Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de condamnatul E. B. F. împotriva sentinţei penale nr. 342/12 noiembrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...).
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat condamnatul apelant aflat în stare de arest şi asistat de avocat D. B. – E. cu delegaţie de apărător ales.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocata inculpatului depune la dosar motive de apel.
Instanţa, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene, a procedat l audierea condamnatului apelant, declaraţia acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, ataşat la dosarul cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat, instanţa, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata condamnatului solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi procedând la rejudecare :
În principal – în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit.c C.pr.penală a se pronunţa o hotărâre de achitare a apelantului E. B. F..
În subsidiar – solicită a se da eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante şi procedând la reindividualizarea pedepsei a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. Arată că instanţa a reţinut că probele de vinovăţia subzistă şi justifică hotărârea de condamnare, dar probele administrate în cauză, chiar şi cele administrate după extrădarea condamnatului (care sunt certe şi directe)nu sunt în măsură să justifice pronunţarea unei hotărâri de condamnare ci justifică un dubiu şi nu s-a răsturnat prezumţia de nevinovăţie.
Prin rechizitoriu s-au reţinut trei probe care, nu sunt în măsură să stea la baza condamnării inculpatului.
Arată că se putea da o mai mare eficienţă procedurii rejudecării după extrădarea condamnatului precizând în acest sens că nu s-a administrat nici o probă în favoarea condamnatului. Mai mult acesta nu s-a sustras de la urmărire penală, a fost cercetat pentru prima dată în urma unei plângeri din data de 7 iunie 1997, inculpatul a venit în ţară în data de 6 iunie şi a plecat în data de 19 iunie, or, în această perioadă nu s-a făcut nici o cercetare a lui, nu a fost citat.
Mai arată că nu s-au luat în considerare circumstanţele atenuante în sensul că inculpatul a confirmat că a plecat în străinătate, a avut un loc de muncă, domiciliu permanent şi mai mult la dosar există dovada livretului de familie.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii penale atacate precizând că pentru a schimba esenţial soluţia ar fi necesar ca probaţiunea administrată să schimbe esenţial starea de fapt, ori în speţă starea de fapt nu a fost schimbată, iar ca reindividualizarea judiciară ar fi operabilă dacă s-ar schimba calitatea inculpatului sau calificarea faptei.
Condamnatul E. B. – F., având ultimul cuvânt solicită admiterea apelului pentru motivele expuse de avocata sa precizând doar că partea vătămată l-a recunoscut doar după fotografie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de faţă;
Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 342/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul nr(...) a fost respinsă ca nefondată cererea de rejudecare a cauzei penale, care a făcut obiectul dosarului penal nr. 6385/2003 a T r i b u n a l u l u i A l b a. Soluţionată prin sentinţa penală nr. 17/2005 a T r i b u n a l u l u i A l b a, iar în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 48/2003 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar penal nr. 170/2003, s-a dispus condamnarea inculpatului E. B. F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 211 alin. 1 şi 2 lit. a, b şi e Cod penal. I s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii şi s-a constatat că victima B. U. H. a renunţat la calitatea de parte vătămată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în data de 6.06.1997, inculpatul E. B. F., ajutat de o persoană neidentificată, a încercat cu ajutorul unui spray lacrimogen şi prin violenţă să sustragă pe timp de noapte şi din scara unui bloc o geantă diplomat conţinând 8.000.000 lei (ROL) de la B. U. H..
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul E. B. F., invocând faptul că procedura de citare a fost viciată, citarea făcându-se la o altă adresă decât cea indicată în dosarul de urmărire penală.
Curtea de A P E L A L B A I U L I A, prin decizia penală nr. 325/A/2003, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare. S-a reţinut că instanţa l-a citat pe inculpat în cursul procesului la o adresă veche (situată pe str. V. (...) din A I), în condiţiile în care acesta indicase o nouă adresă (situată pe str. (...) din mun. A I) încă din faza de urmărire penală.
Cauza a fost reluată la T r i b u n a l u l A l b a, fiind înregistrată sub nr. 6385/2003 şi a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 17/2005 prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la 4 ani închisoare pentru aceeaşi infracţiuni – tentativă la tâlhărie în formă agravantă (cu încadrarea juridică sus menţionată).
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 5.06.2007 inculpatul E. B. F. împreună cu numitul S. s-au deplasat la domiciliul martorului E. M. M. unde au rămas până dimineaţa.
A doua zi, respectiv în data de 6.06.1997 inculpatul împreună cu numitul S. l-au însoţit pe martorul E. M. care s-a dus să o viziteze pe prietena sa H. (S.) M. la locul său de muncă, respectiv la brutăria aparţinând lui B. U. H.. Din discuţiile purtate aici, inculpatul şi S. au aflat unde locuieşte B. U. H..
În aceeaşi seară inculpatul împreună cu S. şi martorul E. s-au deplasat pe terasa localului „E.” din A I, unde inculpatul şi S. au hotărât ca în acea seară să se deplaseze în scara blocului unde locuia B. U. H. pentru a-l ataca şi a-i sustrage banii. Inculpatul şi S. i-au propus martorului E. să-i însoţească, însă acesta a refuzat, spunându-le că se va deplasa la locuinţa mamei inculpatului.
Urmare a înţelegerii, inculpatul şi S. s-au deplasat la blocul N. de pe bd. 1 (...) 1918 unde la etajul VII locuia B. U. H., urmând la etaj unde l-au aşteptat pe susnumit.
În jurul orelor 22:45 B. U. H. a ajuns în scara blocului, a urcat cu liftul la etajul VII, unde a fost atacat de inculpat, care i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă, iar S. l-a lovit cu o bucată de lemn.
Inculpatul şi S. au avut intenţia să-i ia lui B. U. H. geanta diplomat în care se afla suma de 8.000.000 lei, însă nu au reuşit întrucât victima a ripostat. După aceasta cei doi au fugit şi ajungându-l din urmă pe martorul E. i-au povestit cele întâmplate. Acesta a observat că inculpatul avea buzunarul rupt la haina cu care era îmbrăcat, acesta spunând că l-a rupt în balustrada scărilor. A doua zi inculpatul şi S. au plecat din municipiul A I.
Starea de fapt expusă mai sus a reieşit din întregul context probator administrat în cauză, respectiv: depoziţiile martorilor B. U. H., E. M. M., H. (S.) M., procesul verbal pentru recunoaşterea din grup.
Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, susţinând că la data săvârşirii faptei a fost plecat din ţară.
Susţinerile acestuia sunt însă infirmate de procesul verbal întocmit de către organele de poliţie cu ocazia verificării vizelor de pe paşaportul inculpatului, verificări din care reiese că acesta a intrat în ţară pe la vama Nădlac la 04.06.1997 şi a părăsit ţara prin acelaşi punct de frontieră la data de 19.06.1997, ca atare la data de 6.06.1997 – data comiterii faptei – acesta s-a aflat în ţară.
Starea de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor B. U. H., E. M. M., H. (S.) M. şi procesul verbal pentru recunoaşterea din grup.
Inculpatul, audiat în cursul urmăririi penale a negat comiterea faptei, arătând că la data de 6.06.1997, nu se afla în ţară. Din verificările efectuate a rezultat că inculpatul a intrat în ţară pe la vama Nădlac în 4.06.1997 şi a părăsit ţara pe la acelaşi punct de frontieră la 19.06.1997, rezultând că la 6.06.1997 era în ţară.
Prin Decizia penală nr. 101/A/2005 a Curţii de A P E L A L B A I U L I A s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului inculpatului E., împotriva sentinţei penale nr. 17/2005 a T r i b u n a l u l u i A l b a.
Prin decizia penală nr. 5409/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului inculpatului împotriva Deciziei penale nr. 101/A din 12.05.2005 a Curţii de A P E L A L B A I U L I A.
Cu privire la procedura rejudecării, instanţa constată că, potrivit art. 5221 alin. 1 Cod procedură penală „în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului”. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, disp. art. 405-408 Cod procedură penală se vor aplica în mod corespunzător.
În speţă, inculpatul a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind plecat în Spania, unde a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare şi remis autorităţilor române (fila 20).
Reţinând practica Curţii de A P E L A L B A I U L I A într-o speţă asemănătoare, care prin decizia penală nr. 26/A/2005 a consacrat fără echivoc dreptul unei persoane judecată şi condamnată în lipsă de a fi rejudecată în temeiul art. 5221 Cod procedură penală instanţa a admis în principiu cererea de rejudecare prin încheierea din 21.05.2007.
Argumentele invocate legate de citarea nelegală şi intervenţia prescripţiei răspunderii penale prev. de art. 122 Cod procedură penală sunt nepertinente şi, oricum, nefondate.
Astfel, rejudecarea se poate face pentru împrejurarea lipsei condamnatului pe parcursul judecăţii şi nu pentru necitarea lui. De altfel, acesta a fost citat la adresa din România indicată în apel. În primul ciclu procesual a fost în permanenţă reprezentat de avocat, a exercitat căile de atac a apelului şi recursului şi, în fine, a fost citat chiar şi din Spania însă nu se afla la acea adresă, astfel că a fost citat şi prin afişare la Consiliul Local.
Invocarea prescripţiei răspunderii apare ca fiind nu doar lipsită de pertinenţă (câtă vreme se cere o rejudecare pe fond) ci şi de obiect, câtă vreme este evident că o astfel de răspundere a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă.
Cu ocazia rejudecării au fost audiat inculpatul şi următorii martori: N. N.a M., E. J., H. S. M., B. U. H., E. D., J. D. E. şi J. G.
Martora N. N.a M. a arătat că, în data de 6.06.1997 petentul E. F. B. a venit la locuinţa ei în vizită la H, ajungând în cursul dimineţii sau al amiezii. Acesta era prieten cu fiul martorei S. M. T..
Petentul s-a întors în aceeaşi seară la A I cu ultimul tren care a plecat din H după orele 22:00. E. în vizită cu încă un băiat, pentru a discuta despre o viitoare plecare în Turcia la muncă.
Martorul E. J. confirmă varianta martorei, arătând că şi el a fost în vizită la locuinţa ei din H, încă din 3.06.1997, pentru a discuta acelaşi subiect, respectiv plecarea în Turcia la muncă. Arată că în 6.06.1997 în jurul amiezii a venit şi petentul cu un prieten F., care s-au întors spre A I seara, pe la orele 23:00, cu un tren luat din gara H.
Martora H. S. M. arată că îşi menţine declaraţiile date la urmărire penală însă nu-şi mai aminteşte toate aspectele relatate. Arată că a fost prietenă cu martorul E. M. zis „F.” şi că a avut discuţii cu acesta pe tema atacului căruia i-a fost victimă B. U. H.. Chiar l-a bănuit pe acesta că ar putea fi vinovat de această faptă. În fine, arată că l-a văzut pe F. stând de vorbă cu petentul.
Martorul B. U. H. şi-a menţinut declaraţiile date în cauză, a relatat cum a fost atacat de doi agresori care au dorit să-l deposedeze de o geantă cu bani, în holul blocului în care locuia. Confirmă faptul că la data de 10.11.2000 când a avut loc procedeul recunoaşterii din grup, a indicat o persoană pe care a recunoscut-o ca fiind unul din agresori, însă la acest moment, după trecerea unei lungi perioade de timp, nu l-ar mai putea recunoaşte.
Martorul E. D., prin relatarea sa, a tins să-l disculpe pe petent însă printr-o variantă diametral opusă în raport de aceea a primilor doi martori. Astfel, acesta a susţinut că se afla cu petentul în ziua comiterii faptei şi că F. le-a propus să tâlhărească un cetăţean U.. Ei au refuzat şi după câteva zile F. s-a M. prin oraş că-l tâlhărise pe cetăţeanul U., împreună cu o altă persoană. După o săptămână, F. a plecat din ţară spunându-le prietenilor lui că-l caută garda (poliţia). Înainte de a pleca s-a întâlnit cu petentul şi cu martorul şi i-a spus petentului că dacă nu-l va duce în Turcia la lucru, îl va arde. Martorul a fost convins că a fost o ameninţare în sensul că-l va băga pe E. la puşcărie. Totodată martorul s-a declarat convins că adevăratul vinovat pentru fapta de tâlhărie este F. şi că E. a fost un copil cuminte, muncitor şi ascultător.
În fine, acest martor a mai afirmat că F. s-ar fi M. cu fapta de tâlhărie unor prieteni dintre care îl ştie după nume doar pe J. G. Acesta, audiat şi el ca martor, a negat categoric că l-ar cunoaşte pe F. sau că i s-ar fi relatat despre vreo tâlhărie.
Cererea de rejudecare a fost apreciată ca nefondată.
Prin noile probe administrate în cauză, constând în declaraţii ale unor martori, s-a încercat disculparea petentului, însă acesta sunt contradictorii atât în raport de celelalte probe ale cauzei cât şi între ele.
Astfel, martora N. N.a M. a declarat că în data de 6.08.1997 (când s-a comis fapta) petentul s-a aflat până seara târziu la H. Declaraţia vine în contradicţie cu declaraţiile martorului B. U. H. care a arătat fără echivoc că l-a recunoscut pe petent ca fiind unui din autori, pe baza constatărilor proprii din momentul faptei şi cu declaraţia martorului E. M. M., care a arătat că petentul şi cu S. T. i-au propus să participe la comiterea faptei, dare el a refuzat, după care cei doi i-au povestit cum au încercat să-l tâlhărească pe U..
T. martorei este explicabil şi datorită împrejurării că s-a vehiculat numele lui S., fiul ei, ca posibil coautor al faptei.
Faptul că E. M. a indicat ca dată a comiterii faptei 7.06.1997, poate fi rezultatul unei erori, câtă vreme declaraţia sa se coroborează cu declaraţia martorului B. U. H., cu recunoaşterea din grup şi cu declaraţia martorei M. S. H., prietenă a martorului E.. Martorei i s-a relatat de către E. despre faptă şi acesta i-a mai spus că-l cunoaşte pe unul dintre agresori.
Declaraţia martorei nu se coroborează nici cu declaraţia martorului E. D., însă aspectul este nerelevant deoarece acest martor a fost vădit nesincer, relatând o versiune diferită de cea a petentului şi negată categoric de martorul J.. Ambele declaraţii, chiar opuse fiind, au fost înlăturate.
La dosar s-a depus o declaraţia notarială a numitului D. S. M. (fila 86), fost T., prin care arată că în ziua de 6.06.1997, petentul s-a aflat la domiciliu său din H. Fiind vorba despre un prieten al petentului, menţionat ca posibil autor al faptei este evident o declaraţie subiectivă.
Pentru aceleaşi considerente a fost înlăturată şi declaraţia martorului E. J..
Instanţa a reţinut că probele de vinovăţie administrate în cauză subzistă şi justifică soluţia de condamnare.
Faţă de această împrejurare, în baza art. 5221 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală şi art. 406 alin. 4 Cod procedură penală, s-a respins pe fond cererea de rejudecare.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel condamnatul.
Apelul a fost declarat în termen.
În motivarea apelului condamnatul a criticat hotărârea penală atacată, susţinând că nu a săvârşit fapta de tentativă la infracţiunea de tâlhărie, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
S-a susţinut că în procedura rejudecării se poate reindividualiza pedeapsa, iar în perioada în care inculpatul s-a aflat în România 07.06.1997 – 19.06.1997 nu s-au efectuat acte de cercetare, neexistând o sustragere de la urmărirea penală.
De asemenea condamnatul a susţinut că există un dubiu care trebuie interpretat în favoarea condamnatului, dubiu care rezultă din declaraţia lui B. U., care afirmă în data de 07.06.1997 că a fost atacat de doi ţigani, unul cu blugi şi giacă roşie, celălalt cu giacă neagră, şi din declaraţiile martorilor E. M., E. J., D.u S. M. şi N. N.a M., care au afirmat că inculpatul a fost în data de 06.06.1997 în H şi a plecat la ora 23.00, existând un alibi.
Raportat la împrejurarea că în mod greşit s-a reţinut că inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi judecăţii se impune o reindividualizare judiciară a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa apreciază că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Instanţa a administrat probele necesare elucidării laturii obiective şi subiective a cauzei, din care rezultă că în data de 06 iunie 1997 condamnatul E. B. F. şi numitul S., după o prealabilă înţelegere, aspect confirmat de E. M., care a participat la discuţia şi rezoluţia infracţională a celor doi, pe terasa localului E. din A I, s-au deplasat la blocul N. situat pe Bulebardul 1 (...) 1918 din A I, au urcat la etajul 7 unde locuia partea vătămată, au aşteptat-o, şi în jurul orelor 22.45, când partea vătămată B. U. H. a ieşit din lift, a atacat-o, condamnatul pulverizându-i în faţa părţii vătămate un spray lacrimogen, iar numitul S. lovindu-i cu un lemn. Ulterior cei doi au încercat să-i ia lui B. U. H. geanta diplomat în care se afla suma de 8.000.000 ROL, dar nu au reuşit datorită ripostei victimei.
Condamnatul şi numitul S. au fugit şi s-au întâlnit cu martorul E. M. căruia i-a povestit cele întâmplate şi care a sesizat că geaca pe care o purta condamnatul avea un buzunar rupt (f. 23 dup).
Raportat la starea de fapt reţinută prima instanţă a făcut o justă încadrare juridică potrivit art. 20 raportat la art. 211 alin. 1,2 lit a, b. d, e Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal şi o judicioasă individualizare a pedepsei.
Primul motiv de apel, prin care s-a susţinut că instanţele au reţinut o greşită stare de fapt, nereţinând existenţa unui dubiu în favoarea condamnatului, rezultând din declaraţiile martorilor E. M., E. J., D.u S. M. şi N. N.a M., este nefondat din următoarele considerente:
În prima declaraţie dată în cursul urmăririi penale martorul E. M. M. relatează că fapta a fost săvârşită în data de 07.06.2007, dar acest fapt nu se corelează cu declaraţia părţii vătămate, însă modul de acţiune al condamnatului şi numitului S., respectiv folosirea spray-ului lacrimogen, lovirea cu un picior de scaun din lemn, încercarea de sustragere a genţii diplomat în care se afla suma de 8.000.000 ROL, geaca cu care era îmbrăcat condamnatul, împrejurarea că a scăpat diplomatul, se coroborează cu declaraţiile martorului E. şi cu cele ale părţii vătămate, date în data de 07.06.1997 şi 13.06.1997.
Martora H. M. a declarat că a aflat de la martorul E. cum au acţionat cei doi, descriere care corespunde relatărilor victimei (f. 25 dup).
În mod corect prima instanţă a înlăturat ca nesincere declaraţiile martorilor E. J., D.u S. M. şi N. N.a M., apreciind că prin aceste declaraţii s-a urmărit dovedirea existenţei unui alibi, şi a apreciat că indicarea datei 07.06.2007 când a avut loc săvârşirea faptei de către condamnat şi numitul S. constituie o eroare, justificată de numeroase contradicţii privind derularea evenimentelor.
Declaraţia martorului E. D. a fost nesinceră, aceasta tinzând să-l disculpe pe inculpat, deşi afirmaţiile acestuia nu se coroborează nici cu varianta condamnatului susţinând că a fost împreună cu condamnatul, iar propunerea de săvârşire a infracţiunii a venit din partea numitului E. (f. 100).
Susţinerea apărării, potrivit căreia identificarea inculpatului după indicii ca îmbrăcămintea şi statura nu sunt probe suficiente pentru stabilirea vinovăţiei, este neincidentă cauzei, deoarece victima a făcut o primă declaraţie în care a identificat inculpatul după îmbrăcăminte şi statură, dar ulterior l-a recunoscut din grup pe E. B. ca fiind autorul faptei (f. 31 dup), iar în cauză există şi alte probe care confirmă vinovăţia condamnatului.
Deşi judecarea după extrădare este o nouă procedură de judecată care are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, care poate avea ca efect o reindividualizare a pedepsei, raportat la împrejurarea că fapta de tâlhărie a fost săvârşită de două persoane împreună, prin folosirea unei substanţe paralizante într-o scară de bloc, pe timp de noapte, cu premeditare, iar sustragerea genţii diplomat nu a fost posibilă datorită loviturii aplicate de victimă care a determinat scăparea acesteia din mâna condamnatului după ce victima a fost deposedată, comportarea inculpatului în timpul procesului penal, precum şi aplicarea legii mai favorabile (codul penal republicat la 16.04.1997), în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei, cel de-al doilea motiv de apel formulat de condamnat fiind nefondat.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanţa va respinge ca nefondat apelul condamnatului.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor fi suportate de condamnatul apelant.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul E. B. F. împotriva sentinţei penale nr. 342/12 nov. 2007 a T r i b u n a l u l u i A l b a.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp obligă pe apelant să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi 10 ian. 2008 în şedinţă publică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu