptării Legii nr. 138/1999,  M i n i s t e r u l   d e Interne a fost separat de Ministerul Administraţiei Publice.

S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că ordinele Ministerul sunt norme juridice care reglementează activitatea acestora şi au forţă juridică doar asupra celor care intră sub autoritatea respectivului minister. Salarizarea personalului Poliţiei Comunicare este reglementată de art. 9 din Legea nr. 371/2004 şi care prevede că personalul Poliţiei Comunitare se compune din funcţionari publici şi personal contractual, funcţionarilor publici fiindu-i aplicabil Statului Funcţionarilor Publici, iar personalului contractual reglementările din  C o d u l   M u n c i i.

De asemenea se apreciază că instanţa de fond greşit a apreciat că sporul de dispozitiv face parte din categoria sporurilor prevăzute de art. 4 alin 2 din OUG nr. 192/2002 şi intră în categoria „alte sporuri”, întrucât, legiuitorul, în economia textului se referă la alte sporuri care sunt reglementate şi trebuie avute în vedere la aplicare unei alte categorii de salariaţi.

În drept invocă dispoziţiile art. 304 şi 304¹ Cod procedură civilă, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 371/2004.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

Prin întâmpinare depusă, intimatul Consiliul Local al Mun. A I a solicitat respingerea recursului reclamantului.

În ce priveşte recursul reclamantului, este fondat pentru următoarele considerente:

Dreptul la indemnizaţia de dispozitiv solicitat de reclamanţi este reglementat prin art.13 din Legea nr.138/1999.

Pentru a stabili dacă reclamanţilor ca funcţionari publici ai administraţiei publice locale li se cuvine acest drept, se impune a se analiza dacă Legea nr.138/1999 este aplicabilă funcţionarilor publici din administraţia publică locală.

Legea în articolul 1, aşa cum corect a sesizat şi instanţa de fond, reglementează domeniul său de aplicare, stipulând „Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din N., M.I., T., T., T., T. şi Ministerul Justiţiei, iar la art.47 se arată „Personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege”, la art. 49 se specifică în mod clar că „personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.”

Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizaţia de dispozitiv pot beneficia doar funcţionarii publici prevăzuţi în anexa 6 a legii, care sunt definiţi ca personal civil din cadrul instituţiilor expres prevăzute la art.1, 47 şi 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.

Ordinele MAI nr.275/2002 şi nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forţă juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără  însă a adăuga la lege.

Din acest motiv, norma dată prin Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege „Prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual  din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi referirea la dreptul prevăzut de art.13 ce se cuvine şi „personalului civil din administraţia publică” trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.

Sintagma „personalul civil din administraţia publică” trebuie interpretată ca fiind administraţia publică centrală a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Faţă de considerentele reţinute, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul reclamantului urmează a fi admis, şi pe cale de consecinţă, modificată sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului şi constată nulitatea absolută a art. 1 dind Hotărârea nr. 431/22.12.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

         Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul Judeţului A împotriva Sentinţei Civile nr. 1188/CA/2007 – pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a – secţia Comercială şi Contencios Administrativ în Dosarul nr(...).

         Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului A împotriva pârâtului Consiliul Local al mun. A I şi constată nulitatea absolută a articolului 1 din Hotărârea nr. 431/22.12.2006.

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2008

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Vatamarea corporala grava (art. 182) (Recurs) Hotarârea 9/2008 din 29.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Parchetul de pe lângă Curtea de  A p e l   A l b a-I reprezentat prin procuror J. O.

Pe rol se află pronunţarea asupra recursurilor declarate de inculpatul

E. J.-T. şi partea civilă  B. B.  J.

împotriva deciziei penale nr.228 din 24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u- secţia penală în dosar nr(...).

         Cauza s-a dezbătut la data de 22 Ianuarie 2008 când părţile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de amânare a pronunţării de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta decizie.

                                     CURTEA DE APEL

                            Asupra recursurilor penale de faţă;

Constată că prin sentinţa penală nr. 87 din 13 aprilie 2006, pronunţată de  J u d e c ă t o r i a   A v r i g, s-a dispus în baza art.  182 alin.1 şi 2  teza 6 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.a. Cod penal, condamnarea inculpaţilor E.  J.-T.  şi N. J. – S. la câte 2 ani închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

         În baza art. 99, 100, 104 Cod penal, s-a dispus faţă de inculpatul minor S.  E. – H., măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

         În baza art. 14, 346 cod pr. penală, coroborat cu art. 998 Cod civil, s-a dispus obligarea inculpaţilor în solidar, inculpatul minor S. E. – H. în solidar cu părţile responsabile civilmente  S. J. şi S. M., să plătească părţii civile  B.  B.-J. , suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi la plata  către  Casa  Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu a sumei de 3.128,36 lei, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data stingerii datoriei, cu titlu de cheltuieli servicii medicale.

         S-au respins restul pretenţiilor civile, precum şi cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul  E. J.- T..

         În baza art. 191 cod procedură penală, s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat şi de părţi.

         Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că  în noaptea de 14/15 ianuarie 2005, în jurul orelor 24,00, în com. D. jud. Sibiu, în stradă, pe fondul consumului de alcool şi a unor relaţii anterioare  tensionate între partea vătămată B.  B.-J. şi inculpaţi, s-a produs o altercaţie, inculpaţii agresând partea vătămată, producându-i leziuni grave, care au impus internarea acestuia în spital.

         Iniţial, partea vătămată, aflată în stare de ebrietate, după ce i-a întâlnit pe inculpaţi, i-a reproşat inculpatului  N.  J.-S., un conflict mai vechi, motiv pentru care s-a îmbrâncit cu el căzând , iar când inculpatul  S.  E.-H. a încercat să o ajute să se ridice din zăpadă, partea vătămată l-a lovit cu pumnul în faţă.

         S. părţii vătămate a declanşat acţiuni violente din partea celor trei inculpaţi, care i-au aplicat lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, în zona toracelui şi abdomenului, partea vătămată rămânând în stare de inconştienţă.  După ce au adus partea vătămată în stare de inconştienţă, de teamă de a nu deceda din cauza frigului, inculpaţii  s-au deplasat de domiciliul acesteia, unde  i-au  anunţat pe părinţi şi concubină despre faptul că partea vătămată este băut, fără să-i spună că a fost agresat. Împreună cu tatăl părţii vătămate, martorul B.  B. – senior şi concubina părţii vătămate şi  martora D.  E. , s-au deplasat la  locul unde a avut loc incidentul şi au transportat partea vătămată la domiciliu.  Ulterior , partea vătămată a fost spitalizat, actele de violenţă exercitate de inculpaţi asupra părţii vătămate B.  B.- J. având ca urmare producerea  unui  traumatism abdominal cu hemoperitoneu  masiv, ruptură de mezenter, ruptură de ramuri ileale ale arterei mezenterice superioare şi ruptură de vene mezenterice, leziuni traumatice grave, care au impus supunerea victimei la o intervenţie chirurgicală.

          T r i b u n a l u l     S i b i u, prin decizia penală nr. 19/2 februarie 2007, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii E.  J.- T. şi S.  E.- H. din infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.1. şi 2 teza a 6 – a  cod penal, în infracţiunea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin.1. cod penal.

         S-a admis apelul formulat de partea civilă B.  B.-J.  şi s-au majorat daunele morale stabilite  în solidar în sarcina inculpaţilor E.  J.-T. şi N. J.-S. de la suma de 20.000 lei la suma de 40.000 lei.

         S-a admis şi apelul formulat de inculpatul S.  E.-H. şi în temeiul disp. art. 998 cod civil, art. 14, 346 cod pr. penală, au fost obligaţi inculpaţii  E. J.- T.  şi  marin J.-S., la plata  sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă B.  B.-J., din care suma de 7.000 lei în solidar cu inculpatul S.  E. – H. şi cu părţile responsabile civilmente  S. J. şi S. M..

         Au fost obligaţi  inculpaţii E.  J.- T. şi  N. J.-S., în temeiul art. 14, 346 cod pr. penală, art. 998 cod civil, OUG. 72/2006, art. 313  din Legea 95/2006, la plata sumei de 3.128,36 lei plus dobânzi şi penalităţi de întârziere cu titlu de cheltuieli servicii medicale către  Spitalul  Clinic  Judeţean Sibiu, din care suma de  2.085,57 lei, în solidar cu inculpatul  S.  E. – H. şi cu părţile responsabile civilmente S. J. şi S. M..

         S-au micşorat cheltuielile judiciare  la  care a fost obligat inculpatul   S.  E.-  H. în solidar cu părţile responsabile  civilmente.

         S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei  atacate.

         S-a respins apelul formulat de inculpatul E.  J.-T. ca nefondat.

         Curtea de  A p e l   A l b a-I, prin decizia penală nr.79/2007, a admis recursurile declarate de inculpaţii E.  J.-T. şi  S.  E.-H. şi părţile responsabile civilmente S. J. şi S. M., a casat decizia nr. 19 din 2 februarie 2007  şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi  instanţe de apel   T r i b u n a l u l     S i b i u.

         În considerentele deciziei de casare, Curtea de  A p e l   A l b a-I, a reţinut că instanţa de apel a încălcat disp. art. 378 alin.3 Cod procedură penală, întrucât nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.

         Se motivează în continuare că deşi inculpatul  S.  E.- H. a invocat că în dosarul nr. 36/P/2005, nu au fost îndeplinite obligaţiile prev. de art. 6 alin.5. Cod procedură  penală cu ocazia audierii sale din  25 ianuarie 2006, iar  la audierea din 22 august 2005 nu a beneficiat de o apărare efectivă şi reală, instanţa de apel nu a analizat aceste motive de apel.  De asemenea s-a apreciat că deşi inculpaţii au invocat şi nerespectarea disp. art. 3 şi art. 4 Cod procedură penală cu privire la aflarea adevărului şi la rolul activ de către instanţa de fond, nici acest motiv de apel nu a fost analizat.

Raportat la inculpatul  E.  J.- T., care a invocat neîndeplinirea cerinţelor  legale  la audierea acestuia, întrucât nu ştie să scrie şi să citească, de asemenea s-a apreciat că acest motive de apel nu a fost analizat.

Prin decizia penală nr. 228/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – Secţia penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii E. J. T., S. E. H. şi părţile civilmente S. J. şi S. M.. În baza art. 192 Cod procedură penală au fost obligaţi inculpaţii apelanţi să plătească fiecare câte 250 lei Statului cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul minor S. E. H. în solidar cu părţile responsabile civilmente.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reţinut următoarele:

În cererea de apel, inculpatul  E.  T., a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de  vătămare corporală gravă  prev. de art. 182 cod penal în temeiul art. 11 pct.2. lit.a. raportat la art. 10 lit.c. cod procedură penală, cu  motivarea că din probele administrate  în cauză nu rezultă că acest inculpat i-a aplicat lovituri  părţii vătămate cu intenţia de a-i produce acesteia vătămări corporale.  În apărare, inculpatul apelant E. T. învederează că a intervenit în timpul agresiunii numai ca ceilalţi inculpaţi să nu-l  mai lovească pe partea vătămată, căreia  inculpatul  E. i-a aplicat câteva palme  peste faţă pentru a se trezi.

       Tribunalul, analizând motivul de apel invocat, sub aspectul laturii penale, a constatat că susţinerile inculpatului sunt infirmate de depoziţiile martorilor  audiaţi în cauză.  Astfel, participarea inculpatului la săvârşirea faptei este confirmată de martora  N.  F.- D., care a arătat că a asistat la incident şi a văzut trei tineri care loveau victima căzută la pământ cu pumnii şi picioarele în zona spatelui şi abdomenului.

         De asemenea, martorele  U. U. şi  O.  J.- J., aceasta din urmă arătând că i-a văzut pe cei patru bărbaţi în timp ce se  împingeau în zăpadă.  Apropiindu-se de  locul incidentului, martora a constatat că cel căzut la pământ este numitul  B. B. şi crezând că acesta este în stare de ebrietate şi-a continuat drumul.  La scurt timp i-a întâlnit pe inculpaţii  E.  şi S., care au întrebat-o dacă l-a văzut pe partea vătămată şi la răspunsul afirmativ al acesteia, inculpaţii i-au  cerut să nu spună nimic despre ce a văzut.

         Ori o astfel de atitudine a inculpatului E. nu s-ar  fi justificat dacă acesta nu ar fi avut nici o contribuţie  la săvârşirea faptei. De asemenea, săvârşirea  faptei de către inculpatul E. este confirmată şi de declaraţiile coinculpatului  N. J., care arată „ că şi E. T. l-a lovit pe B. cu picioarele”  (fila 59 dosar 36/P/2005), precum şi a inculpatului S. E. – H. care arată că „  B. s-a prăbuşit la pământ  în stare de inconştienţă şi atunci l-au lovit  toţi trei cu picioarele „ ( fila 68 dosar nr. 36/P/2003).

         Starea de fapt dovedită în cauză, a justificat reţinerea  în sarcina inculpatului E. a săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă şi respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Analizând în continuare, motivele de apel susţinute de inculpatul  S., tribunalul, cu privire la încălcarea dreptului la apărare   a reţinut următoarele :

Astfel,  inculpatul  a invocat încălcarea dreptului său la apărare, cu motivarea că, nu a fost  asistat de apărător, atunci  când a dat declaraţia din 25 ianuarie 2005, tribunalul a constatat că inculpatul nu a fost asistat  de un avocat la acea dată.

         Ulterior, cu ocazia unor declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, la 28 martie 2005 şi 22 august 2005, inculpatul  minor a fost  asistat de un avocat, conţinutul  acestor declaraţii fiind  identic cu cea  dată în lipsa unui apărător, astfel că, chiar dacă s-ar înlătura prima declaraţie, nefiind dată în conformitate  cu dispoziţiile  legale,  ulterior, inculpatul atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul  judecăţii a beneficiat de apărare calificată, fiindu-i respectat astfel dreptul la apărare.

         În motivele de apel, inculpatul  S.  a invocat şi aspecte  formale privind lipsa datei pe delegaţie a apărătorului inculpatului, aspect ce nu poate determina nulitatea  actelor  procedurale efectuate  în privinţa inculpatului pe care îl reprezenta  ( luarea  declaraţiilor şi prezentarea materialului de urmărire penală); întrucât prezenţa apărătorului  este confirmată de  faptul cert că acesta a semnat alături de inculpat declaraţiile şi procesul verbal prin care i s-au adus la cunoştinţă învinuirile.

Al  treilea motiv de apel învederat de inculpatul  S., priveşte, lipsa rolului  activ a organelor judiciare în aflarea  adevărului.

Tribunalul, a constatat neîntemeiat şi acest motiv, întrucât în cadrul urmăririi penale, organele judiciare au luat  declaraţii tuturor inculpaţilor precum şi părţii vătămate, au audiat toţi martorii oculari, s-au efectuat expertize medico legale, toate aceste probe coroborate confirmând  săvârşirea faptelor de către inculpaţi.

În ce priveşte critica privind  lipsa unei expertize  psihiatrice a inculpatului  minor, tribunalul constată că în cursul urmăririi penale  s-a  efectuat expertiza psihiatrică, care concluzionează că inculpatul minor a acţionat cu discernământ.

În ce priveşte lipsa referatului de evaluare a inculpatului minor, la data soluţionării cauzei pe fond, efectuarea acestui referat nu era obligatorie şi de altfel lipsa acestuia a fost suplinită în cadrul  soluţionării apelului, când s-a dispus efectuarea referatului de evaluare de către Serviciul de Probaţiune  de pe lângă  T r i b u n a l u l     S i b i u.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul E. J. T. şi partea civilă B. B. J..

Inculpatul E. J. T., prin apărătorul ales a solicitat admiterea recursului constatând că nu a participat la săvârşirea faptei ce i se impută iar în subsidiar să i se aplice o pedeapsă cu suspendare condiţionată.

În motivarea recursului se invocă: disp. art. 385/9 pct. 6 Cod procedură penală arătându-se că urmărire penală nu s-a consemnat într-un proces verbal separat că nu ştie să citească; disp. art. 385/9 pct. 8 Cod procedură penală deoarece nu i s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică iar el suferă de o deficienţă mintală; disp. art. 385/9 pct. 9 Cod procedură penală deoarece instanţa de apel a răspuns motivelor de apel invocate în mod deziderativ şi sumar; disp. art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, instanţa de apel nepronunţându-se cu privire la unele probe administrate, ori a unor cereri esenţiale; disp. art. 385/9 pct. 14 deoarece i s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată, în speţă putându-i-se aplica şi o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia.

Partea civilă B. B. J., prin apărătorul ales solicită admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate în partea privitoare la despăgubirile materiale şi daunele morale acordate, majorarea acestora şi obligarea inculpaţilor alături de părţile responsabile civilmente la cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului partea civilă invocă disp. art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, neevaluându-se corect de către instanţa de apel cuantumul despăgubirilor civile şi daunele morale la care avea dreptul, şi disp. art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală– instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecinţă pronunţarea unei decizii greşite, cu referire tot la cuantumul despăgubirilor civile şi a daunelor morale ce i-au fost acordate.

Curtea de Apel examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu constată că recursul inculpatului E. J. T. este fondat numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate, extinzând aceste efecte şi asupra inculpatului intimat N. J. S..

Astfel, Curtea de Apel având în vedere împrejurările săvârşirii faptei de către inculpaţi, vârsta acestora precum şi scopul pedepselor astfel cum este acesta prevăzut la art. 52 Cod penal apreciază că în ce-i priveşte pe inculpaţii E. J. T. şi N. J. S., pedepsele aplicate îşi vor atinge scopul reeducării lor prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, având în acest fel o garanţie că inculpaţii nu vor mai repeta o comportare antisocială.

În ce priveşte celelalte motive invocate de către inculpatul recurent E., acestea nu sunt întemeiate.

 Se constată că inculpatului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare în faza de urmărire penală, el fiind asistat de către un apărător. Împrejurarea că inculpatul nu ştie să citească nu este de natură, singură, să ducă la concluzia că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare, atâta timp cât a fost asistat de către un apărător.

În speţă, în ce-l priveşte pe inculpatul recurent E., nu era obligatorie efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice deoarece acesta nu a fost învinuit de săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav iar organele judiciare nu au avut îndoieli asupra stării psihice a inculpatului. Împrejurarea că inculpatul recurent ar suferi de o deficienţă mintală pe care o invocă deoarece nu a fost recrutat nu duce la concluzia că nu a realizat consecinţele faptei sale iar organele de urmărire penală şi instanţele de judecată de fond şi apel nu au avut îndoieli asupra stării sale psihice.

În ce priveşte faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate şi nu a analizat aceste probe atunci când a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului recurent E., se constată că ni acest motiv nu este întemeiat. Din examinarea deciziei şi sentinţei pronunţate se constată că instanţele, la pronunţarea hotărârilor, au avut în vedere toate probele administrate iar conţinutul acestora a fost coroborat şi au fost analizate, reţinându-se în mod corect vinovăţia inculpatului.

În ce priveşte recursul părţii civile B. B. J., Curtea de Apel constată că acesta nu este fondat.

Se apreciază că sumele la care au fost obligaţi inculpaţii drept despăgubiri civile şi daunele morale în favoarea părţii civile acoperă prejudiciul suferit de aceasta, atât sub aspect material cât şi moral. Împrejurarea că s-a prelungit numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părţii civile, singură, nu este de natură a majora cuantumul daunelor morale acordate iar Curtea de Apel constată, raportat la împrejurările săvârşirii faptei, persoanele inculpaţilor şi suferinţa morală a părţii civile, că daunele morale – sub aspectul cuantumului lor sunt corect stabilite şi nu se impune a fi majorate.

Faţă de acestea, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală  şi având în vedere şi disp. art. 385/7 Cod procedură penală va admite recursul inculpatului E. J. T..

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală partea civilă B. B. J. va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat N. J. S. se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

                                                          DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul E. J. T. împotriva deciziei penale nr. 228/A din 24 octombrie 2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u- secţia penală şi extinde efectele recursului şi asupra inculpatului N. J. S. şi în consecinţă:

Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 87 din 13 aprilie

2006 pronunţată de  J u d e c ă t o r i a   A v r i g în dosar nr.988/2005 numai sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S. şi ,rejudecând cauza în aceste limite,

În baza disp. art. 86/1 şi 86/2 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere  a executării pedepsei  de câte 2 ani închisoare aplicate inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S.,  pe durata unui termen de încercare de 5 ani ,compus din durata pedepsei aplicate fiecărui inculpat la care s-a adăugat un interval de timp de câte 3 ani .

Pune în vedere inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S. disp. art. 86/3 Cod penal ,respectiv că pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   S i b i u;

         b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

         c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

          d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

         În baza disp. art. 86/3 alin.3 Cod penal impune inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S. respectarea următoarelor obligaţii:

         a)să nu intre în legătură cu unul cu celălalt ,precum şi fiecare să nu intre în legătură cu inculpatul S. E. H. şi cu  partea civilă B. B. J..

         Dispune ca supravegherea executării obligaţiilor şi măsurilor stabilite prin prezenta decizie să se facă de către Serviciul de probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   S i b i u,căreia i se va comunica prezenta hotărâre.

         Pune în vedere inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S. disp. art. 86/4 comb. cu art. 83 şi 84 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Pune în vedere Serviciul de probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   S i b i u disp. art. 86/3 alin. final Cod penal  privind obligaţia de a sesiza instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor şi măsurilor stabilite în sarcina celor doi sus-numiţi  inculpaţi.

În baza disp. art. 71 alin. final Cod penal dispune ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor E. J. T. şi N. J. S. să se suspende şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) şi b) Cod penal.

Menţine în rest celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă B. B. J. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurentul parte civilă la plata sumei de 200 lei ,cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului de semnat din oficiu pentru inculpatul N. J. S. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică,azi 29 ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 90/CA/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr.1182/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: c.j.D. E. pentru pârâtul recurent, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de faţă este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Se constată că din partea reclamanţilor intimaţi nu s-a depus la dosar întâmpinare.

Nefiind alte cereri, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul pârâtului recurent susţine recursul aşa cum a fost formulat şi motivat, solicitând:admiterea acestuia, modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

                                        CURTEA DE APEL

         Reclamanţii E. O. N., B. P. J., T. N. J., G G,  E. E. G.,  T. N. E., O. J.,  E. F. N., E. G O.,  J. O., N. J. N.,  S. N. E., E. D.,  J. J. N., D. G, P. J., E. G E.,  T. E.,  E. T. B.,  E. D., N. E., J. D. I., E. G,  O. S. O.,  E. T.,  E. F.,  G. F.,  D. E.,  N. H. D., E. O.,  E. E.,  H. B., H. N. Ş.,  O. E. D.,  E. E.,  Ţ. E. O., N. E. J.,  N. E. G., P. E.,  H. E. E.,  E. N., E. T. D.,  D. E.,  D. M., E. U.,  D. E.,  O. U. J.,  I. H.,  P. F.,  T. J. J.,  T. B.,  O. E.,  E. T. N.,  P. D.,  T. S.,  N. J.,  G. B., N. N. N.a, E. E. T.,  E. O.,  E. D. O., E. J.,  N. N. P.,  E. O. N., E. N. N.,  N. B. E., E. D., S. J., P. J., H. D., N. J., D. F., (...) T. E.,  T. V. M. G.,  N. G, N. J., N. E., J. D., T. E., E. I. N., Ş. N. J., T. N., D. O. E., E. J., B. E. S., B. E., O. J. G., E. J. E., B. J. J., E. D., F B. N., H. D., E. J., E. N., E. O., D. N., E. O., N. N. J., E. E. O., E. E. E., H. F. T., E. E. J., D. N., N. N., N. B.a C, E. O. F., E. E., P. B. D., B. D., N. B. O., E. A, M. H. E., N. N., D. O. F., H. B. J., N. T., E. E. D., E. J., E. E. F., O. D. B., E. B. J., C B. D., T. G. O., S. C, (...) Ş., S. J., H. J. M., Ţ. N., I. T., O. N. E., D. D. E., H. N. J., E. J., H. Ş., T. S., E. G, N.-S. J.-B., D. B. N., S. E. H., D. O., Ş. E., P. O., E. N., N. G, T. I., E. T. N., I. N. J., D. E., T. J., E. U. F., E. F., E. S., B. H. O., U. E., N. E., L. J. N., E. B., S. J. T., T. B. N., G. T., E.iu T., E. N., P. N. J., E. N., G. J., D. M. E., Ţ. E., E. N. S., E. O. au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului A şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata drepturilor reprezentând spor  de fidelitate pe anul 2005, actualizate în raport cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii efective.

         În motivarea acţiunii se arată că potrivit disp.art.6 din OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut dreptul poliţiştilor de a primi un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

         Se învederează că prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 s-a stipulat că în anul 2005 aplicarea disp.art.6 din OG nr.38/2003 se suspendă.

         Reclamanţii au menţionat că măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului nu şi existenţa acestuia, întrucât până în prezent nu s-a produs abrogarea acestuia.

În drept s-au invocat: art.51 din Constituţia României, art.28 din Legea nr.54/2003, OG nr.38/2003, art.56 şi 64 din Legea nr.24/2000.

         Secţia comerciala si contencios administrativ a  T r i b u n a l u l u i   A l b a prin sentinţa nr.1182/CA/9 10 2007 a admis in parte cererea si a obligat paratul IPJ sa plătească in favoarea reclamanţilor sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat la zi cu indicele de inflaţie începând cu data scadentei si pana la data plaţii efective. A fost respinsa acţiunea fata de paratul Ministerul Internelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A fost respinsa cererea de chemare in garanţie fata de Ministerul Finanţelor. Instanţa a reţinut prin considerentele expuse ca potrivit art. 2 al. 1 din OUG 118/2004 reclamanţii au dreptul la plata acestor drepturi legale, chiar daca a fost dispusa suspendarea plaţii, dar acest fapt nu echivalează cu abrogarea dispoziţiilor legale. Ministerul Internelor nu are calitate procesuala pasiva deoarece nu exista raporturi de serviciu intre el si reclamanţi si in consecinţa va fi respinsa cererea de chemare in garanţie.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs paratul IPJ solicitând modificarea hotărârii si respingerea acţiunii. In motivele de recurs se arata ca plata acestor drepturi a fost suspendata pentru anul 2005, astfel ca nu au fost prevăzute in buget sumele necesare efectuării plaţii.

         Recursul nu a fost motivat in drept si este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din Legii nr. 146/1997.

         Examinând sentinţa atacat sub aspectul recursului , Curtea constata următoarele:

         Reclamanţii sunt angajaţi ai IPJ A, având statutul de poliţişti.

         Aceasta categorie profesionala  este salarizata  potrivit <LLNK 52003    38132 39  0> OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003  Pe lângă celelalte drepturi salariale , poliţiştilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne(art.6 din ordonanţa). Dar, prin  <LLNK 12004   118180 302   2 72>art. 2, alin. (1) din OUG  nr. 118 din 24 noiembrie 2004, publicata in M. Of. nr. 1.138 din 2 decembrie 2004 , pentru  anul 2005 a fost  suspendata  aplicarea dispoziţiilor <LLNK 12003    38130 302   6 43>art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale poliţiştilor, aprobata cu modificări si completări prin <LLNK 12003   353 10 201   0 18>Legea nr. 353/2003.

         Suspendarea plaţii acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa si potrivit art. 64 in care se prevede ca in cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinata. In acelaşi articol la aliniatul  (2) se prevede  ca  la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare.

         Acordarea daunelor-interese de către instanţa este o dispoziţie  legala , deoarece , in temeiul art.1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor da dreptul la despăgubiri calculate in funcţie de rata inflaţiei.

În consecinţă , acordarea sporului de fidelitate este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea  dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu  împiedica instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin.

 D. sau neD. acestor sume in bugetul de stat este o problema ce nu interesează faza de judecata in măsura in care plata acestor drepturi a devenit litigioasa , ci tine de faza executării , silite sau benevole.

 Instanţa supremă prin decizia nr. XII , pronunţată in data de 5 02 2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că in aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 – 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală, menţionată. Aceeaşi situaţie este întâlnita si in privinţa plaţii sporului de fidelitate, plata fiind suspendata doar temporar, fiind recunoscute drepturi legale, chiar daca plata acestora a fost suspendata temporar.

Faţă de toate aceste considerente legale, Curtea consideră ca in cauza nu exista motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute de art. 304, 312 Cod procedura civila si in consecinţa recursul paratului va fi respins ca nefondat.

         Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.  

Pentru aceste motive,
În numele legii

D E C I D E

         Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr.1182/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...).

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din  28 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 58/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Justiţiei întâmpinare.

Recurenţii , prin motivele de recurs au solicitat soluţionarea  cauzei în lipsă.

Instanţa, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de soluţionare şi o lasă în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă ;

Constată că prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr(...)  reclamanţii: N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a, Ministerul Justiţiei  şi Ministerul  Finanţelor, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la virarea către pârâtul  T r i b u n a l u l   A l b a, acesta din urmă cu obligaţia plăţii către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând suma de 1700 lei, conform art. 21 din OG (...),  sume care se solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţiei începând cu data naşterii dreptului material până la data plăţii efective, conform art. 1084-1086 Cod Civil

- să fie obligat pârâtul Ministerul şi Finanţelor să vireze  sumele necesare  efectuării plăţilor.

- să fie obligată pârâta Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A la efectuarea menţiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

- să fie obligaţi pârâţii  la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, a acţiunii, reclamanţii arată că au calitatea de grefierii şi personal auxiliar în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor salariale pretinse. În acest sens se invocă Hotărârea nr.15/2006 a C.N.C.D prin care s-a constata existenţa unei discriminări indirecte, prin acordarea de stimulente financiare în mod exclusiv şi diferenţiat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei  a solicitat respingerea acţiunii,  pe considerentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1921/C/2005 nu a vizat personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, ci alte categorii din sistemul justiţiei.

Aceasta şi pentru că ulterior, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1793/C/2006 din 2006 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care li s-a adresat exclusiv, astfel că reclamanţii nu pot invoca o diferenţă de tratament, care i-ar pune într-o situaţie discriminatorie.

Prin sentinţa civilă nr.1105/24.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului  Finanţelor.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii  N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva pârâţilor Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei .

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu există un raport obligaţional raportat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, considerent pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât.

Pe fondul cauzei a reţinut ca nejustificată pretenţia reclamanţilor întrucât  Ordinul nr. 1921/2005 viza judecătorii între 0 – 3 ani, personalul specific serviciilor de protecţie socială de pe lângă tribunale, funcţionarii publici şi personalul contractual, nu personalul auxiliar din care fac parte reclamanţii iar în considerentele deciziei CNCD invocată în susţinerea cererii se fac referiri exclusiv la magistraţi.

A mai reţinut că în speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 alin.1 din Constituţia României şi nici art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care fac referiri la drepturi salariale şi sporuri, atâta timp cât angajatorul îşi respectă obligaţia prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. c din  C o d u l   m u n c i i.

Pe de altă parte, salariaţii instanţelor beneficiază şi de stimulente constituite în baza Legii nr. 146/1997 acordate de angajator în funcţie de performanţele fiecăruia.

Aşadar, nu poate fi vorba de discriminare atâta timp cât măsurile de recompensare au vizat şi vizează şi în continuare şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie.

În expunerea de motive au arătat că sunt angajaţi cu contract individual de muncă şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata tuturor prestaţiilor pecuniare, conform normelor legale aplicabile şi incidente, inclusiv a sumelor pretinse prin acţiune care reprezintă stimulente financiare, în sensul art. 155 din Legea nr. 153/2003.

Au precizat că relaţiile de muncă trebuie să se bazeze şi să fie supuse principiului bunei credinţe, al egalităţii de şanse şi tratament juridic sau pecuniar, precum şi al consensualităţii obligaţiilor, competenţelor şi drepturilor căzute în sarcina sau favoarea fiecărei părţi interesate.

Potrivit dispoziţiilor din  C o d u l   m u n c i i, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, acordarea stimulentelor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar unor categorii de personal, cum s-a procedat prin Ordinul 1921/C/2005, pentru că se încălca principiul egalităţii de tratament, prevăzut de art. 5 alin. 1 şi 3 din  C o d u l   m u n c i i şi în acelaşi timp, acest fapt constituie o discriminare deoarece are ca efect restrângerea sau înlăturarea drepturilor prevăzute de legislaţia  muncii.

Au mai susţinut că aplicarea, interpretarea şi respectarea normelor legale interne trebuie realizată prin prisma normelor europene incidente în domeniu, cuprinse în partea I, punctul 4 şi 20, respectiv partea V litera E din Legea 74/1999 dar şi art. 7 litera i din Decretul 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice şi Convenţia OIM 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957 precum şi a art. 16 şi 20 din Constituţia României.

Având în vedere dispoziţiile Legii 146/1997, consideră că prin însuşi Ordinul 1921/C/2005 s-a creat o discriminare între salariaţi, acordându-se stimulente doar celor care au avut o activitate mai redusă în cadrul instanţelor între 0-3 ani, fără să se ţină seama de performanţele acestora, care se dobândesc în timp.

În subsidiar, dacă se apreciază că personalul auxiliar de specialitate poate fi asimilat doar categoriei de „personal contractual”, aşa cum se menţionează în Ordinul 1921/C/2005,  au susţinut că sunt îndreptăţiţi a beneficia de stimulente băneşti în cuantum de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie şi nicidecum a fi privaţi în totalitate de aceste stimulente.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispoziţiilor art. 304/1 Cod procedură civilă şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele :

          În speţă, din probele administrate în mod corect prima instanţă a reţinut că prin Ordinul Ministrului Justiţiei a nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare” judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 RON”.

Din conţinutul acestui ordin reiese expres că a vizat categoria profesională a judecătorilor, fără nici o trimitere la personalul auxiliar de specialitate din care fac parte intimaţi, angajaţii în funcţia de grefier, personal auxiliar de specialitate în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   B l a j.

Ca atare fundamentarea pretenţiilor din acţiunea introductivă pe acest ordin este total greşită, acest ordin adresându-se doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului justiţiei şi din cadrul instanţelor judecătoreşti, printre care nu se numără şi personalul auxiliar de specialitate.

Faptul că recurenţii reclamanţi nu au fost recompensaţii în acelaşi timp cu celelalte categorii de personal nu justifică reţinerea unui caz de discriminare potrivit O.G.nr.137/2000, în condiţiile în care întreg personalul din sistemul justiţiei au beneficiat de stimulente financiare, la diferite intervale de timp, în temeiul unor ordine diferite.

În acest sens intimatul Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei, un ordin distinct, respectiv O.M.J nr.1793/27.07.2006 prin care s-a aprobat repartizarea unui fond special destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care s-a adresat acestei categorii profesionale astfel că nu se poate invoca o diferenţă de tratament, care i-ar fi pus pe recurenţi într-o situaţie discriminatorie.(f.19)

Totodată, trimiterea făcută de recurenţi în motivarea acţiunii la  instanţa de fond la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării prin care s-a constatat existenţa unei discriminării indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani este lipsită de relevanţă juridică în cauză, întrucât aşa cum reiese din cuprinsul întregii motivării a acestei hotărârii discriminarea  constă în  aplicarea criteriului vechimii prin care au fost dezavantajaţii magistraţii care îndeplineau criteriile obiective pentru acordarea de stimulente, dar aveau o vechime mai mare de 3 ani şi nici de cum nu a vizat categoria profesională a  personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, din care fac parte intimaţii. Astfel, C.N.C.D reţine expres în considerentele hotărârii în discuţie faptul că „ criteriul vechimii reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ca îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea stimulentelor salariale”.

Nu poate fi reţinută în speţă nici încălcarea normelor europene privind asigurarea condiţiilor nediscriminatorii  deoarece recurenţii, în calitate de personal auxiliar nu depun o muncă egală cu niciuna din categoriile de personal cărora li s-au acordat stimulente în temeiul ordinului în discuţie.

Sunt neîntemeiate şi celelalte critici formulate.

Potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei reprezintă 75% din sumele obţinute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi din amenzile judiciare.

Conform alin.3 al art.25 din Legea nr.146/1997 repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. Prin O.M.J nr.2404/c/2004 s-au aprobat Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din legea nr.146/1997.

Din analiza dispoziţiilor cuprinse în Norme reiese faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, cea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptăţit să evalueze şi să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar( art.4 alin.39).

Contrar celor susţinute de recurenţi, prin soluţia pronunţată nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 155 din  C o d u l   m u n c i i întrecut stimulentele solicitate nu constituie drepturi ce li se cuvin şi nu au fost acordate.

Faţă de cele ce preced, curtea constată că instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare corectă a legii, considerent pentru care în temeiul art. 312 pct.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Ucidere din culpa (art.178 c.p.) (Recurs) Hotarârea 19/2008 din 17.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursurilor declarate de inculpatul  T. J., şi asiguratorul SC B.. S.. P. SA B-SUCURSALA D împotriva deciziei penale numărul 350/A/2007 a  T r i b u n a l u l u i   H u n e d o a r a.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă avocat B. T., apărător ales al inculpatului recurent şi avocat J. P. cu delegaţie de apărător ales al asiguratorului recurent, lipsă fiind restul părţilor.

Procedura  de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul asiguratorului a depus la dosar motive de  recurs.

Nefiind alte cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea  deciziei penale atacate şi rejudecând a se reţine culpa comună   şi pe cale de consecinţă a se   reduce cuantumul daunelor materiale. Precizează că în cauză nu s-a efectuat confruntare, expertul nu s-a pronunţat  cu privire la  poziţia părţii vătămate şi toate probele dosarului sunt factori  care nu au legătură cu momentele cauzale  astfel că pentru dovedirea despăgubirilor trebuia probat indubitabil.

Avocat J. P. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate sub aspectul laturii civile  şi procedând la rejudecare, a se reduce cuantumul despăgubirilor civile astfel :

- pentru N. E.  de la suma de 50.000 lei la suma de 15.000 lei;

- pentru N. J.  de la 14.430 lei la 7.430 lei;

- pentru G. (...)  de la 6.798 lei la 3.798 lei .

Precizează că daunele morale acordate părţii civile N. E.  sunt prea mari în raport  de practica judiciară ( dosar nr(...) al  J u d e c ă t o r i e i   H u n e d o a r a), iar pentru celelalte două părţi civile, instanţa nu a ţinut seama de faptul că inculpatul  a dat acestora suma  de 10.000 lei.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei atacate precizând că  despăgubirile au fost corect acordate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de faţă;

Constată că prin sentinţa penală nr. 27/5.02.2007 a  J u d e c ă t o r i e i   H u n e d o a r a inculpatul T. J. a fost condamnat la

-2 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 178 al. 2 Cod penal;

-1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art. 184 al. 2 şi 4 Cod penal.

În baza art. 33 lit. b Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare compus din durata acesteia la care a adăugat un interval de timp de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83, 84 Cod penal.

În baza art. 14, 346 Cod proc. penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile G. N. F. suma de 1798,30 lei despăgubiri materiale şi suma de 5000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 14, 346 Cod proc. penală, coroborat cu art. 998, 999 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile N. J. suma de 4430,50 lei daune materiale şi suma de 10.000 lei daune morale şi a respins restul pretenţiilor civile formulate de această parte civilă.

În baza art. 14, 346 Cod proc. penală, art. 998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile N. B. E. suma de 50.000 lei daune morale, suma de 4350 lei rentă globală pentru perioada 15 august 2004-05 februarie 2007 şi câte 150 lei lunar începând cu data de 05 februarie 2007 şi până la majoratul minorei, cu titlu de rentă lunară.

În baza art. 1 pct. 34 din OUG nr. 72/2006, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, coroborat cu art,. 998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 243 lei către Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean T, despăgubiri civile şi a sumei de 460.70 lei despăgubiri civile către Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului H.

A fost respinsă cererea privind acordarea despăgubirilor civile formulată de părţile civile T. loan şi T. E..

În baza art. 353 Cod proc. penală, coroborat cu art. 163 Cod proc. penală, s-a menţinut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   H u n e d o a r a prin ordonanţa din 15 ianuarie 2005 şi procesele verbale de aplicare a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei la care a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile prin prezenta hotărâre.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile G. N. suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 15 august 2004 inculpatul T. loan a condus pe DJ 678 între localităţile E. T. şi D. autoutilitara marca E. cu nr. de înmatriculare (...) şi datorită neadaptării vitezei la condiţiile concrete de drum, respectiv drum aflat în E., cu o curbă strânsă la stânga, a pierdut controlul direcţiei maşinii şi a cauzat un eveniment rutier soldat cu decesul victimei N. B. J. şi cu vătămarea corporală gravă a părţii vătămate G. N. F., care a suferit leziuni corporale ce au necesitat un nr. de 75-80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi o invaliditate de 40% pe o perioadă de 1 an de la data accidentului.

Reţinând culpa exclusivă a inculpatului care a încălcat prevederile art. 35 din OUG nr. 195/2002 şi ale art. 1 şi art. 158 lit. c din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile prev. şi ped. de art. 178 al. 2 Cod penal şi art. 184 al. 2 şi 4 Cod penal şi l-a obligat la plata despăgubirilor civile către părţile civile G. N. F., N. loan, N. B. E., Spitalul Clinic nr. 1 Judeţean T şi Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului H.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen partea civilă N. loan, în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorei N. B. E., inculpatul T. loan şi SC P. SA B prin Sucursala H.

Partea civilă N. J. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 30.000 lei reprezentând despăgubiri materiale, 100.000 lei cu titlu de daune morale şi 100.000 lei daune morale pentru minora N. B. E., apreciind ca insuficiente pentru repararea prejudiciului cauzat despăgubirile stabilite de către instanţa de fond.

Inculpatul a solicitat să se reţină culpa comună a sa şi a părţii civile G. N. F. şi a victimei N. B. J. în producerea evenimentului rutier şi pe cale de consecinţă reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate de prima instanţă.

Societatea de asigurare SC P. SA a solicitat diminuarea
daunelor morale acordate minorei N. B. E. având în vedere
că în favoarea acesteia s-a stabilit o rentă lunară, astfel că suma stabilită de către instanţa de fond cu titlu de daune morale este exagerată.

Prin decizia penală nr. 350/15 octombrie 2007 a  T r i b u n a l u l u i   H u n e d o a r a s-a admis apelul formulat de SC P. SA B (constatându-se că acesta are în cauză calitatea de asigurător) şi s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul T. J. şi partea civilă N. J. în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorei N. B. E..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi asigurătorul. Inculpatul a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale acordate întrucât şi victimele au avut o culpă egală întrucât circulau pe partea carosabilă. Asigurătorul a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor civile de la 50.000 lei la 15.000 lei pentru N. B. E. şi cu 7000 lei cele ale părţii civile N. J. şi cu 3000 lei cele ale părţii civile G. (...).

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, Curtea constată că în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate, iar încadrarea juridică este cea legală.

În mod judicios s-a reţinut culpa exclusivă a inculpatului în comiterea faptelor şi în cauzarea prejudiciilor morale şi materiale, în cauză nefiind dovedită vreo culpă în sarcina victimelor care circulau în mod corect în afara părţii carosabile, iar inculpatul a circulat cu o viteză neadaptată condiţiilor de trafic.

Sumele acordate ca daune morale sau despăgubiri civile au fost corect apreciate în raport de gravitatea faptei, de prejudiciile încercate, astfel că nu s-ar justifica o reducere a acestora.

Faţă de cele de mai sus şi de dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursurile inculpatului şi asigurătorului vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală fiecare recurent va fi obligat să plătească statului suma de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul T. J. şi Societatea de Asigurare Reasigurare SC P. B Sucursala D împotriva deciziei penale nr. 350/A/15.10.2007 pronunţate de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar penal nr(...).

         În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă părţile recurente să plătească  statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.

         Definitivă.

         Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Mentinere masura de arestare preventiva (Recurs) Hotarârea 47/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de inculpatul E. J. E. împotriva încheierii penale din 24.01.2008 pronunţate de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar penal nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul recurent E. J. E., aflat în stare de arest şi asistat de avocat D. J., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul E. J. E. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate şi rejudecând punerea inculpatului de îndată în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca legală şi temeinică.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită a fi judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de faţă

Constată că prin încheierea penală din 24.01.2008 a  T r i b u n a l u l u i   A L B A  s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului E. J. E., întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat şi subzistă şi în prezent.

         Împotriva acestei hotărâri inculpatul E. J. E. a declarat recurs, solicitând a fi pus în libertate.

         Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, precum şi din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, Curtea constată că în cauză s-a reţinut în mod corect că inculpatul a fost arestat pentru învinuirea de a fi săvârşit o infracţiune de vătămare corporală, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile şi un pericol pentru ordinea publică, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt neschimbate şi subzistă şi în prezent.

         Faţă de cele reţinute şi de dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul inculpatului urmează a fi respins.

         În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. recurentul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare avansate pentru soluţionarea acestui recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

         Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E. J. E. împotriva încheierii penale din 24.01.2008 pronunţate de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar penal nr(...).

         În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

         Definitivă.   

         Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Stramutare (Fond) Hotarârea 2/F/CC/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

S-a luat în examinare soluţionarea cererii de(...)/306/2007 al  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u, cerere formulată de către petentul E. E. jr.

Procedura de citare este îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei, s-a depus nota telefonică, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 25.01.2008, petentul E. E. jr. a solicitat(...)/306/2007 şi (...) ale  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u la o instanţă de acelaşi grad.

În motivarea cererii arată că motivul pentru care a solicitat strămutarea este acela că numita E. B. este judecător la  J u d e c ă t o r i a   S i b i u, iar celelalte părţi, respectiv E. S. este mama acesteia, iar E. T. S. este sora judecătoarei. De aceea, consideră că toţi judecătorii de la  J u d e c ă t o r i a   S i b i u vor fi părtinitori, cu atât mai mult cu cât la un proces anterior a fost vădit nedreptăţit.

A depus în copie acţiunea civilă înregistrată la  J u d e c ă t o r i a   S i b i u sub nr(...), copie CF 1095 Sibiu, CF 49490 Sibiu, copie cf 9490 Sibiu şi a sentinţei civile 7872/2003 a  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u, a adeverinţei 204/1991 eliberată de comuna S., a Titlului de proprietate seria (...).

Anterior verificării legalităţii şi temeiniciei cererii, instanţa îşi verifică competenţa materială de soluţionare a cererii:

Potrivit notei telefonice din 28.01.2008 dosarul cu nr(...) este pe rolul  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u cu termen de judecată la 5.02.2008.

Art. 39 cod procedură civilă stabileşte că revine instanţei imediat superioare competenţa soluţionării cererii de strămutare întemeiată pe motiv de rudenie sau afinitate.

Având în vedere că dosarul în care s-a formulat cerere de strămutare este pe rolul  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u, potrivit textului menţionat tribunalul este instanţa competentă material să soluţioneze cererea.

De aceea, în temeiul art. 158 cod procedură civilă, urmează a se declina competenţa de judecată a cererii de strămutare în favoarea  T r i b u n a l u l u i   S i b i u.     

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

         Declină în favoarea  T r i b u n a l u l u i   S i b i u spre competentă soluţionare cererea de strămutare a dosarului (...) a  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u formulată de petentul E. E. jr.

         Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţa publică din 28 Ianuarie 2008.