Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 90/CA/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr.1182/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: c.j.D. E. pentru pârâtul recurent, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul de faţă este scutit de plata taxei de timbru conform art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

Se constată că din partea reclamanţilor intimaţi nu s-a depus la dosar întâmpinare.

Nefiind alte cereri, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul pârâtului recurent susţine recursul aşa cum a fost formulat şi motivat, solicitând:admiterea acestuia, modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

                                        CURTEA DE APEL

         Reclamanţii E. O. N., B. P. J., T. N. J., G G,  E. E. G.,  T. N. E., O. J.,  E. F. N., E. G O.,  J. O., N. J. N.,  S. N. E., E. D.,  J. J. N., D. G, P. J., E. G E.,  T. E.,  E. T. B.,  E. D., N. E., J. D. I., E. G,  O. S. O.,  E. T.,  E. F.,  G. F.,  D. E.,  N. H. D., E. O.,  E. E.,  H. B., H. N. Ş.,  O. E. D.,  E. E.,  Ţ. E. O., N. E. J.,  N. E. G., P. E.,  H. E. E.,  E. N., E. T. D.,  D. E.,  D. M., E. U.,  D. E.,  O. U. J.,  I. H.,  P. F.,  T. J. J.,  T. B.,  O. E.,  E. T. N.,  P. D.,  T. S.,  N. J.,  G. B., N. N. N.a, E. E. T.,  E. O.,  E. D. O., E. J.,  N. N. P.,  E. O. N., E. N. N.,  N. B. E., E. D., S. J., P. J., H. D., N. J., D. F., (...) T. E.,  T. V. M. G.,  N. G, N. J., N. E., J. D., T. E., E. I. N., Ş. N. J., T. N., D. O. E., E. J., B. E. S., B. E., O. J. G., E. J. E., B. J. J., E. D., F B. N., H. D., E. J., E. N., E. O., D. N., E. O., N. N. J., E. E. O., E. E. E., H. F. T., E. E. J., D. N., N. N., N. B.a C, E. O. F., E. E., P. B. D., B. D., N. B. O., E. A, M. H. E., N. N., D. O. F., H. B. J., N. T., E. E. D., E. J., E. E. F., O. D. B., E. B. J., C B. D., T. G. O., S. C, (...) Ş., S. J., H. J. M., Ţ. N., I. T., O. N. E., D. D. E., H. N. J., E. J., H. Ş., T. S., E. G, N.-S. J.-B., D. B. N., S. E. H., D. O., Ş. E., P. O., E. N., N. G, T. I., E. T. N., I. N. J., D. E., T. J., E. U. F., E. F., E. S., B. H. O., U. E., N. E., L. J. N., E. B., S. J. T., T. B. N., G. T., E.iu T., E. N., P. N. J., E. N., G. J., D. M. E., Ţ. E., E. N. S., E. O. au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Inspectoratul de Poliţie al judeţului A şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata drepturilor reprezentând spor  de fidelitate pe anul 2005, actualizate în raport cu rata inflaţiei până la data efectuării plăţii efective.

         În motivarea acţiunii se arată că potrivit disp.art.6 din OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut dreptul poliţiştilor de a primi un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

         Se învederează că prin art.2 alin.1 din OUG nr.118/2004 s-a stipulat că în anul 2005 aplicarea disp.art.6 din OG nr.38/2003 se suspendă.

         Reclamanţii au menţionat că măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului nu şi existenţa acestuia, întrucât până în prezent nu s-a produs abrogarea acestuia.

În drept s-au invocat: art.51 din Constituţia României, art.28 din Legea nr.54/2003, OG nr.38/2003, art.56 şi 64 din Legea nr.24/2000.

         Secţia comerciala si contencios administrativ a  T r i b u n a l u l u i   A l b a prin sentinţa nr.1182/CA/9 10 2007 a admis in parte cererea si a obligat paratul IPJ sa plătească in favoarea reclamanţilor sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat la zi cu indicele de inflaţie începând cu data scadentei si pana la data plaţii efective. A fost respinsa acţiunea fata de paratul Ministerul Internelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A fost respinsa cererea de chemare in garanţie fata de Ministerul Finanţelor. Instanţa a reţinut prin considerentele expuse ca potrivit art. 2 al. 1 din OUG 118/2004 reclamanţii au dreptul la plata acestor drepturi legale, chiar daca a fost dispusa suspendarea plaţii, dar acest fapt nu echivalează cu abrogarea dispoziţiilor legale. Ministerul Internelor nu are calitate procesuala pasiva deoarece nu exista raporturi de serviciu intre el si reclamanţi si in consecinţa va fi respinsa cererea de chemare in garanţie.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs paratul IPJ solicitând modificarea hotărârii si respingerea acţiunii. In motivele de recurs se arata ca plata acestor drepturi a fost suspendata pentru anul 2005, astfel ca nu au fost prevăzute in buget sumele necesare efectuării plaţii.

         Recursul nu a fost motivat in drept si este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din Legii nr. 146/1997.

         Examinând sentinţa atacat sub aspectul recursului , Curtea constata următoarele:

         Reclamanţii sunt angajaţi ai IPJ A, având statutul de poliţişti.

         Aceasta categorie profesionala  este salarizata  potrivit <LLNK 52003    38132 39  0> OG nr. 38 din 30 ianuarie 2003  Pe lângă celelalte drepturi salariale , poliţiştilor li se acorda un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza, in condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne(art.6 din ordonanţa). Dar, prin  <LLNK 12004   118180 302   2 72>art. 2, alin. (1) din OUG  nr. 118 din 24 noiembrie 2004, publicata in M. Of. nr. 1.138 din 2 decembrie 2004 , pentru  anul 2005 a fost  suspendata  aplicarea dispoziţiilor <LLNK 12003    38130 302   6 43>art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale poliţiştilor, aprobata cu modificări si completări prin <LLNK 12003   353 10 201   0 18>Legea nr. 353/2003.

         Suspendarea plaţii acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa si potrivit art. 64 in care se prevede ca in cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinata. In acelaşi articol la aliniatul  (2) se prevede  ca  la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare.

         Acordarea daunelor-interese de către instanţa este o dispoziţie  legala , deoarece , in temeiul art.1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor da dreptul la despăgubiri calculate in funcţie de rata inflaţiei.

În consecinţă , acordarea sporului de fidelitate este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea  dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu  împiedica instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin.

 D. sau neD. acestor sume in bugetul de stat este o problema ce nu interesează faza de judecata in măsura in care plata acestor drepturi a devenit litigioasa , ci tine de faza executării , silite sau benevole.

 Instanţa supremă prin decizia nr. XII , pronunţată in data de 5 02 2007 ca urmare a recursului declarat in interesul legii, a arătat că in aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 – 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală, menţionată. Aceeaşi situaţie este întâlnita si in privinţa plaţii sporului de fidelitate, plata fiind suspendata doar temporar, fiind recunoscute drepturi legale, chiar daca plata acestora a fost suspendata temporar.

Faţă de toate aceste considerente legale, Curtea consideră ca in cauza nu exista motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate dintre cele prevăzute de art. 304, 312 Cod procedura civila si in consecinţa recursul paratului va fi respins ca nefondat.

         Nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.  

Pentru aceste motive,
În numele legii

D E C I D E

         Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr.1182/CA/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...).

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din  28 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 81/CA/2008 din 23.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe recursurile declarate de pârâţii INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ  B şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ S împotriva sentinţei civile nr. 40/CA/09.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat M. E., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) Drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurenţii solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere că, în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă, recurenţii au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare.

                                      CURTEA DE APEL

                            Asupra recursurilor în contencios de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele

Prin cererea înregistrată la  T r i b u n a l u l   S i b i u  sub dosar nr(...) reclamantul M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii  Institutul Naţional de Statistică B, Direcţia Judeţeană de Statistică S şi Ministerul Finanţelor Publice să fie obligaţi  prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pe anii 2001-  2006 , raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective.  În motivarea cererii se arată că reclamantul, în calitate de funcţionar public, beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispoziţiilor art. 34 din L. 188/1999 şi că suspendarea succesivă a plăţii  este nelegală şi contrară  C o d u l u i   m u n c i i şi Constituţiei.

 Pârâţii Institutul Naţional de Statistică B  şi Direcţia Judeţeană de Statistică a formulat cerere de chemare în garanţie faţă de Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca în  cazul admiterii cererii să fie obligat să vireze sumele de bani necesare în vederea efectuării plăţii.

Secţia comercială şi contencios administrativ a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u prin sentinţa nr. 40/CA/9.10.2007 a  respins excepţiile lipsei  timbrajului, lipsei procedurii prealabile, a prescripţiei acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive şi  a admis acţiunea reclamantului  obligând pârâţii 1şi 2  la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2001- 2006, raportat la perioada efectiv lucrată de reclamantă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a   MFP.

 Prin considerentele expuse, instanţa a reţinut că  reclamanta are aceste drepturi, dar nu au fost achitate deoarece plata a fost suspendată succesiv, suspendarea operând şi asupra cursului prescripţiei. Suspendarea nu înseamnă că aceste drepturi au fost înlăturate, ci doar s-a amânat plata.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S solicitând modificarea hotărârii şi respingerea acţiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1, 304 pct. 5, 7 şi 9  Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din L. 146/1997.

         Prin motivele de recurs se critică soluţia instanţei sub aspectul că  dreptul de a solicita primele de concediu nu este actual atâta timp cât a fost suspendat prin dispoziţii succesive.  Totodată, recurentele au susţinut că primele de vacanţă reprezintă drepturi salariale suplimentare a căror stabilire şi acordare intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului şi nu reprezintă drepturi sau libertăţi fundamentale al căror exerciţiu să poată fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţia României.

         Un alt motiv de recurs a vizat greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei procedurii prealabile şi a prescripţiei dreptului la acţiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.

         Un alt motiv de recurs, priveşte nepronunţarea   instanţei de fond asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, recurenţii arătând că este în atribuţia chematului în garanţie să procedeze la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legilor bugetare anuale şi a legilor de rectificare a bugetului de stat şi că acest minister are obligaţia de a  asigura şi vira către Institutul Naţional de Statistică, fondurile necesare plăţii primelor de vacanţă.

         În sfârşit, un ultim motiv de critică se referă la nelegala actualizare în funcţie de rata inflaţiei a sumelor acordate.

Analizând sentinţa atacată sub aspectul motivelor de recurs, motive care sunt comune în cele două cereri de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:

Critica recurenţilor privind nelegala acordare a primelor de vacanţă pentru perioada 2001-2006 nu este fondată. Astfel, se reţine că reclamanta are calitatea de funcţionar public. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispoziţiile L. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, OUG 192/2002, iar în prezent prin OUG 92/2004. Potrivit art.33  (2) din L.188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcţionarii publici au dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art. 4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar în art. 23 din aceeaşi ordonanţă se stabileşte că funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condiţiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, (M.OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data  de  2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din L.188/1999 (M.OF.600/8 12 1999) cu modificările şi completările ulterioare se suspendă până la 1 01 2002.

         Prin L. 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 ,(M.OF.784/11 12 2001), intrată în vigoare la data de 11 12 2001,  în art. 12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12. 2002.

         Prin L.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (M.OF.863/29 11 2002), intrată în vigoare pe data de 29 11 2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2003.

         Ulterior, prin L.507/2003, (M.OF.853/2 12 2003) intrată în vigoare la data de 5 12 2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art. 9 (7) se stabileşte că termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001  se prelungesc până la data de 31 12 2004, iar prin art. 8 (7) din L. 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005,   s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi pana la data de 31 12 2005. Prin art. 5 (5) din L.379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006, se arata ca  prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.

Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive, dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziţii legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat. Reclamantul  a investit instanţa de judecată la data de 31 mai 2007, iar instanţa a pronunţat hotărârea la data de 09 10 2007, dată la care s-a epuizat şi suspendarea legală dispusă până la data de 31.12.2006.

         Este adevărat că suspendarea plăţii acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispoziţiilor L. 24/2000 privind normele de tehnica legislative si potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că acelaşi articol în aliniatul  (2) stipulează ca  la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare. Acordarea daunelor-interese de către instanţa este o dispoziţie  legală,  deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor dă dreptul la despăgubiri calculate în funcţie de rata inflaţiei.

În consecinţă, acordarea primei de vacanţă este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea  dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu  împiedică instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin. În aceste condiţii nu au relevanţă nici deciziile pronunţate de Curtea Constituţională privind respingerea excepţiilor invocate.

         Recursul nu este fondat nici în ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Institutul Naţional de Statistică B şi a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâţi. Chiar dacă nu există la dosar un act scris prin care reclamanţii să se fi adresat acestora în vederea obţinerii dreptului solicitat prealabil sesizării instanţei,  cum nu se atacă un act administrativ individual ci refuzul nejustificat al pârâţilor de acordare a unor drepturi, în speţă nici nu era necesară procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 De asemenea, Curtea apreciază că prin admiterea acţiunii faţă de pârâtul Institutul Naţional de Statistică,  instanţa s-a pronunţat corect în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, motivat de împrejurarea că acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite şi are obligaţia de a asigura fondurile necesare plăţii sumelor solicitate de reclamanţi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâţi privind respingerea de  către prima instanţă a excepţiei prescripţiei  dreptului la acţiune pentru anii 2001, 2002 şi 2003,  în cauză se constată că această excepţie era întemeiată şi trebuia admisă, faţă de prevederile art. 283 din  C o d u l   m u n c i i, şi faţă de data investirii instanţei de judecată. Suspendarea plăţii primei de concediu  pentru anul 2001 a operat până la data de 1.01.2002, dată la care dreptul la acţiune a început să curgă, iar faţă de data formulării acţiunii, 31 mai 2007, se constată că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Şi pentru anii 2002 şi 2003  a intervenit prescripţia  pentru aceleaşi considerente. Acest termen a fost calculat  doar de la data încetării suspendării, însă apreciindu-se că legile bugetului prin care s-au dispus suspendările au produs efecte juridice doar pentru un an, cât au fost în vigoare, astfel că de la data ieşirii lor din vigoare, primele de concediu aferente anului respectiv puteau şi trebuiau a fi cerute în următorii trei ani –termenul general de prescripţie. Însă între timp a apărut O.U.G. 146/2007 prin care legiuitorul a înţeles să repună în drepturi funcţionarii publici indiferent de faptul că au acţionat sau nu în instanţă în termenul legal de prescripţie. Astfel, în art. 1 se arată că „ordonanţa reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare  anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.

Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe …” funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special,  personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României, precum şi alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.” Faţă de acest nou temei juridic soluţia instanţei de fond în ce priveşte acordarea drepturilor şi pentru perioada anilor 2001-2003 apare ca legală şi va fi păstrată.

Apariţia actului normativ mai sus citat este de natură să facă de prisos şi o chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere exprimarea clară, neechivocă a legiuitorului  în sensul acordării drepturilor. Din această perspectivă motivul de recurs vizând respingerea  cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice,  apare ca  nefondat.

         Nefiind incidente prevederile  art. 304 pct. 9, 304 /1 Cod procedură civilă  se va fi respinge recursul pârâţilor ca nefondat  potrivit art. 312 al. 2 Cod procedură civilă şi va fi menţinută hotărârea atacată ca legală şi temeinică.

         Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S împotriva sentinţei civile nr. 40/CA/9.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – secţia  Comercială şi Contencios Administrativ în dosar nr(...).

         Fără cheltuieli de judecată.

         Irevocabilă.

         Pronunţată în şedinţa publică din 23 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 83/CA/2008 din 23.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind pe recursurile declarate de pârâţii INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ  B şi DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE STATISTICĂ S împotriva sentinţei civile nr. 44/CA/09.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat H. N.  B., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999), drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurenţii solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere că, în conformitate cu art. 242 Cod procedură civilă, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată şi o lasă în pronunţare.

                                      CURTEA DE APEL

                            Asupra recursurilor în contencios de faţă:

 Prin cererea înregistrată la  T r i b u n a l u l   S i b i u  sub dosar nr(...) reclamanta  H. N.  B.,a solicitat în contradictoriu cu pârâţii  Institutul Naţional de Statistică B, Direcţia Judeţeană de Statistică S şi Ministerul Finanţelor Publice să fie obligaţi  prin hotărâre judecătorească la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pe anii 2001-  2006 , raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective.  În motivarea cererii se arată că reclamanta în calitate de funcţionar public beneficiază de aceste drepturi în temeiul dispoziţiilor art. 34 din L. 188/1999 şi că suspendarea succesivă a plăţii  este nelegală şi contrară  C o d u l u i   m u n c i i şi Constituţiei.

 Pârâţii Institutul Naţional de Statistică B  şi Direcţia Judeţeană de Statistică a formulat cerere de chemare în garanţie faţă de Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca în  cazul admiterii cererii să fie obligat să vireze sumele de bani necesare în vederea efectuării plăţii.

Secţia comercială şi contencios administrativ a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u prin sentinţa nr. 44/CA/9.10.2007 a  respins excepţiile lipsei  timbrajului, lipsei procedurii prealabile, a prescripţiei acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive şi  a admis acţiunea reclamantei  obligând pârâţii 1şi 2  la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2001- 2006, raportat la perioada efectiv lucrată de reclamantă, sumă actualizată cu indicele de inflaţie de la data la care este datorată şi până la data plăţii efective. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a   MFP.

 Prin considerentele expuse, instanţa a reţinut că  reclamanta are aceste drepturi, dar nu au fost achitate deoarece plata a fost suspendată succesiv, suspendarea operând şi asupra cursului prescripţiei. Suspendarea nu înseamnă că aceste drepturi au fost înlăturate, ci doar s-a amânat plata.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S solicitând modificarea hotărârii şi respingerea acţiunii. În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1, 304 pct. 5, 7 şi 9  Cod procedură civilă, iar recursul este scutit de plata timbrajului potrivit art. 17 din L. 146/1997.

         Prin motivele de recurs se critică soluţia instanţei sub aspectul că  dreptul de a solicita primele de concediu nu este actual atâta timp cât a fost suspendat prin dispoziţii succesive.  Totodată, recurentele au susţinut că primele de vacanţă reprezintă drepturi salariale suplimentare a căror stabilire şi acordare intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului şi nu reprezintă drepturi sau libertăţi fundamentale al căror exerciţiu să poată fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţia României.

         Un alt motiv de recurs a vizat greşita soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, lipsei procedurii prealabile şi a prescripţiei dreptului la acţiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001-2003.

         Un alt motiv de recurs, priveşte nepronunţarea   instanţei de fond asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, recurenţii arătând că este în atribuţia chematului în garanţie să procedeze la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legilor bugetare anuale şi a legilor de rectificare a bugetului de stat şi că acest minister are obligaţia de a  asigura şi vira către Institutul Naţional de Statistică, fondurile necesare plăţii primelor de vacanţă.

         În sfârşit, un ultim motiv de critică se referă la nelegala actualizare în funcţie de rata inflaţiei a sumelor acordate.

Analizând sentinţa atacată sub aspectul motivelor de recurs, motive care sunt comune în cele două cereri de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:

Critica recurenţilor privind nelegala acordare a primelor de vacanţă pentru perioada 2001-2006 nu este fondată. Astfel, se reţine că reclamanta are calitatea de funcţionar public. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispoziţiile L. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, OUG 192/2002, iar în prezent prin OUG 92/2004. Potrivit art.33  (2) din L.188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcţionarii publici au dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art. 4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcţionarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar în art. 23 din aceeaşi ordonanţă se stabileşte că funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condiţiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, (M.OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data  de  2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din L.188/1999 (M.OF.600/8 12 1999) cu modificările şi completările ulterioare se suspendă până la 1 01 2002.

         Prin L. 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002 ,(M.OF.784/11 12 2001), intrată în vigoare la data de 11 12 2001,  în art. 12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12. 2002.

         Prin L.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (M.OF.863/29 11 2002), intrată în vigoare pe data de 29 11 2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 12 2003.

         Ulterior, prin L.507/2003, (M.OF.853/2 12 2003) intrată în vigoare la data de 5 12 2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art. 9 (7) se stabileşte că termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001  se prelungesc până la data de 31 12 2004, iar prin art. 8 (7) din L. 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005,   s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi pana la data de 31 12 2005. Prin art. 5 (5) din L.379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006, se arata ca  prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecării în concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.

Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive, dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziţii legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat. Reclamanta  a investit instanţa de judecată la data de 13 06 2007, iar instanţa a pronunţat hotărârea la data de 09 10 2007, dată la care s-a epuizat şi suspendarea legală dispusă până la data de 31 12 2006.

         Este adevărat că suspendarea plăţii acestor drepturi s-a dispus prin acte normative edictate conform dispoziţiilor L. 24/2000 privind normele de tehnica legislative si potrivit art. 64 în care se prevede că în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. În aceasta situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată. Dar, este la fel de adevărat că acelaşi articol în aliniatul  (2) stipulează ca  la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintra de drept în vigoare. Acordarea daunelor-interese de către instanţa este o dispoziţie  legală,  deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 1084 Cod civil, plata cu întârziere a drepturilor dă dreptul la despăgubiri calculate în funcţie de rata inflaţiei.

În consecinţă, acordarea primei de vacanţă este un drept consacrat printr-o lege specială şi chiar dacă aplicarea  dispoziţiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu  împiedică instanţa de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin. În aceste condiţii nu au relevanţă nici deciziile pronunţate de Curtea Constituţională privind respingerea excepţiilor invocate.

         Recursul nu este fondat nici în ce priveşte soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Institutul Naţional de Statistică B şi a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâţi. Chiar dacă nu există la dosar un act scris prin care reclamanţii să se fi adresat acestora în vederea obţinerii dreptului solicitat prealabil sesizării instanţei,  cum nu se atacă un act administrativ individual ci refuzul nejustificat al pârâţilor de acordare a unor drepturi, în speţă nici nu era necesară procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 De asemenea, Curtea apreciază că prin admiterea acţiunii faţă de pârâtul Institutul Naţional de Statistică,  instanţa s-a pronunţat corect în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, motivat de împrejurarea că acest pârât are calitatea de ordonator principal de credite şi are obligaţia de a asigura fondurile necesare plăţii sumelor solicitate de reclamanţi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâţi privind respingerea de  către prima instanţă a excepţiei prescripţiei  dreptului la acţiune pentru anii 2001, 2002 şi 2003,  în cauză se constată că această excepţie era întemeiată şi trebuia admisă, faţă de prevederile art. 283 din  C o d u l   m u n c i i, şi faţă de data investirii instanţei de judecată. Suspendarea plăţii primei de concediu  pentru anul 2001 a operat până la data de 1.01.2002, dată la care dreptul la acţiune a început să curgă, iar faţă de data formulării acţiunii, 13 06 2007, se constată că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune. Şi pentru anii 2002 şi 2003  a intervenit prescripţia  pentru aceleaşi considerente. Acest termen a fost calculat  doar de la data încetării suspendării, însă apreciindu-se că legile bugetului prin care s-au dispus suspendările au produs efecte juridice doar pentru un an, cât au fost în vigoare, astfel că de la data ieşirii lor din vigoare, primele de concediu aferente anului respectiv puteau şi trebuiau a fi cerute în următorii trei ani –termenul general de prescripţie. Însă între timp a apărut O.U.G. 146/2007 prin care legiuitorul a înţeles să repună în drepturi funcţionarii publici indiferent de faptul că au acţionat sau nu în instanţă în termenul legal de prescripţie. Astfel, în art. 1 se arată că „ordonanţa reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare  anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.

Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanţe …” funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special,  personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României, precum şi alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.” Faţă de acest nou temei juridic soluţia instanţei de fond în ce priveşte acordarea drepturilor şi pentru perioada anilor 2001-2003 apare ca legală şi va fi păstrată.

Apariţia actului normativ mai sus citat este de natură să facă de prisos şi o chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere exprimarea clară, neechivocă a legiuitorului  în sensul acordării drepturilor. Din această perspectivă motivul de recurs vizând respingerea  cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice,  apare ca  nefondat.

         Nefiind incidente prevederile  art. 304 pct. 9, 304 /1 Cod procedură civilă  se va fi respinge recursul pârâţilor ca nefondat  potrivit art. 312 al. 2 Cod procedură civilă şi va fi menţinută hotărârea atacată ca legală şi temeinică.

         Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Institutul Naţional de Statistică B şi Direcţia Judeţeană de Statistică S împotriva sentinţei civile nr. 44/CA/9.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u – secţia  Comercială şi Contencios Administrativ în dosar nr(...).

         Fără cheltuieli de judecată.

         IREVOCABILĂ.

         Pronunţată în şedinţa publică din  23  Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Litigiu privind functionarii publici (legea nr.188/1999) (Recurs) Hotarârea 88/CA/2008 din 23.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

 Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind recursul declarat de către INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1176/CA/09.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat D. T. E., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

         La a doua strigare a cauzei făcută în şedinţa publică se prezintă intimatul reclamant D. T. E. şi consilier juridic U. P. în reprezentarea recurentului pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A.

         Procedura de citare este legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recurentul solicită şi judecarea cauzei în lipsă.

         Intimatul reclamant depune la dosarul cauzei întâmpinare şi declară că nu are alte cereri de formulat.

         Consilier juridic U. P., de asemenea, precizează că nu mai are alte cereri.

         Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

         Consilier juridic U. P., având cuvântul pe fond, solicită instanţei admiterea recursului aşa cum a fost formulat cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului.

         Intimatul reclamant D. T. E. solicită instanţei respingerea recursului pentru motivele prevăzute şi în scris în întâmpinarea depusă la dosar, această prevedere nefiind cuprinsă în Ordinul 38/2003 şi ceea ce solicită este un drept care li se cuvine consilierilor juridici, dovadă fiind şi practica altor instanţe. La întrebarea instanţei, precizează că nu are cunoştinţă de către decizia ICCJ privind recursul în interesul legii cu aplicabilitate în speţă.

         Faţă de actele şi lucrările dosarului şi cele expuse de părţile prezente, instanţa lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului în contencios de faţă:

         Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul  T r i b u n a l u l u i   A l b a sub nr(...) reclamantul D. T. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI A, anularea adresei nr. 16449/19.09.2007 emisă de pârât şi obligarea pârâtului să emită decizie prin care să opereze modificările ce i se cuvin în sensul acordării sporului de mobilitate în cuantum de 25% la salariul lunar, începând cu data de 24.01.2006.

         În motivarea cererii reclamantul a arătat că este înscris în Colegiul consilierilor juridici din data de 24.01.2006, iar pârâtul a refuzat acordarea sporului de mobilitate pe motiv că legea 514/2003 nu ar fi aplicabilă consilierilor juridici încadraţi la IPJ A.

         Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul IPJ A a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată deoarece dispoziţiile legale privind salarizarea funcţionarilor publici cu statut special, respectiv OG 38/2003 aprobată prin Legea 353/2003 nu prevăd, pentru poliţiştii care îndeplinesc funcţii de consilieri juridici, acordarea sporului de mobilitate.

         Prin sentinţa civilă nr. 1176/CA/2007  T r i b u n a l u l   A l b a a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea adresei nr. 16449/19.09.2007 şi a obligat pârâtul să emită decizie prin care să opereze modificările ce i se cuvin în sensul acordării sporului de mobilitate în cuantum de 25% la salariul lunar, începând cu data de 24.01.2006.

         Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut, în esenţă că, reclamantul a dovedit calitatea sa de consilier juridic şi de funcţionar public cu statut special, fiindu-i aplicabile disp. Legii 360/2002 şi ale Legii 514/2003.  De asemenea, instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic din care rezultă că este stabilit dreptul consilierilor juridici  de a negocia prestaţii suplimentare în bani sub forma clauzei de mobilitate şi confidenţialitate în condiţiile art. 25-26 din Legea 53/2003.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul IPJ A care a solicitat modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, invocând în drept art. 304 pct. 9 şi art. 304/1 cod pr. civilă.

         În expunerea de motive s-a arătat că hotărârea nu are temei juridic întrucât reclamantului îi sunt aplicabile disp. art. 28 alin. 1 lit. a din Legea 360/2002 care prevăd că poliţistul are dreptul la sporuri care se stabilesc prin lege şi care nu pot fi altele decât cele prevăzute în sistemul de salarizare al funcţionarilor publici, stabilirea prin negociere a unor sporuri  neprevăzute de lege nefiind compatibilă cu statutul şi sistemul de salarizare al acestora.

         Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

         Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate precum şi din oficiu în temeiul art. 304/1 cod pr. civilă, Curtea constată că prezentul recurs este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

         Reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, având funcţia de consilier juridic în cadrul IPJ A, prin urmare îi sunt aplicabile atât disp. Legii 188/1999 cât şi disp. Legilor 360/2002 şi 514/2003.

         Potrivit art. 2 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic poate fi numit în funcţie sau angajat în muncă, în condiţiile legii. Art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte expres şi diferenţele de statut aplicabil, menţionând că are statutul funcţionarului public consilierul juridic numit în funcţie, potrivit funcţiei şi categoriei acesteia în vreme ce consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat.

         De aici şi regimurile juridice diferite, aplicabile celor două posibile categorii de consilieri juridici, respectiv pentru funcţionari publici şi pentru salariaţi.

         Legea 188/1999 constituie dreptul comun pentru toate categoriile de funcţionari publici, iar  c o d u l   m u n c i i este aplicabil raporturilor juridice de muncă întemeiate pe contract individual de muncă. Totodată art. 60 din Statutul profesiei de consilier juridic stipulează că pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic  ce are statut de salariat, sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcţie. Aşadar, prevederea art. 60 alin. 2 referitoare la negocierea prestaţiilor suplimentare nu poate fi analizată decât în corelaţie cu alin. 1 al aceluiaşi articol şi îi vizează exclusiv pe consilierii juridici  având statut de angajaţi, în baza unor contracte individuale de muncă, susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare, cum ar fi clauza de mobilitate  şi cea de confidenţialitate. De altfel, aceste clauze specifice sunt prevăzute numai de  c o d u l   m u n c i i nu şi în dreptul comun aplicabil funcţionarilor publici. Or, în cazul de speţă reclamantul este consilier juridic numit în funcţie, cu statut de funcţionar public. Aşadar, deşi în cazul funcţionarului public există un acord de voinţe întrucât numirea unei persoane în calitatea de funcţionar public se realizează numai cu consimţământul său, nu ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, în accepţiunea  C o d u l u i   M u n c i i, ci a unui contract de drept public sau de drept administrativ, astfel cum a fost definit în doctrină, în cazul căruia libertatea contractuală a părţilor este în cea mai mare parte suplinită de legiuitor, nefiind posibilă negocierea individuală.

         În acelaşi sens s-a pronunţat şi  Î n a l t a   C u r t e de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia LXXVIII (78) prin care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă  Î n a l t a   C u r t e şi s-a stabilit:

         „Dispoziţiile art. 6 din Legea 514/2003 modificată de   Legea nr. 246/2006 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic raportate la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi 2 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 31 (fost art. 29) şi art. 117 (fost art. 93) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, se interpretează în sensul că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate şi clauza de confidenţialitate, în condiţiile prevăzute de art. 25 şi 26 din  c o d u l   m u n c i i. Această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a funcţionarilor publici şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”.

         Decizia menţionată mai sus nu este redactată şi nu este publicată în Monitorul Oficial, însă este publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 329 alin. 3 cod pr. civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în urma admiterii unor recursuri în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe. Textul de lege nu prevede că deciziile sunt obligatorii numai de la data publicării în Monitorul Oficial, aşa cum aşa cum eronat susţine recurentul, deciziile fiind obligatorii chiar de la data pronunţării lor.

         Având în vedere cele arătate mai sus Curtea constată că prezentul recurs este fondat şi, în temeiul art. 304/1 cod pr. civilă urmează a-l admite cu consecinţa modificării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantului.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

         Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului A împotriva Sentinţei civile nr. 1176/CA/2007 – pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a – secţia Comercială şi Contencios Administrativ în Dosarul nr(...) şi în consecinţă.

         Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul D. T. E. împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie al judeţului A.

         Fără cheltuieli de judecată în recurs.

         IREVOCABILĂ.

         Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2008.