duminică, 17 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 40 din 21.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de SC "E.  J."  S.R.L. E. T. împotriva sentinţei civile 1024/17.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...)
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.
     Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanţa invocă din oficiu nulitatea hotărârii pentru nesemnarea încheierii de amânare a pronunţării din 14.09.2007 de către preşedintele de complet şi lasă cauza în pronunţare pe această excepţie.
După încheierea dezbaterilor se constată că la dosar s-a depus prin serviciul de registratură de către intimata T. B. o cerere de amânare prin care solicită acordarea unui termen pentru  angajarea unui apărător.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului  de fata;
Constată că prin acţiunea în conflict de muncă înregistrată la  T r i b u n a l u l   S i b i u sub dosar nr(...) reclamanta T. B. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.E. J. S.R.L. E. T., solicitând:
         Obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă aferent anului 2006 şi 2007, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
         În motivarea acţiunii sale reclamanta arată ca a fost angajata pârâtei pe postul de coafeză la punctul de lucru din Mun. Sibiu până la data de 16.03.2007 şi că nu a beneficiat de concediu de odihnă în anii 2006, 2007 aşa că este îndreptăţită la plata contravalorii acestuia.
În drept sunt invocate prevederile art.969 şi 1079 C.Civil, art.139-148 C.N., art.274 C.pr.civ.
Pârâta S.C.E. J. S.R.L. E. T. nu a depus întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr.1024/17.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...) s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta T. B. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. J. S.R.L. E. T. şi în consecinţă:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea concediului de odihnă aferent perioadei 01.01.1007-16.03.2007.
S-a respins în rest acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate doar pentru anul 2007, întrucât aferent anului 2006 a primit, aşa cum rezultă din statul de plată semnat de aceasta, suma în discuţiei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art.80 din legea nr.167/1998, pârâta S.C.E. J. S.R.L. E. T. aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată atâta vreme cât pretenţiile reclamantei au fost admise doar în parte, cât şi sub aspectul faptului că instanţa de fond nu a stabilit cuantumul sumei pe care ar trebuie să-l achite sau criteriile de determinare a acestuia.
Ca atare, recurenta susţine că soluţia primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, motiv de recurs prev. de art.304 punct 9 C.pr.civilă.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 C.pr.civilă în limitele statuate de art.306 alin.2 C.pr.civilă, constată următoarele:
Încheierea din 14.09.2007 prin care instanţa de fond a amânat pronunţarea cauzei la data de 17.09.2007(f.44) nu este semnată de preşedintele de complet, de asistenţii judiciari şi de către grefier.
Potrivit art.147 C.pr.civilă dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier.
Nesemnarea Încheierea de amânare a pronunţării făcând parte integrantă din hotărârea prin care se pune capăt litigiului, constituie o nulitate ce rezultă din încălcarea dispoziţiei imperative înscrise în textul de lege suscitat şi duce la anularea hotărârii, deoarece lipsa ei face imposibilă exercitarea controlului judiciar, existând o incertitudine cu privire la data pentru care s-a amânat pronunţarea( în speţă prin încheierea din 12.09.2007 s-a amânat la data de 14.09.2007-f43) şi data când hotărârea a fost pronunţată. (17.09.2007).
Dat fiind caracterul absolut al normei care reglementează semnarea încheierii de şedinţă de către membrii completului, nerespectarea acesteia constituie un motiv de ordine publică ce se impune a fi invocat din oficiu şi analizat cu prioritate potrivit art. 306. alin.2 cu aplicarea art.137 C.pr.civilă, admiterea acestuia făcând de prisos analiza celorlalte aspecte  de fond invocate de recurentă.
Ca atare, în conformitate cu art. 312 alin.1 coroborat cu art.82 din Legea nr.167/1998 se va admite ca fondat recursul declarat de pârâta S.C.E. J. S.R.L. E. T., se va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond, respectiv  T r i b u n a l u l   S i b i u-complet specializat de conflicte de muncă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere şi aspectele invocate de pârâta recurentă în motivele de recurs de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC E. J. SRL E. T. împotriva sentinţei civile nr.1024/17.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...).
Casează sentinţa atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond,  T r i b u n a l u l   S i b i u – complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu