duminică, 17 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Proxenetismul (art. 329 c.p.) (Recurs) Hotarârea 2/2008 din 08.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Parchetul de pe lângă Curtea de  A p e l   A l b a-I reprezentat prin procuror N. O.
Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de inculpatul E. E.  împotriva deciziei penale  numărul 212 din 03.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – secţia penală în dosar nr(...).
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns:
 - recurent Inculpat - E. E. personal şi asistat de avocat E. N., apărător ales cu împuternicire avocaţială la dosar.
Procedura este  legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier  după care instanţa raportat la obiectul cauzei şi faptul că victima este minoră pune în discuţia părţilor publicitatea şedinţei de judecată.
Apărătorul inculpatului şi reprezentantul parchetului susţin că în cauză se impune ca şedinţa să fie nepublică.
         Instanţa, în baza disp. art.290 alin.2 Cod procedură penală declară şedinţa nepublică şi dispune evacuarea publicului din sala de judecată, raportat la obiectul cauzei şi la faptul că victima este minoră.
         S-a procedat la audierea inculpatului recurent, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosar.
         Nefiind alte cereri de formulat, excepţii de invocat, chestiuni prealabile, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.
         Apărătorul inculpatului avocat E. N. susţine că recursul a fost declarat pentru casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei penale pronunţate de  J u d e c ă t o r i a   S i b i u pentru motivele formulate în scris pe care le depune la dosar şi învederează că invocă în plus un motiv de nelegalitate pe care-l susţine oral. Astfel, instanţa de apel a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, dar nu a observat că în rechizitoriu sunt două părţi vătămate şi trebuia aplicată câte o pedeapsă pentru fiecare faptă care apoi trebuiau contopite, instanţa aplicând pedeapsa rezultantă. În cauză nu s-a  dovedit săvârşirea infracţiunii şi instanţa trebuia să contopească pedepsele aplicate, instanţa de recurs neputând  complinii  această omisiune.
         Critică hotărârea atacată pentru motivele de netemeinicie susţinând că inculpatul a fost condamnat nefiind vinovat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
În faza de urmărire penale martorii audiaţi au declarat că inculpatul a săvârşit acele infracţiuni. La fond însă martorii declară că nu inculpatul este cel care a avut vreo contribuţie la întreţinerea de relaţii sexuale de către cele două martore, ci E. şi H.. Instanţa de fond achită inculpatul, parchetul declară apel şi se sesizează din oficiu pentru mărturie mincinoasă cu privire la aceşti martori dar şi pentru alţi martori, respectiv martorul H. care însă nu a fost  audiat, şi apoi la parchet se dă o soluţie pe 18/1 pentru toţi martorii. Apoi se reaudiază martora care îşi retractează declaraţia şi o menţine pe cea iniţială de la urmărire penală, astfel instanţa dă valoare probantă acestor declaraţii şi   forţat pentru dovedirea acestei infracţiuni.
Mai mult decât atât motivarea făcută este hilară şi contravine legii.
Nu se poate condamna o persoană doar pe o ipoteză, pe posibilităţi. S-a mers forţat pentru a dovedi că acest inculpat a săvârşit infracţiunea.
Probele  administrate la urmărirea penală sunt suficiente pentru trimiterea în judecată dar nu pentru condamnare.  Probele administrate  exclud posibilitatea existenţei unei infracţiuni, motiv pentru care nu trebuie readministrate pe fond de către instanţă şi dacă nu se răstoarnă prezumţia de nevinovăţie instanţa trebuie să achite inculpatul.
În concluzie solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei de la fond ca legală şi temeinică, iar pentru motivul de nelegalitate invocat solicită o casare cu trimitere spre rejudecare.
Reprezentanta parchetului susţine că motivul de nelegalitate invocat oral de apărătorul inculpatului există dar în lipsa căii de atac a procurorului se poate crea o situaţie mai grea inculpatului în propria cale de atac şi prin aspectul învederat se tinde spre aplicarea a două pedepse.
Este nelegală hotărârea sub acest  aspect dar se înfrânge acest principiu şi cenzurând hotărârea se pot analiza doar celelalte aspecte invocate.
Cu privire la vinovăţia inculpatului susţine că instanţa de control judiciar s-a aplecat temeinic asupra probaţiunii administrate şi corect s-a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Instanţa a făcut o analiză temeinică a materialului probator.
În concluzie solicită respingerea recursului iar în situaţia în care se împărtăşeşte primul aspect  invocat privind neagravarea situaţiei în propria cale de atac se impune casarea.
Apărătorul inculpatului în replică susţine că nu este vorba de înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac ci despre faptul că nu s-a arătat de unde s-a ajuns la această pedeapsă rezultantă şi nu s-a stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare faptă şi acestea nu s-au contopit. Este vorba de nelegalitate, de neaplicarea legii.
Inculpatul E. E. în ultimul cuvânt solicită admiterea recursului susţinând că  este nevinovat.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de faţă;
         Prin sentinţa penală nr. 642 din 24 mai 2006  pronunţată de   J u d e c ă t o r i a   S i b i u în dosar nr.2058/2006, a fost achitat  inculpatul  E.  E. , în baza art. 11 pct.2. lit.a. raportat la art. 10 lit.10 lit.c. Cod procedură  penală, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin.1, 3 cod penal.
         În baza  art. 350 alin.2. cod  procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate  a inculpatului de sub puterea  mandatului de arestare preventivă nr. 6/2006 emis de  J u d e c ă t o r i a   S i b i u, constatându-se că inculpatul a fost reţinut 24 ore cu data de 9 februarie 2006, ora 17,00, apoi arestat preventiv începând cu data de 10 februarie 2006, până la punerea efectivă în libertate.
         În baza art. 192 alin.3. cod procedură penală cheltuielile  judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
         Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa de fond a reţinut că, deşi în rechizitoriul Parchetului de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   S i b i u, inculpatul a  fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, constând în aceea că le-a cerut şi le-a îndemnat  pe T. E. şi  D.  E. să întreţină  relaţii sexuale cu clienţii barului  D., din probatoriul  administrat în faţa instanţei de fond, nu rezultă, mai presus de orice dubiu, comiterea de către inculpat a infracţiunii de proxenetism, prezumţia de nevinovăţie  prev. de art. 52 cod procedură penală şi art. 66 cod procedură penală, nefiind răsturnată.
         Astfel, instanţa de fond  a reţinut că, declaraţia martorei D.  E. , dată în faza de urmărire penală, nu a mai fost menţinută de către aceasta, întrucât a fost făcută sub  imperiul presiunii exercitate de organele de poliţie pe fondul  stării de teamă şi al consumului de alcool, iar declaraţiile martorei T.  E. sunt nesincere, ele necoroborându-se  între ele şi nici cu celelalte probe administrate în cauză.
         În ce priveşte declaraţiile martorilor  T. F., E. E., instanţa de fond a reţinut că, cele date în faza de urmărire penală, nu au mai fost însuşite de aceşti martori, ele necorespunzând adevărului, fiind dactilografiate de organele de urmărire penală, martorii relatând în faţa instanţei de fond o altă stare de fapt.
         De asemenea, declaraţia martorului H.  D., dată în faza de urmărire penală, a fost apreciată ca insuficientă pentru a putea răsturna  prezumţia de  nevinovăţie , în condiţiile în care acest martor nu a putut fi  audiat de către instanţa de fond.
         Ca atare, constatând pe baza probatoriului administrat că infracţiunea a fost comisă de martora T. E. şi de concubinul acesteia L.  H., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct.2. lit.a. raportat la art. 10 lit.c. cod procedură penală , pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin.1, 3 cod penal.
         Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   S i b i u, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că inculpatul a fost în mod greşit achitat întrucât probele administrate în cauză  dovedesc  vinovăţia acestuia în săvârşirea faptei.  De asemenea  s-a susţinut faptul că declaraţiile martorilor date în faţa cercetării judecătoreşti, nu se coroborează între ele, aceste declaraţii neavând   valoare procesuală superioară faţă de cele din faza de urmărire penală, aceşti martori fiind cercetaţi pentru infracţiunea de  mărturie  mincinoasă.
         Prin decizia penală nr.212/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – Secţia penală în dosar nr(...) a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   S i b i u împotriva sentinţei penale nr.642/2006 a  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u, care a fost desfiinţată în totalitate iar în rejudecare, s-a dispus în baza art.329 al.1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, 76 lit.b Cod penal condamnarea inculpatului E. E., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b,c Cod penal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
         În baza art.71 Cod penal au fost  interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,c, Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
         În baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare în condiţiile art.862 Cod penal.
         În baza art.863 Cod penal s-a  impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)       să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   S i b i u;
b)      să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c)       să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d)      să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art.863 al.4 Cod penal a fost  încredinţat Serviciului de Probaţiune de pe lângă  T r i b u n a l u l   S i b i u supravegherea executării măsurilor stabilite.
În baza art.864 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 al.5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata  suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
         În baza art.88 Cod penal a fost  dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 9.02.2006 şi până la 24.05.2006.
         În baza art.191 al.1 Cod procedură penală  a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.100 lei, la fond şi în apel.
         Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond  a avut ca temei declaraţiile martorilor date în faza cercetării judecătoreşti, moment  la care aceştia au relatat o altă stare de fapt decât cea relevată în faza de urmărire penală, revenind asupra  declaraţiilor anterioare sub diverse pretexte , între care, faptul că au fost influenţaţi de organele de poliţie, că declaraţiile lor au fost scrise de alte persoane, nefiind citite şi însuşite de martori.
         Ulterior soluţionării cauzei la fond, Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   S i b i u a formulat  sesizări pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către aceşti martori, fiind efectuate cercetări sub acest aspect.  În urma finalizării acestora, prin Ordonanţa  nr. 1174/P/2006 din 2 martie 2007 (fila 47 dosar apel), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor  D. E. , T.  F., E. E. şi T.  E., în baza art. 11 lit.b. raportat la art. 10 lit.b.1 cod procedură penală, art. 90, 91  cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin.1. cod penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative pentru fiecare făptuitor de 1.000 lei, reţinându-se că fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind prin conţinutul ei concret, lipsită în mod vădit de importanţă.
         Urmare acestei soluţii, tribunalul a procedat la reaudierea martorilor D.u  E.  ( f. 60 dosar  apel), H.  H. (fila 76 dosar de apel), T. F. (f. 133 dosar de apel) şi la audierea martorilor  M.  J.-N. ( fila 106 dosar apel),  I.  T. – P. ( fila 107 dosar apel) şi E.  D. ( fila 131 dosar apel).
         Din coroborarea  probatoriului  administrat în apel, cu celelalte probe existente la dosarul cauzei, tribunalul  a reţinut  vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de proxenetism, faptă pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel,  martora D.  E., deşi, iniţial în faza de urmărire penală,  a relatat faptul că inculpatul a fost  cel care şi-a dat acordul pentru ca martora să se deplaseze cu clienţii barului D., pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceştia şi a încasat sume  de bani pentru  această activitate , în faţa instanţei de fond, a învederat faptul că alte persoane au determinat - o şi au forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu clienţii barului respectiv , martora T.  E. şi concubinul acesteia, pentru ca apoi, în faţa instanţei de apel să revină la  declaraţiile iniţiale.  Cu această ocazie, martora a confirmat faptul că, inculpatul a încasat sume de bani, reprezentând contravaloarea  raporturilor sexuale  întreţinute de martoră cu clienţii barului , el fiind cel care şi-a dat acordul ca martora să plece cu clienţi ai barului, învederând cu acea ocazie, că declaraţia dată în faza instanţei  de fond este O., martora fiind ameninţată şi constrânsă de către mama şi fratele inculpatului să declare în acel mod ( fila 60 – 63 dosar apel).
         De asemenea martora a confirmat şi faptul că  martora T.  E., întreţinea şi ea relaţii sexuale cu clienţii  localului, pe care îi racola singură, iar sumele de bani încasate de concubinul acesteia  erau împărţite pe J, de patronul barului.
         Acest ultim aspect, este confirmat şi de martora T. E. ( filele 12 – 13 dosar apel), care arată că inculpatul şi concubinul său, erau cei care îşi dădeau acceptul pentru ca dansatoarele  să plece  din local pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii barului, inculpatul  reţinând suma de bani încasată în acest scop.
         Deşi această martoră a revenit  asupra acestei declaraţii în faţa instanţei de fond, tribunalul a apreciat ca nesinceră declaraţia sa din data de 19 aprilie 2006 ( fila 43 dosar fond), întrucât ea nu s-a coroborat cu  celelalte probe din cauză, existând posibilitatea ca şi această martoră să fi fost influenţată de rudele inculpatului şi determinată să-şi schimbe declaraţia iniţială, iar pe de altă parte, prin ordonanţa nr. 1174/P/2.03.2007 a Parchetului de pe lângă  J u d e c ă t o r i a     S i b i u, s-a dispus scoaterea  de sub urmărire penală a acestei martore în baza art. 10 b 1 cod procedură penală pentru săvârşirea  infracţiunii de mărturie mincinoasă  şi aplicarea unei amenzi administrative, reţinând  săvârşirea acestei infracţiuni de către martoră.
         La fel, martorul  H.  D., a  relatat iniţial faptul că inculpatul este cel care i-a propus  să întreţină  raporturi sexuale  cu dansatoarele barului, tot el fiind şi cel care a încasat suma de bani plătită în acest scop (filele 14,15 dosar urm.pen. ), acesta menţinându-şi în esenţă declaraţia dată şi în faţa instanţei de apel ( f. 76 dosar apel).
         La rândul său martorul T.  F. şi el client al barului D., a  confirmat  faptul că, inculpatul a încercat să-i plaseze o fată pentru a întreţine raporturi sexuale cu ea, el dându-şi acordul  în acest sens şi beneficiind de sumele de bani plătite în acel scop ( f. 16, 17 dosar de urm. pen.), însă, şi acest martor  a revenit asupra declaraţiei iniţiale, arătând , la instanţa de fond că nu a purtat tratative cu inculpatul, ci cu o persoană pe nume H., deşi la efectuarea recunoaşterii din grup îl recunoaşte pe inculpat întrucât l-a văzut în local  ( f.30 dosar fond ).
         Declaraţia acestui martor a fost însă contrazisă de declaraţiile martorilor  M. J.,  I. T.-P. şi E.  D., martori asistenţi la proces verbal de recunoaştere  ( f. 106, 107, 131 dosar apel), care au arătat că martorul T.  F., care a efectuat  recunoaşterea  din grup, l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel căruia i-a înmânat o sumă de bani pentru a întreţine relaţii sexuale cu o fată.
         Sub acest aspect  declaraţiile ulterioare ale martorului T.  F. au fost apreciate ca nesincere , ele necoroborându-se cu celelalte probe administrate  şi nici cu declaraţia iniţială a acestuia.
         Pe de altă parte , toţi martorii asistenţi, la efectuarea  recunoaşterii din grup, au confirmat faptul că martorii nu au fost influenţaţi în vreun fel de organele de  poliţie, recunoaşterea efectuându-se fără obiecţiuni ( f. 45, 46, 106, 107, 131 dosar apel).
         Faţă de cele învederate mai sus, tribunalul a apreciat că soluţia instanţei de fond  a confirmat faptul că martorii nu au fost influenţaţi vreun fel de organele de poliţie, recunoaşterea efectuându-se fără obiecţii ( f. 45,46, 106, 107, 131 dosar apel).
         Faţă de cele învederate, Tribunalul a apreciat că soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe probele testimoniale neconforme cu adevărul şi retractate ulterior de martori, astfel că, a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.1, 3 Cod penal, săvârşită sub forma înlesnirii practicării prostituţiei şi a obţinerii de foloase de pe urma acesteia, faţă de un minor.
         În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere pe lângă criteriile de individualizare prev. de art.72 Cod penal, conduita bună a  inculpatului, anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale, astfel că, făcând aplicarea  art. 74 alin.1. lit.a, art. 76 lit.b. cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani  închisoare   şi  pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a, b, c cod penal pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
         În baza art. 71 cod penal s-au interzis inculpatului, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b, c cod penal ca pedeapsă accesorie.
         Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie, s-a făcut aplicarea art.86/1 Cod penal dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o durată de 6 ani, ce constituie termen de încercare .
         În baza art.86/3 Cod penal i-au fost impuse condamnatului măsuri de supraveghere.
         Împotriva deciziei penale nr.212/2007 a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u – secţia penală a formulat recurs în termen inculpatul E. E., solicitând în baza art.385/15 alin.2 pct.18 Cod procedură penală admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei penale nr.642/2006 a  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u.
         În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul arată că Tribunalul a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză, întemeindu-şi hotărârea de condamnare pe declaraţia unui martor asupra căruia  au fost exercitate presiuni şi fără a lua în considerare celelalte probe care nu sunt în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie.
         Critica hotărârii instanţei de apel vizează de asemenea aprecierea că declaraţiile martorilor din faza cercetării judecătoreşti nu au valoare superioară declaraţiilor date în cursul urmăririi penale.
         E. de aceasta inculpatul prin apărătorul ales a susţinut oral nelegalitatea deciziei atacate motivată de faptul neaplicării a două pedepse pentru fiecare faptă comisă, motiv de recurs care ar atrage casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
         Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate  şi din oficiu în limitele prev. de art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
          Probele administrate în instanţa de apel au întemeiat pe deplin soluţia de condamnare a  inculpatului, fiind dovedită existenţa faptei şi săvârşirea cu vinovăţie de către inculpat.
         Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel din conţinutul declaraţiei martorului D. E. rezultă că inculpatul a încasat sume de bani reprezentând contravaloarea raporturilor sexuale întreţinute de martoră cu clienţii barului şi şi-a dat acordul ca martora să plece cu clienţi ai barului. Totodată rezultă că şi  în privinţa martorei T. E.  inculpatul îşi dădea acordul ca aceasta să presteze servicii sexuale unor clienţi ai barului, reţinând sume de bani din câştigul astfel obţinut, aspect confirmat şi de martora T. E. în faza de  urmărire penală.
         Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia martorului  H. D. dată la  urmărire penală şi în apel, dar şi cu declaraţia martorului T. F. întărită de declaraţiile martorilor asistenţi la recunoaşterea din grup.
         Urmează că soluţia de condamnare nu s-a întemeiat doar pe declaraţia martorei D. E. aşa cum în mod  neîntemeiat susţine inculpatul.
         Cât priveşte revenirea acestei martore la instanţa de fond asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, se reţine că această revenire nu a avut suport probator şi mai mult a fost explicată prin  presiunile exercitate de fratele şi mama inculpatului.
         În acest context şi cu referire la martorul T. F., Curtea apreciază că schimbarea declaraţiilor date în faza de urmărire penală trebuie făcută în mod justificat prin explicarea credibilă a acestei atitudini. Dacă revenirea martorei asupra declaraţiilor anterioare nu are un suport probator care să le justifice, în mod corect instanţele trebuie să le înlăture ca nesincere.
         Or, martorul nu a explicat credibil de ce a înţeles la instanţa de fond să-şi modifice declaraţia dată în faza de urmărire penală , în care arată în mod cert că i-a fost oferită o fată de către inculpat, a tratat preţul cu acesta şi i-a lăsat banii lui. Nesinceritatea martorului este relevată şi de împrejurarea nerecunoaşterii celor afirmate la recunoaşterea în grup, când l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana căreia i-a dat banii pentru a întreţine raport sexual cu dansatoarele, fapt confirmat de martorii asistenţi.
         Pentru aceste considerente, curtea reţinând că nu există dubii în privinţa săvârşirii faptei de către inculpat , va respinge ca nefondate criticile formulate sub acest aspect de către acesta.
         Cât priveşte ultimul motiv de nelegalitate invocat oral de către inculpatul recurent prin apărătorul său, curtea reţine următoarele:
         Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art.329 alin.1, 3 Cod penal, reţinându-se că acesta a înlesnit şi a obţinut foloase de pe urma practicării prostituţiei de către T. E. şi D. E., ultima fiind minoră.
          T r i b u n a l u l   S i b i u prin decizia penală nr.212/2007 l-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.329 alin.1,3 Cod penal reţinând că acesta a  înlesnit şi obţinut foloase în urma practicării prostituţiei de către minora D. E., fără a se pronunţa cu privire la  comiterea infracţiunii de proxenetism, având ca subiect pasiv pe T. E..
         Fiind vorba de un caz de nulitate absolută, circumscris disp. art. 385/9 pct.10 Cod procedură penală invocarea lui ar putea atrage soluţia casării hotărârii atacate dacă recursul ar fi fost exercitat de către procuror sau alte părţi cu interese contrare inculpatului.
         Or, în speţă existând doar recursul inculpatului, temeiul invocat nu poate fi reţinut fără a se  aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac - O. S. IN E., consacrat de dispoziţiile art.385/8 Cod procedură penală, care limitează efectul devolutiv al  recursului.
         În acest sens, curtea are  în vedere că, o eventuală casarea cu trimitere spre rejudecarea cauzei la instanţa de apel ar putea atrage aplicarea unei noi pedepse pentru fapta concurentă, împrejurare care, în mod cert ar agrava situaţia inculpatului în propria cale de ataca exercitată.
         Pentru toate aceste considerente în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală recursul inculpatului E. E. urmează a fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a deciziei penale nr.212/2007 a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u.
         Conform art.385/17 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 09.02.2006 şi până la 24.09.2006.
         În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească suma  de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
    ÎN NUMELE LEGII
D E C I  D E
            Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E. E. împotriva deciziei penale nr.212/A/3.10.2007  pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – secţia penală  în dosar nr(...)
Deduce din pedeapsa aplicată  durata reţinerii şi arestării preventive începând cu  09.02.2006 şi până la 24.05.2006.
Obligă pe inculpatul recurent  la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 08 Ianuarie 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu