Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1022/1.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. E. (...) pentru reclamantul intimat , lipsind părţile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care mandatarul reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat , împrejurare faţă de care instanţa constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare , acordând cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului conform motivelor din întâmpinarea depusă la dosar. Cu cheltui de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de faţă ;
Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i A l b a reclamantul Sindicatul Învăţământ A, ca reprezentant a membrilor de sindicat, a chemat în judecată pe pârâţii INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI A,Şcoala cu clasele I – VIII M., Şcoala cu clasele I – VIII D., Şcoala cu clasele I – VIII Ş. şi Şcoala cu clasele I – VIII Ş. , solicitând ca prin sentinţa civilă care urmează a fi pronunţată de către instanţa de judecată să se dispună obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea a două ore săptămânal faţă de norma didactică pe perioada de 3 ani anterioară înregistrării acţiunii civile, sume actualizate cu ,,indicele de inflaţie. Se mai solicită de asemenea obligarea pârâţilor să asigure reducerea normei didactice de predare a reclamanţilor membrii de sindicat cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, cu două ore săptămânal fără diminuarea salariului.
În motivarea în fapt a acţiunii civile se arată de către reclamanţi faptul că sunt angajaţi ca personal didactic, institutori, învăţători şi educatori titulari, având o vechime de peste 25 de ani şi gradul didactic I. Se mai arată că au depus diligenţe pentru acordarea drepturilor solicitate, dar acestea nu au fost acordate datorită şi greşitei interpretări a legii.
Pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului A prin întâmpinarea depusă fila 391, a solicitat respingerea acţiunii civile, invocând şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere prevederile HG 2192/2004. Se arată în acest sens de către pârât faptul că cheltuielile privind finanţarea cheltuielilor din învăţământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea cu excepţia cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Se mai arată de către pârât că împreună cu unităţile şcolare din judeţ, nu au făcut altceva decât să pună în aplicare metodologiile privind încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aşa cum au fost elaborate de către minister. Se mai apreciază ca fiind şi nefondată acţiunea reclamanţilor întrucât normarea personalului didactic de predare şi instruire practică se realizează diferenţiat, educatoarele şi învăţătorii sunt normaţi pe posturi şi nu în funcţie de numărul de ore, respectiv norme didactice. În privinţa capătului de cerere privind actualizarea sumelor, se apreciază de către pârât ca fiind o pretenţie formulată şi nemotivată în drept.
Ceilalţi pârâţi prin întâmpinările formulate şi depuse la dosarul cauzei civile au solicitat respingerea acţiunii civile arătând faptul că aceasta este neîntemeiată iar instituţia abilitată să elaboreze norme metodologice de aplicare a metodologiilor în materie este Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pârâţii arată că nu au făcut altceva decât să pună în aplicare aceste norme privind încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, astfel elaborate. Se mai susţine că textul art. 45 alin. 1 din Legea 128/1997 nu poate fi aplicabil în cauza civilă, în sensul în care solicită reclamanţii, pentru aceştia din urmă norma didactică de predare este prin voinţa legiuitorului.
Prin sentinţa civilă nr. 1022/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului A şi s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământ A împotriva pârâţilorINSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI A Şcoala cu clasele I – VIII M., Şcoala cu clasele I – VIII D., Şcoala cu clasele I – VIII Ş. şi Şcoala cu clasele I – VIII Ş..
Au fost obligaţi pârâţii să plătească în favoarea reclamanţilor, cadre didactice, drepturile salariale neacordate , reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus de câte 2 ore săptămânal faţă de norma didactică , pe o perioadă de 3 ani anterior datei de 15.05.2007, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Au fost obligate unităţile de învăţământ pârâte şi Inspectoratul Şcolar Judeţean A să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal fără o reducere a drepturilor salariale pentru educatori, învăţători şi institutori cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească Sindicatului de Învăţământ A suma de 6000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel , instanţa de fond a reţinut că relaţiile de muncă trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credinţe , drepturile şi obligaţiile fiind stabilite prin negociere.
Pârâţii trebuie să acorde toate drepturile ce decurg din lege , trebuind să se consulte cu sindicatul în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze drepturile membrilor săi.
Drepturile băneşti nu pot face obiectul unor limitări, fiind reţinute prevederile art. 53 al.2,3 din Constituţia României, 154 şi urm. din Legea 53/2003.
S-au mai reţinut dispoziţiile art. 292, 293 C o d u l M u n c i i , art. 20 al,1 Constituţia României, art. 7, 23 Carta Universală a Drepturilor Omului, art. 7 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, art. 4 şi unu Carta Socială Europeană, O.G. 137/2000, Convenţia O.I.M. 95/1949, S. OIM 85/1949, Directiva CE 75/207/9.02.1976 , dar şi S. OIM 198/2006.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.Ş.J. A , a fost respinsă având în vedere existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în acest raport juridic.
Pe fond, s-au mai avut în vedere disp. art. 48 al.1 şi art. 45 din Legea 128/1997 care le sunt aplicabile reclamanţilor în calitate de personal didactic.
Pentru posibilitatea reducerii normei didactice sunt reţinute disp. art. 43, 44 din Legea 128/1997.
S-a făcut aplicaţiunea disp. art. 274 cod pr, civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean A , solicitând admiterea acestuia , casarea hotărârii atacate şi pe fond respingerea acţiunii formulate.
În expunerea de motive , consideră că instanţa nu a înţeles diferenţa dintre catedra şi norma didactică , invocând prevederile art. 43 lit.b din Legea 128/1997. Susţine că nediferenţierea acestor noţiuni ar avea o discriminare între angajaţii învăţământului preuniversitar.
Reducerea normei didactice la învăţători se realizează prin faptul că nu pot preda limbile străine.
Capetele de cerere privind actualizarea sumelor le consideră inadmisibile din moment ce dreptul pretind nu există.
Invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive în privinţa aplicării disp. art. 147 alin. 1 - 3 din Legea 128/1997 arătând că aceasta aparţine M.E.C.T.
În drept invocă disp. art. 304 pct. 8,9 , 3041 cod pr. civilă, art. 42 alin. 1 lit. a, art. 43 alin.1 lit. a,b,c,d, art. 44 al.2 şi 45 al.1 din Legea 128/1997, OUG 17/2006, H.G.538/2001,H.G.2192/2004, Ordinul M.E.C.3638/2001, Ordinul M.E.C. 4919/2003 şi Ordinul M.E.C. 5198/2004.
Reclamantul ,prin întâmpinare , a solicitat respingerea recursului ca nefondat , cât şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea , analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate , cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 3041 cod pr. civilă , constată următoarele :
Recursul este nefondat.
Referitor la excepţia invocată , aceasta a fost în mod corect soluţionată de instanţa de fond.
Astfel , unitatea de învăţământ are calitatea de angajator pentru personalul didactic auxiliar din unitate potrivit disp. Legii 128/1997 şi de plătitor al salariilor personalului încadrat în unitate, salariile calculându-se în cadrul unităţii .
Inspectoratul Şcolar Judeţean A , are calitatea de angajator al cadrelor didactice potrivit Legii 128/1997 şi are atribuţii de control în ce priveşte modul de calcul şi plata salariilor de către unităţile de învăţământ şi modalitatea în care se aplică dispoziţiile M.E.C.T.
Pretenţiile reclamanţilor vizează perioada 2004 -2007 şi făcând aplicarea principiului legii civile în timp , se reţine potrivit art. 11 al.5 din Legea 128/1997, în vigoare până la 14.07.2004, „angajarea pe post se face prin dispoziţie a I.Ş.G.”, iar potrivit art. 11 al.5 modificat prin Legea 349/2004 „angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ , pe bază deciziei de repartizare semnată de inspectorul şcolar general.
De asemenea legitimitatea procesuală este dată şi de atribuţiile conferite în administrarea actului de învăţământ , prin actele normative în vigoare pe perioada pentru care s-au solicitat drepturile salariale , respectiv H.G.538/2001 , în vigoare până la 1.01.2005, când a fost acrobată prin H.G. 2192/2004.
Faptul că prin art. 167 din Legea 84/1995 , modificată prin Legea 354/2004 şi H.G.2192/2005 se arată că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetul local ale unităţilor administrativ – teritoriale de stat şi din alte surse potrivit legii, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a instituţiei recurente , calitatea dată de calitatea de angajator al acesteia , în acord cu prevederile art. 3 din Legea 168/1999 , care defineşte expres părţile unui conflict de muncă , acestea fiind salariatul şi angajatorul .
Pe fondul cauzei se critică nerealizarea unei distincţii între noţiunea de catedră şi norma didactică , doar prin prisma dip. Art. 43 lit. b din Legea 128/1997.
Recurenta nu face însă nici o referire la disp. art. 42 care explică în ce constă activitatea personalului didactic de predare , care pe lângă activităţile didactice de predare – învăţare cuprind şi activităţi de instruire practică , de evaluare , conform planului de învăţământ , de pregătire metodico – ştiinţifică şi de educaţie,complementare procesului de învăţământ.
Toate aceste activităţi , sunt menţionate în fişa postului fiecărui cadru didactic şi sunt specifice postului , specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv.
Nefondată este apoi şi critica vizând admiterea cererii referitoare la reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Acest drept îşi are sediul materiei în art. 45 din Legea 128/1997 , text în cadrul căruia nu se face distincţia susţinută de recurent între cadrele didactice, aşa încât o formulare la modul general fără distingere în lege conduce la generalizarea aplicării ei în speţă tuturor cadrelor didactice , inclusiv învăţătorilor, institutorilor şi educatorilor.
Faţă de cele expuse anterior, Curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat în conformitate cu disp. art. 312 cod pr. civilă, raportat la art. 81 din Legea 168/1999.
Ca o consecinţă a respingerii recursului , în baza art. 274 cod pr. civilă , Curtea va obliga recurenta să plătească reclamantului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1022/1.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...).
Obligă recurentul să plătească intimatului Sindicatul Învăţământ A Suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu