duminică, 17 iulie 2011

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Pretentii (Recurs) Hotarârea 7/CA/2008 din 07.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamanta REGIA AUTONOMA A B. E. K. împotriva  sentinţei civile nr.1555/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr(...).
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă: reprezentantul reclamantei-recurente, consilier juridic Ş. J., lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul a făcut dovada avansării taxei de timbru.
Pârâta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare.
Reprezentantul recurentei depune la dosar delegaţie de reprezentare.
Instanţa pune în discuţie din oficiu competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă, faţă de valoarea pretenţiilor.
Reprezentantul recurentei arată că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă ca fiind o acţiune în contencios administrativ. Dacă instanţa de recurs apreciază natura cauzei ca fiind comercială, lasă la aprecierea instanţei.
Însă, având în vedere valoarea pretenţiilor, consideră că instanţa competentă în soluţionarea  litigiului este  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i.
Instanţa lasă cauza în pronunţare pe excepţia competenţei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de faţă
         Prin acţiunea civilă înregistrată la  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i, sub nr(...) reclamanta Regia Autonomă a B. E. K., a chemat în judecată pe pârâta E. (S.) N. şi a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunţa să fie obligat acesta la plata sumei de 194,83 lei reprezentând contravaloare apă potabilă livrată şi neachitată în perioada 03.2005-04.2006, 46,62 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului nr.P/11934 din 20.09.2005, 9,46 lei reprezentând dobânzi comerciale precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
         În motivarea cererii reclamanta a arătat că în perioada martie 2005-aprilie 2006 a furnizat pârâtei apă potabilă pentru consum casnic şi aceasta nu a achitat preţul B. consumate.
         A mai arătat  că a invitat pârâta la conciliere directă conform art.720¹ Cod procedură civilă prin adresa nr. 23129/07 06 2006, dar aceasta nu s-a prezentat.
         Prin sentinţa nr. 3279/27 06 2007 a  J u d e c ă t o r i e i   P e t r o ş a n i a admis excepţia de necompetenţă materială a  J u d e c ă t o r i e i   P e t r o ş a n i şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea  T r i b u n a l u l u i   H u n e d o a r a-Secţia Comercială şi Contencios Administrativ şi Fiscal.
         Judecătoria a reţinut că potrivit art.1 alin.2 din Legea 51/2006, acţiunea reclamantei are ca obiect executarea contractului de utilităţi, astfel că în temeiul art.51 din aceiaşi lege competenţa revine instanţei de contencios administrativ.
 T r i b u n a l u l     H u n e d o a r a prin Sentinţa nr. 1555/CA/2007 a respins acţiunea în contencios administrativ a reclamantei reţinând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilităţi, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a B. E. K. solicitând a se dispune modificarea acesteia  în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţa a interpretat greşit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 şi Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura şi a achita contravaloarea serviciilor.
Cum pârâtul nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poştă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul nu s-a prezentat nici în instanţă şi nici nu a contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acţiunea.
         În drept se invocă prev. art. 299-303, 304 pct.8 şi 9, 304¹, 312 alin.3 Cod procedură civilă.
         Recursul a fost legal timbrat cu 1/2 din taxa de timbru achitată în primă instanţă şi timbru judiciar.
         Pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, arătând că pentru perioada 2001-2005 a beneficiat de subvenţie, dar Consiliul Local a virat cu întârziere banii.
         Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanţa va analiza motivul de recurs pus în discuţia părţilor din oficiu în legătură cu încălcarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, competenţă determinată de natura acţiunii şi respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acţiune.
         Astfel acţiunea cu care este sesizată instanţa este o acţiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtului să execute prestaţia asumată prin contractul de furnizare a B. potabile, aceea de a plăti preţul serviciului furnizat.
         Potrivit art.42 alin.2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator şi utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea şi plata unui serviciu de utilităţi publice.
         Conform art.36 alin.1 din aceeaşi lege, raporturile juridice dintre operatorii şi utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt raporturi juridice de natură contractuală şi sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcţi ori indirecţi, ai serviciilor de utilităţi publice printre care şi utilizatorii casnici persoane fizice sau asociaţii de proprietari/locatari.
         În mod greşit instanţele (atât  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i cât şi  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a) au apreciat că natura contractului a cărei executare se pretinde prin acţiune atrage competenţa instanţei de contencios administrativ căci faţă de calificarea expresă a naturii de drept  privat a contractului de furnizare a  utilităţilor prin art.36 alin.1 din lege, competenţa soluţionării acţiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata preţului serviciilor, se reglementează potrivit art.51 alin.4 din lege iar nu potrivit prevederilor art.51 alin.3.
         Astfel conform art.51 alin.3 şi 4 din Legea 51/2006 soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi se face, cu precădere, în procedura de urgenţă, iar soluţionarea litigiilor civile şi de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanţele de judecată competente, în condiţiile legii.
         Acest text de lege impune o delimitare clară a competenţei instanţei de contencios administrativ de cea a instanţelor de drept comun .
         Instanţa de contencios administrativ este competentă a soluţiona litigii ce supun judecăţii raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilităţi publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau judeţean (art.30 alin.2 din lege).
         Instanţa de drept comun este competentă potrivit art.51 alin.4 din Legea 51/2006 în privinţa tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art.36 alin.1 din lege, cum este şi cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilităţi publice şi utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.
         În speţă o calificare corectă a raportului juridic dedus judecăţii impunea ca şi concluzie calificarea ca fiind comercială a acţiunii formulată de reclamantă.
         Această calificare este determinată de  calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obţinerii de profit cu titlu de profesiune obişnuită potrivit art.7 Cod comercial.
         Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârât ca persoană fizică acest raport este civil.
         În consecinţă competenţa materială a soluţionării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin.4 din Legea 51/2006 şi art.1 pct.1 raportat la art. 2alin.1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, litigiul comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competenţa judecătoriei.
         Sub aspect teritorial, reclamanta a ales  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i, ca loc al executării contractului.
         Cum instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa materială, în speţă este incident cazul de casare prev.de art. 304 pct.3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului şi potrivit art.312 alin.6 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare  J u d e c ă t o r i e i   P e t r o ş a n i ca instanţă comercială.
Pentru aceste motive,
În numele legii
D E C I D E
         Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă a B. E. K. împotriva Sentinţei nr. 1555/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a-Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi în consecinţă:
         Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei competente- J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i.
         Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 7 01 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu