Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 58/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Justiţiei întâmpinare.

Recurenţii , prin motivele de recurs au solicitat soluţionarea  cauzei în lipsă.

Instanţa, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de soluţionare şi o lasă în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă ;

Constată că prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr(...)  reclamanţii: N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a, Ministerul Justiţiei  şi Ministerul  Finanţelor, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la virarea către pârâtul  T r i b u n a l u l   A l b a, acesta din urmă cu obligaţia plăţii către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând suma de 1700 lei, conform art. 21 din OG (...),  sume care se solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţiei începând cu data naşterii dreptului material până la data plăţii efective, conform art. 1084-1086 Cod Civil

- să fie obligat pârâtul Ministerul şi Finanţelor să vireze  sumele necesare  efectuării plăţilor.

- să fie obligată pârâta Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A la efectuarea menţiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

- să fie obligaţi pârâţii  la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, a acţiunii, reclamanţii arată că au calitatea de grefierii şi personal auxiliar în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor salariale pretinse. În acest sens se invocă Hotărârea nr.15/2006 a C.N.C.D prin care s-a constata existenţa unei discriminări indirecte, prin acordarea de stimulente financiare în mod exclusiv şi diferenţiat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei  a solicitat respingerea acţiunii,  pe considerentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1921/C/2005 nu a vizat personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, ci alte categorii din sistemul justiţiei.

Aceasta şi pentru că ulterior, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1793/C/2006 din 2006 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care li s-a adresat exclusiv, astfel că reclamanţii nu pot invoca o diferenţă de tratament, care i-ar pune într-o situaţie discriminatorie.

Prin sentinţa civilă nr.1105/24.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului  Finanţelor.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii  N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva pârâţilor Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei .

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu există un raport obligaţional raportat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, considerent pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât.

Pe fondul cauzei a reţinut ca nejustificată pretenţia reclamanţilor întrucât  Ordinul nr. 1921/2005 viza judecătorii între 0 – 3 ani, personalul specific serviciilor de protecţie socială de pe lângă tribunale, funcţionarii publici şi personalul contractual, nu personalul auxiliar din care fac parte reclamanţii iar în considerentele deciziei CNCD invocată în susţinerea cererii se fac referiri exclusiv la magistraţi.

A mai reţinut că în speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 alin.1 din Constituţia României şi nici art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care fac referiri la drepturi salariale şi sporuri, atâta timp cât angajatorul îşi respectă obligaţia prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. c din  C o d u l   m u n c i i.

Pe de altă parte, salariaţii instanţelor beneficiază şi de stimulente constituite în baza Legii nr. 146/1997 acordate de angajator în funcţie de performanţele fiecăruia.

Aşadar, nu poate fi vorba de discriminare atâta timp cât măsurile de recompensare au vizat şi vizează şi în continuare şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie.

În expunerea de motive au arătat că sunt angajaţi cu contract individual de muncă şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata tuturor prestaţiilor pecuniare, conform normelor legale aplicabile şi incidente, inclusiv a sumelor pretinse prin acţiune care reprezintă stimulente financiare, în sensul art. 155 din Legea nr. 153/2003.

Au precizat că relaţiile de muncă trebuie să se bazeze şi să fie supuse principiului bunei credinţe, al egalităţii de şanse şi tratament juridic sau pecuniar, precum şi al consensualităţii obligaţiilor, competenţelor şi drepturilor căzute în sarcina sau favoarea fiecărei părţi interesate.

Potrivit dispoziţiilor din  C o d u l   m u n c i i, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, acordarea stimulentelor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar unor categorii de personal, cum s-a procedat prin Ordinul 1921/C/2005, pentru că se încălca principiul egalităţii de tratament, prevăzut de art. 5 alin. 1 şi 3 din  C o d u l   m u n c i i şi în acelaşi timp, acest fapt constituie o discriminare deoarece are ca efect restrângerea sau înlăturarea drepturilor prevăzute de legislaţia  muncii.

Au mai susţinut că aplicarea, interpretarea şi respectarea normelor legale interne trebuie realizată prin prisma normelor europene incidente în domeniu, cuprinse în partea I, punctul 4 şi 20, respectiv partea V litera E din Legea 74/1999 dar şi art. 7 litera i din Decretul 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice şi Convenţia OIM 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957 precum şi a art. 16 şi 20 din Constituţia României.

Având în vedere dispoziţiile Legii 146/1997, consideră că prin însuşi Ordinul 1921/C/2005 s-a creat o discriminare între salariaţi, acordându-se stimulente doar celor care au avut o activitate mai redusă în cadrul instanţelor între 0-3 ani, fără să se ţină seama de performanţele acestora, care se dobândesc în timp.

În subsidiar, dacă se apreciază că personalul auxiliar de specialitate poate fi asimilat doar categoriei de „personal contractual”, aşa cum se menţionează în Ordinul 1921/C/2005,  au susţinut că sunt îndreptăţiţi a beneficia de stimulente băneşti în cuantum de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie şi nicidecum a fi privaţi în totalitate de aceste stimulente.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispoziţiilor art. 304/1 Cod procedură civilă şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele :

          În speţă, din probele administrate în mod corect prima instanţă a reţinut că prin Ordinul Ministrului Justiţiei a nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare” judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 RON”.

Din conţinutul acestui ordin reiese expres că a vizat categoria profesională a judecătorilor, fără nici o trimitere la personalul auxiliar de specialitate din care fac parte intimaţi, angajaţii în funcţia de grefier, personal auxiliar de specialitate în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   B l a j.

Ca atare fundamentarea pretenţiilor din acţiunea introductivă pe acest ordin este total greşită, acest ordin adresându-se doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului justiţiei şi din cadrul instanţelor judecătoreşti, printre care nu se numără şi personalul auxiliar de specialitate.

Faptul că recurenţii reclamanţi nu au fost recompensaţii în acelaşi timp cu celelalte categorii de personal nu justifică reţinerea unui caz de discriminare potrivit O.G.nr.137/2000, în condiţiile în care întreg personalul din sistemul justiţiei au beneficiat de stimulente financiare, la diferite intervale de timp, în temeiul unor ordine diferite.

În acest sens intimatul Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei, un ordin distinct, respectiv O.M.J nr.1793/27.07.2006 prin care s-a aprobat repartizarea unui fond special destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care s-a adresat acestei categorii profesionale astfel că nu se poate invoca o diferenţă de tratament, care i-ar fi pus pe recurenţi într-o situaţie discriminatorie.(f.19)

Totodată, trimiterea făcută de recurenţi în motivarea acţiunii la  instanţa de fond la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării prin care s-a constatat existenţa unei discriminării indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani este lipsită de relevanţă juridică în cauză, întrucât aşa cum reiese din cuprinsul întregii motivării a acestei hotărârii discriminarea  constă în  aplicarea criteriului vechimii prin care au fost dezavantajaţii magistraţii care îndeplineau criteriile obiective pentru acordarea de stimulente, dar aveau o vechime mai mare de 3 ani şi nici de cum nu a vizat categoria profesională a  personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, din care fac parte intimaţii. Astfel, C.N.C.D reţine expres în considerentele hotărârii în discuţie faptul că „ criteriul vechimii reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ca îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea stimulentelor salariale”.

Nu poate fi reţinută în speţă nici încălcarea normelor europene privind asigurarea condiţiilor nediscriminatorii  deoarece recurenţii, în calitate de personal auxiliar nu depun o muncă egală cu niciuna din categoriile de personal cărora li s-au acordat stimulente în temeiul ordinului în discuţie.

Sunt neîntemeiate şi celelalte critici formulate.

Potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei reprezintă 75% din sumele obţinute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi din amenzile judiciare.

Conform alin.3 al art.25 din Legea nr.146/1997 repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. Prin O.M.J nr.2404/c/2004 s-au aprobat Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din legea nr.146/1997.

Din analiza dispoziţiilor cuprinse în Norme reiese faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, cea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptăţit să evalueze şi să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar( art.4 alin.39).

Contrar celor susţinute de recurenţi, prin soluţia pronunţată nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 155 din  C o d u l   m u n c i i întrecut stimulentele solicitate nu constituie drepturi ce li se cuvin şi nu au fost acordate.

Faţă de cele ce preced, curtea constată că instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare corectă a legii, considerent pentru care în temeiul art. 312 pct.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Revizuire Recurs) - Hotarârea 59/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe se află soluţionarea recursurilor declarate de reclamanta  E. N. şi pârâtul  CURTEA DE  A P E L   A L B A   I U L I A împotriva sentinţei civile nr. 1138/31.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul civil nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii B. E. , (...) (...) şi (...) (...). Întrucât judecătorul B. E. s-a abţinut de la soluţionarea cauzei  întrucât a declarat recursul în cauză în calitate de reprezentant al Curţii de  A P E L   A L B A   I U L I A  incidentul procedural a fost soluţionat de judecătorul  din planificarea de permanenţă pe materii (...) (...). Completul astfel constituit din judecătorii (...) (...), (...) (...) şi (...) (...) a păstrat cauze spre soluţionare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanţa, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de soluţionare şi o lasă în pronunţare.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr.1138/31.10.2007 revizuienţii: S. S., T. D., N. T., H. E., T. (...), D. N., D. E., G. E., D. D., Ş. D., E. B., E. (...) D., E. M. au solicitat ca în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A şi  T r i b u n a l u l   A l b a:

         Să se dispună revizuirea sentinţei civile nr.238/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...).

         În motivarea cererii de revizuire se arată că prin  Încheierea din 21.05.2007 pronunţată de Î.C.C.J. în dosar nr.31/2005, s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia XXIII/2005, în sensul înlăturării menţiunii „ şi personalul auxiliar de specialitate” din considerentele şi în dispozitivul sentinţei.

         În drept se invocă art.322 punct 5 C.Pr.Civ.

         Prin sentinţa civilă nr.1138/31.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...) s-a admis cererea de revizuire formulată de reclamanţii S. S., T. D., N. T., H. E., T. (...), D. N., D. E., G. E., D. D., Ş. D., E. B., E. (...) D., E. M.  împotriva sentinţei civile nr.238/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...) şi în consecinţă:

         S-a schimbat în parte hotărârea atacată.

         S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii revizuienţii împotriva pârâţilor Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei şi în consecinţă:

         A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să vireze  T r i b u n a l u l u i   A l b a, acesta din urmă cu obligarea plăţii efective către fiecare revizuient, a drepturilor salariale cuvenite acestora cu titlu de primă de vacanţă pentru perioada 2005-2006 corespondent raportului de serviciu avut şi dovedit de către fiecare reclamant revizuient, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie, începând cu data naşterii dreptului material până la data plăţii efective.

         S-a respins cererea privind obligarea pârâţilor la virarea, respectiv plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă pentru anul 2004.

S-a respins cererea de revizuire formulată de H. E. şi D. N. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că sunt incidente prevederile art.322 punct 5 C.pr.civ având în vedere faptul că  decizia care a stat la baza soluţiei pronunţată de prima instanţă a fost îndreptată prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale, care face parte integrantă din Decizia nr.XXIII/2005 a Î.C.CJ.

În ce le priveşte pe revizuientele H. E. şi D. N. s-a respins cererea lor ca inadmisibilă, constatându-se că cele două revizuiente nu au avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1997, revizuienta E. N. şi pârâta Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A întemeiat pe prevederile art.304 punct. 9 C.pr.civ.

În motivarea recursului său revizuienta E. N. susţine că instanţa a fost în eroare asupra identităţii sale, întrucât  reclamanta D. N. este una şi aceeaşi persoană cu revizuienta E. N., acesta din urma fiind numele său după căsătorie.

În ce priveşte recursul pârâtei Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A se solicită admiterea acestuia, respingerea cererii de revizuire cu motivarea că acordarea primele de vacanţă pe anii 2005-2006 nu a făcut obiectul deciziei XXIII/2005 a ÎCCJ, astfel că nu poate constitui temei al admiterii acţiunii.

CURTEA, deliberând asupra recursurilor civile de faţă, prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 C.pr.civ, în limitele statuate de art.306 alin.2 C.pr.civ, constată următoarele:

Recursul declarat de revizuienta E. N. este fondat.

Astfel, din copia după certificatul de căsătorie seria (...) nr.(...) eliberat de primăria B la data de 13.04.2005 reiese că revizuienta E. N. este una şi aceeaşi persoană cu reclamanta D. N., acţiunea iniţială fiind promovată sub numele avut anterior căsătoriei (7).

Ca atare, în mod greşit prima instanţă a respins cererea sa ca fiind făcută de o persoană care nu a fost parte în dosarul instanţei de fond, motiv pentru care în conformitate cu art.312 alin.1 coroborat cu art.304 punct 9 C.pr.civ se va admite ca fondat recursul de faţă;

Se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul admiterii, conform art.322 punct 5 C.pr.civ a  cererii de revizuire formulată de revizuienta E. N. împotriva sentinţei civile nr.238/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar civil nr(...) şi în consecinţă:

Se va admite, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta revizuientă E. N. împotriva pârâţilor Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei şi în consecinţă:

Va fi obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să vireze  T r i b u n a l u l u i   A l b a, acesta din urmă cu obligarea plăţii efective către reclamanta revizuientă a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de primă de vacanţă pentru perioada 2005-2006, corespondent raportului de serviciu avut, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţiei, începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.

Se va respinge cererea  privind plata drepturilor băneşti aferente anului 2004, deoarece această perioadă nu a făcut obiectul hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Se va menţine, în rest, sentinţa atacată.

În ce priveşte recursul pârâtei Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A, este de menţionat că prin Încheierea din 21.05.2007 pronunţată de ÎCCJ în dosar nr.31/2005, prin care dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia XXIII/2005, s-a înlăturat menţiunea” şi personalul auxiliar de specialitate”. Aşadar această decizie nu se aplică şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul sistemului justiţiei, neavând astfel relevanţă perioada la care se referă. În acest context pentru acest personal erau aplicabile şi pe perioada în discuţiei prevederile art.41/1 din Legea nr.50/1996 care reglementau dreptul la o primă de concediu şi care au constituit astfel, temeiul legal al acţiunii introductive.

Ca atare, în conformitate cu art.312 alin1 C.pr.civ curtea, va respinge ca nefondat recursul promovat de această parte pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

(continuarea deciziei civile nr.59/2008)

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul reclamantei E. N. împotriva sentinţei civile nr. 1138/31.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul civil nr(...).

 Modifică în parte  sentinţa atacată în sensul admiterii cererii de revizuire  formulată de revizuienta E. N.  împotriva sentinţei civile nr. 238/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...) şi în consecinţă :

Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta revizuientă E. N.  împotriva pârâţilor  Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A ,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei şi în consecinţă :

Obligă pârâtul ministerul justiţiei să vireze   T r i b u n a l u l u i   A l b a , acesta din urmă  cu obligarea plăţii efective  către reclamanta revizuientă a drepturilor salariale  cuvenite cu titlu de primă de vacanţă  pentru perioada 2005 - 2006, corespondent  raportului de serviciu avut, sume care urmează a fi achitate  cu indicele de inflaţie începând cu data  naşterii dreptului  material , până la data plăţii efective.

Respinge cererea privind obligarea  pârâţilor la virarea, respectiv  plata drepturilor băneşti reprezentând  primă de vacanţă pentru anul 2004.

Menţine, în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A  împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 47/2008 din 24.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

 Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâtul  PARCHETUL DE PE LÂNGĂ  Î N A L T A   C U R T E DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE împotriva sentinţei civile numărul 830/LM/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr(...).

         La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

         Procedura este  legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă şi nu sunt alte cererii formulate la dosar împrejurare faţă de care instanţa lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

         Prin cererea înregistrată la  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a sub nr. 356/97/29.01.2007 reclamanţii T. F., S. D., T. H., N. N., P. G., N. S. N., I. N. M.- personal auxiliar, E. G- tehnician criminalist, E. B.,N. P.- funcţionari publici, D. J., E. J., M. J., H. E., H. E., T. N.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a, V. F., E. J.a, H. T., O. E., M. I H., N. P.- personal auxiliar, M. N., D. B., E. T.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   D e v a, E. E., J. E., U. B., S. D.- personal auxiliar, Ş. B., Fogăraş D.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   H u n e d o a r a, P. G., N. B., T. I., H. J., E. N.- personal auxiliar, E. G, T. M.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i, S. F., V. N.- personal auxiliar, E. G, E. E., G F.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   B r a d, E. E., E. T. I.- personal auxiliar, I. losif, O. F., E. O., E. N.- personal contractual la Parchetul de pe lângă  J u d e c ă t o r i a   H a ţ e g, au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe  lângă Curtea de  A p e l   A l b a-I şi Parchetul de pe lângă  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a solicitând obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti cuvenite pe anii 2005-2006, cu titlu de primă de vacanţă actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.

În susţinerea acţiunii reclamanţii au arătat că prin OUG nr.83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din autoritatea judecătorească s-a reglementat pentru magistraţi şi personalul auxiliar, prima de vacanţă, drept care să se acorde pe lângă indemnizaţia brută sau după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Acest drept prevăzut de lege nu le-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă din anii 2005-2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispoziţiei legale susmenţionate, invocându-se prev. art.3 al.2 din OUG nr.33/2001, art.12 al.4 din Legea nr.743/2001, art.10 al.3 din Legea nr.631/2002 şi art.9 al.7 din Legea nr.507/2003.

Reclamanţii învederează că dispoziţiile de suspendare a plăţii primei de vacanţă sunt contrare prev.art. 38 al.2 şi art.49 al.2 din Constituţia României, adoptată în anul 1991, dispoziţii preluate şi de art.53 din aceeaşi lege, revizuită în anul 2003, întrucât constituie o restrângere a drepturilor şi libertăţilor acordate puterii judecătoreşti, că în primul rând, pe calea ordonanţei de urgenţă nu se poate suspenda acest drept întrucât Constituţia nu prevede suspendarea, ci doar restrângerea unor drepturi constituţionale, aceasta din urmă putându-se face numai prin lege şi cu o motivare temeinică.

Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar măsura restrângerii trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi să fie aplicate nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii restrânse.

Se apreciază că suspendarea aplicării unei legi prin care se recunoaşte un drept echivalează cu restrângerea exerciţiului acestui drept şi practic, prin dispoziţiile legale prin care s-a dispus suspendarea plăţii primelor de concediu, li s-a restrâns acest drept fără a exista vreuna din situaţiile prevăzute în art.49 din Constituţia din 1991 şi art.53 din constituţia revizuită în 2003.

         Pârâţii  M i n i s t e r u l   P u b l i c- Parchetul de pe lângă Curtea de  A p e l   A l b a-I şi Parchetul de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie au formulat întâmpinări solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, invocând Decizia nr.XXIII pronunţată în dosarul nr.31/2005 de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie, decizie prin care s-a stabilit în mod expres că „magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate  sunt îndreptăţiţi la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum este reglementat prin art.41 ind.1 din Legea nr.50/1996.

S-a arătat că prevederile art.41 al.l din Legea nr.50/1996 au fost abrogate în totalitate prin OUG nr. 177/2002 astfel încât susţinerea reclamanţilor privind subzistenţa dreptului la primă de concediu după 01 ianuarie 2003 este vădit nefondată.

Cât priveşte pe reclamanţii care fac parte din categoria funcţionarilor publici, arată pârâtul, dreptul Ia prima de concediu a fost suspendat prin legile bugetare anuale, respectiv Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 şi Legea nr.379/2005.

In ceea ce priveşte reclamanţii care fac parte din categoria personalului contractual, potrivit art.4 din OUG nr.24/2000, aceştia nu au dreptul la primă de vacanţă, acest drept nefiind acordat nici prin OUG nr. 191/2002.

         Pârâtul Parchetul de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie B a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice pentru ca în situaţia admiterii prezentei acţiuni să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor şi s-au invocat disp. art. 131 din legea nr.304/2004 şi ale Legii nr.736/2003

Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de împrejurarea că între reclamanţi şi acest pârât nu există raporturi de muncă, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE având doar calitatea de ordonator principal de credite, fără ca aceasta să însemne că poate fi obligat la plată pentru salariaţii altor instituţii.

         Prin sentinţa civilă nr.830/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr(...) acţiunea a fost admisă faţă de reclamanţii T. F., S. D., T. H., N. N., P. G., N. S. (...), I. N. M., E. G, V. F., E. J.a, H. T., O. E., M. I H., N. P., E. T., J. E., U. B., S. D., P. G., N. B., T. I., H. J., E. N., S. F., V. N., E. G., B. D., E. E. şi E. T. I..

         Pârâţii au fost obligaţi să le plătească reclamanţilor primele de concediu cuvenite, aferente perioadei 2005  - 2006 actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data efectuării plăţii.

         A fost respinsă acţiunea formulată de ceilalţi reclamanţi şi s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantelor E. B. şi N. P..

         Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

         Prin OUG nr.83/2000 pentru modificare şi completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, s-a inclus şi art.41ind1 al.l în care se prevede că magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută anterior plecării în concediu, care se impozitează separat.

         Ulterior, prin disp. art. 3(2) din OUG nr.33 din 26.02.2001 se prevede că  se  suspendă până la data de 01.01.2002 aplicarea prev. art.41 'al.l, care cuprinde dispoziţii referitoare la acordarea primei de concediu din Legea nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii   judecătoreşti, republicată, modificată şi completată prin OUG nr.83/2000, precurm şi aplicarea prevederilor art.4 din OUG nr.237/2000, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă.

         Prin Legea nr.386/2001, prin articol unic se aprobă unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti cu următoarea modificare, art.lll al.3 va avea următorul cuprins: „Pe perioada suspendării prevederilor legale menţionate la al.l şi 2, redevin aplicabile dispoziţiile legale în materie existente la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999, a OUG nr. 83/2000, precum şi a OUG nr.237/2000. Este necesar a se preciza că, pe toată durata suspendării redevin aplicabile prevederile referitoare şi la dreptul câştigat prin art.41 din OUG nr.83/2000 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi, respectiv art.33(2) din Legea nr. 188/1999 care prevede că funcţionarul public are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

         Potrivit legilor privind bugetul de stat nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 şi nr.379/2005, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art.32 al.2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare, s-au suspendat până la 31 decembrie 2006.

         Conform dispoziţiilor art.38 din Constituţia României salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii egale precum şi alte situaţii specifice.

         Instanţa reţine că reglementarea concediului de odihnă plătit şi alte situaţii specifice a fost menţionată prin legea de revizuire a Constituţiei nr.375/2002, iar conform art.49 al.2, restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi să fie aplicată nediscriminatoriu.

         Ca atare, textele de lege prin care a fost suspendat dreptul la o primă de vacanţă anuală în favoarea magistraţilor şi a personalului auxiliar prin prisma dispoziţiilor constituţionale suscitate, instanţa la apreciază ca fiind date cu nesocotirea normelor constituţionale, cu atât mai mult cu cât prin plata concediului de odihnă se înţelege a fi inclusă, pe lângă indemnizaţia de concediu şi prima de vacanţă sau eventuale alte situaţii specifice şi ca atare, asemenea drepturi nu pot fi suspendate prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă cu atât mai mult cu cât normele constituţionale prevăd posibilitatea restrângerii drepturilor sau libertăţilor şi nicidecum suspendarea acestora, deoarece un drept deja câştigat nu poate fi retras decât printr-un act normativ de aceeaşi putere, în speţa OUG nr. 8/2007, iar conform principiului neretroactivităţii legii civile, nu poate produce efecte pentru trecut.

          Pe de altă parte, avându-se în vedere succesiunea în timp a actelor normative arătate anterior, disp. art.41' din OUG nr.83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996, nu pot fi afectate de conţinutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulterior, avându-se în vedere principiul neretroactivi taţii legii consacrat de Constituţia României, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează efectele unei situaţii juridice, nu poate aduce atingere nici o îngrădire sau discriminare a unui drept deja câştigat, ce trebuie respectat indiferent de situaţia elaborării unor legi succesive, deoarece legea întotdeauna trebuie să interzică orice discriminare si să garanteze tuturor persoanelor ocrotire legală şi eficace contra oricăror discriminări, garantarea drepturilor omului, fiind prevăzută şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

         Referitor la Decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005, pronunţată în dosarul nr.31/2005 de către  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie se reţine că aceasta a fost îndreptată prin încheierea din 21 mai 2007 prin care din considerentele şi dispozitivul deciziei s-a înlăturat menţiunea „şi personalul auxiliar", constatându-se că de fapt OUG nr. 177/2002 se aplică doar magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat acestora, iar nu şi personalului auxiliar de specialitate în privinţa căruia dispoziţiile din Legea nr.50/1996 au fost abrogate doar la 05 februarie 2007 odată cu intrarea în vigoare a OUG nr.8/2007.Astfel că pretenţiile reclamanţilor T. F., S. D., T. H., N. N., P. G., N. S. N., I. N. M., E. G, V. F., E. J.a, H. T., O. E., M. I H., N. P., E. E., J. E., lîmpeanu B., S. D., P. G., N. B., T. I., H. J., E. N., S. F., V. N., E. G., B. D., E. E., E. T. I. sunt întemeiate în ceea ce priveşte primele de concediu cuvenite pe anii 2005-2006,, actualizate cu rata inflaţiei.

         In ceea ce priveşte pe reclamanţii D. J., E. J., M. , H. E., H. E., T. N., M. N., D. B.,E. T., Ş. B., Fogăraş D., E. G, T.  M.,E. G, E. E., G F., U. G,E. S., O. B., I. losif, O. F., E. O.,E. (...), având calitatea de personal contractual (astfel cum rezultă din E. acţiunii), se va respinge ca nefondată, dat fiind că dispoziţiile legale menţionate prevăd drepturi de natura celor solicitate doar pentru magistraţi şi personalul auxiliar.În lipsa unei prevederi legale exprese dreptul la primă de concediu pentru personalul contractual nu au temei juridic.

         În baza art.246 cod procedură civilă s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor E. B. şi N. P..

         Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie , solicitând casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

         În expunerea de motive a arătat că primele de vacanţă pentru anii 2005 – 2006 au fost acordate nelegal de instanţa de fond, în situaţia în care prin legile bugetare anuale acest drept a fost suspendat succesiv.

         Dreptul în discuţie a fost stabilit prin art.41 ind. 1 din Legea nr.50/1996 introdus prin OG nr.83/2000. Plata acestui drept a fost suspendat prin OUG nr.33/26.02.2001 până la data de 01.01.2002, prin art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001 până la 31 .12.2002. Suspendarea operează prin acte legislative succesive până la 31.12.2006.

         Instanţa de fond susţine recurentul, a dispus în mod nelegal plata drepturilor băneşti solicitate actualizate cu rata inflaţiei în situaţia în care aceasta , ca instituţie bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială conform art.14 alin.2 şi art.47 din Legea nr.500/2002 angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate , iar plata sumei reprezentând indicele de inflaţie se face numai prin intervenţia legiuitorului.

         Instanţa de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, reţinând în mod greşit că dispoziţiile  art.60 – 63 c. pr.civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.

         În speţă, obligaţia de garanţie izvorăşte dintr-o dispoziţie legală, respectiv art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată, potrivită căruia activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.          

         Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform prevederile art.304 ind.1 c.pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

         Instanţa de fond a reţinut în mod corect că prin modificarea şi completarea Legii 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti s-a inclus art.41 ind.1 conform căruia magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu indemnizaţia brută anterior plecării în concediu, care se impozitează separat.

         Acordarea acestui drept a fost supendat prin acte legislative succesive, dar dreptul a continuat să existe, situaţia fiind legal reglementată prin OUG nr.8/2007.Faptul că acest drept nu a fost abrogat şi se impune acordarea personalului auxiliar pentru perioada în discuţie, rezultă fără dubii din Decizia nr.XXIII din 12.12.2005 pronunţată în dosarul nr.31/2005 de către  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă  Î N A L T A   C U R T E de Casaţie şi Justiţiei, îndreptată prin încheierea din 21 mai 2007.

         Neîntemeiată este şi susţinerea pârâtului recurent în sensul că instanţa de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor băneşti solicitate, actualizate cu rata inflaţiei.

         Aflându-ne în prezenţa unor drepturi pecuniare neacordate la termenele prevăzute de lege este de observat că suprema instanţă a enunţat la principiul nominalismului,procedând,în condiţiile unei economii afectate de inflaţie, la acordarea sumelor băneşti actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului  şi până la plata efectivă numai în acest fel realizându-se o justă şi echitabilă reparare a prejudiciului încercat de beneficiarii dreptului prin neplata la timp a acestuia.

         Pârâtul recurent nu se află în prezenţa unei obligaţii imposibile, câtă vreme are dreptul şi obligaţia să realizeze un proiect de rectificare a bugetului propriu pe anul 2007 conform hotărârilor judecătoreşti irevocabile, situaţie în care nu se impune intervenţia legiuitorului.

         Contrar susţinerilor recurentului, în mod legal instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

         Între pârâtul recurent şi chematul în garanţie nu există raporturi guvernate de  c o d u l   m u n c i i, deci nici o obligaţie de garanţie, raporturile dintre aceştia având caracter administrativ, fapt ce excede cauzei deduse judecăţii şi face inaplicabile prevederile art.60 -63 c.pr.civilă.

         Responsabil de realizarea prevederilor bugetare şi de realizarea bugetului de stat este Guvernul, Ministerul Economiei şi Finanţelor participând la această procedură prin acordarea asistenţei de specialitate.

         Faţă de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI

DECIDE

         Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă  Î N A L T A   C U R T Ea de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr.830/LM/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr(...).

         Irevocabilă

         Pronunţată în şedinţa publică din 24.01.2008

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 46/2008 din 24.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. T. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr.1068/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...).

         La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av.T. O. pentru pârâta recurentă şi c.j. T. J. pentru pârâta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Sibiu, lipsă fiind reclamantul intimat N. J. N..

         Procedura  este legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei după care mandatarul pârâtei recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacate în sensul reducerii daunelor morale întrucât cuantumul acestora nu a fost motivat de instanţa de fond. Apreciază că sunt exagerate se putea încadra între 10000 - 20000 lei. Cheltuielile de judecată nu sunt justificate deoarece expertiza a fost achitată J de societate.

         Reprezentantul pârâtei intimata, c.j. T. J. solicită menţinerea sentinţei atacate faţă de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu.

CURTEA DE APEL

         Constată că prin acţiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul N. J.-N. au fost chemate în judecată S.C.”T. B.”S.A. şi Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor, la plata către reclamant a unei compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale, funcţie de gradul de invaliditate ce se va stabili prin expertiza medico-legală, a diferenţei de salariu actualizat, dinaintea accidentului de muncă din 29.09.2005 şi câştigul pe care reclamantul îl realizează în prezent, până la pronunţarea sentinţei; obligarea pârâtelor la plata contravalorii cheltuielilor cu tratamentul medical în cuantum de 150.000.000 lei, precum şi la daune morale în sumă de 2 miliarde lei vechi şi la cheltuieli de judecată.

         În motivarea acţiunii se arată că reclamantul a fost angajat ca M. la societatea pârâtă, iar în data de 29.09.2005 a fost victima unui accident de muncă din culpa exclusivă a pârâtei, în urma căruia a rămas cu invaliditate permanentă.

         Apreciind că singura vinovată de producerea accidentului trebuie să-l despăgubească, reclamantul a acţionat în judecată.

În drept, sunt invocate disp. art.171 şi urm. din C. muncii, L.346/2002, art.998 şi urm. C. civ., art.1000 alin.1 şi 3 C. civil, art.274 C.p.civ.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sibiu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea întâmpinării se arată că:

Reclamantul a avut dreptul şi a beneficiat de prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidentul suferit, suportate de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, întrucât era asigurat obligatoriu prin efectul legii, conf. art.5 alin.1 lit. adin Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

De asemenea, se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive conf. art.109 şi 161 C.p.civ.

La rândul său, pârâta S.C.”T. B.”S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acţiunii.

În motivarea întâmpinării, se arată că:

Potrivit art.4 din L.346/2002 răspunderea civilă a angajatorului pentru accidentele de muncă este preluată de asigurator, respectiv de către Casa de Pensii din fondul pentru asigurări în caz de accidente de muncă şi boli profesionale. Răspunderea angajatorului este în acest caz doar una subsidiară şi complementară, şi numai în ceea ce priveşte prejudiciul dovedit, dar neacoperit de către asigurator.

Cererea privind compensaţiile lunare pentru atingerea integrităţii corporale, este o prestaţie care, conf. art.19 lit. e  şi art.43, 44, 45 din L.346/2002 este preluată direct şi necondiţionat de către asigurator. Este o prestaţie pe care acesta o acorda direct celui vătămat în situaţia îndeplinirii condiţiilor art.43 din lege.

Cererea privind diferenţa dintre salariul înaintea accidentului şi castigul realizat în prezent, este de asemenea neîntemeiată.

Având în vedere că indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă derivând din producerea unui accident de muncă, este tot o prestaţie preluată de către asigurator, însă achitată efectiv de către angajator prin compensare cu contribuţia la acelaşi fond de asigurări (art.43 din P. nr(...)), rezultă că pentru acest caz, reclamantul a fost despăgubit prin acordarea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară în procentul legal raportat la media veniturilor brute pe ultimele 6 luni, conf. art.34 din L.346/2002.

În ceea ce priveşte cererea privitoare la plata contravalorii tratamentului medical efectuat de către reclamant, nici această cererea nu este întemeiată. Astfel, faptul că reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă sunt prestaţii şi servicii preluate de asigurator potrivit art.19, lit. adin L.346/2002. T. acestor prestaţii este descrisă de art.21 şi urm., evidenţiindu-se faptul că asiguratorul achita contravaloarea acestor servicii medicale până la restabilirea stării de sănătate sau ameliorare a deficienţelor survenite. În principiu, tratamentul aferent unor asemenea cazuri de accidente, este pentru cel în cauză, gratuit, fiind suportat integral conform condiţiilor menţionate.

Asupra daunelor morale, în sumă de 2 miliare lei vechi, de asemenea acestea sunt nefondate. Având în vedere că L.346/2002 nu prevede asemenea prestaţii – cele legal prevăzute, acordându-se independent de culpa în producerea accidentului de muncă – ele nu pot fi imputate în întregime angajatorului. Conform art.269 C. muncii, angajatorul răspunde pentru prejudiciul material cauzat din culpa sa angajatului, aceasta constituind o răspundere civilă în limitele contractului de muncă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Între reclamant şi pârâta S.C.”T. B.”S.A. Sibiu există un raport de muncă concretizat într-un contract de muncă, devenit pe durată nedeterminată.

În timpul desfăşurării activităţii la societatea pârâtă, reclamantul a suferit un accident de muncă determinat de scoaterea din uz a unui echipament de protecţie de la utilajul la care lucra reclamantul.

Ca urmare a accidentului, reclamantul a dobândit o invaliditate permanentă.

Apreciind că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a pârâtei S.C.”T. B.”S.A., reclamantul a acţionat în judecată, solicitând compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale, diferenţa de salariu, cheltuieli de tratament medical şi daune morale.

La termenul din 18.01.2007, după punerea în discuţie a excepţiei de necompetenţă materială a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u privind capătul de cerere referitor la plata unei compensaţii lunare pentru atingerea integrităţii corporale în funcţie de gradul de invaliditate ce se va stabili prin expertiza medico-legală, instanţa a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea  J u d e c ă t o r i e i   S i b i u.

         Prin sentinţa civilă nr.1068/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...) s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul N. J. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. „T. B.” S.A. Sibiu şi ca urmare a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 50.000 lei cu titlu daune morale şi 3.500 lei cheltuieli de judecată.

         S-a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu şi au fost respinse celelalte capete de cerere

         Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în cadrul societăţii pârâte a avut loc la 29.09.2005 un accident de  muncă, victimă fiind reclamantul care a lucrat la maşina J. 1 fără ca sistemul de acces şi securitate să fie în funcţiune. Intervenţia reclamantului la utilaj pentru ungerea sa, s-a făcut în timp ce aceasta era în regim de funcţiune, întrucât acesta nu îşi terminase ciclul de lucru.

         Pe perioada incapacităţii temporare de muncă s-a reţinut că veniturile reclamantului nu au putut fi aliniate cu salariul efectiv ce putea fi realizat, întrucât acesta nu a prestat muncă în contrapartidă.

         Mai mult diferenţa de salariu solicitată nu a putut fi acordată întrucât s-a reţinut şi culpa reclamantului în producerea accidentului.

         Cu privire la plata tratamentului medical efectuat de reclamant s-a reţinut că pârâta a sprijinit material perioada de convalescenţă a reclamantului.

         La acordarea despăgubirilor s-a reţinut culpa comună în producerea accidentului, a societăţii care cunoştea că utilajul era exploatat fără respectarea normelor de securitate impuse de  gradul de pericol şi a reclamantului care,  în mod uşuratic, a apreciat că poate curăţa utilajul în timpul funcţionării.

         Pe acelaşi considerent al culpei comune s-au acordat doar parţial daunele morale în condiţiile art.269  C o d u l   m u n c i i, modificat prin Legea nr.237/12.07.2007

         Faţă de C.J.P. Sibiu acţiunea a fost respinsă având în vedere faptul că o parte din drepturile cuvenite în condiţiile art.5 al.1 lit.a din Legea nr.346/2002 au fost acordate, iar pentru celelalte, reclamantul a făcut dovada că s-a adresat C.J.P. Sibiu.

         În baza art.274 Cod pr.civilă, cheltuielile de judecată s-au apreciat a fi în sarcina pârâtei.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. „T. B.” S.A. Sibiu, solicitând admiterea acestuia şi în rejudecare modificarea hotărârii recurate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate, precum şi cuantumul cheltuielilor de judecată.

         În expunerea de motive arată că instanţa de fond nu a argumentat acordarea daunelor morale, neţinând cont de faptul că victima are diminuată capacitatea de muncă doar cu 30% şi este de departe de a fi încadrabil în cel mai uşor grad de invaliditate.

         Conform documentelor medicale evoluţia medicală este favorabilă, existând posibilitatea recuperării parţiale a capacităţii de muncă; reclamantul şi-a reluat activitatea în acelaşi loc de muncă şi cu aceeaşi retribuţie lunară, fiind integrat profesional şi social.

         Cuantumul daunelor morale se susţine că nu reflectă o compensaţie echitabilă a suferinţei, fiind disproporţionat în raport cu elementele concrete ale speţei.

         Cuantumul daunelor morale ar trebui aliniate cu cel acordat în alte materii, în speţă fiind disproporţionat de mare.

         Având în vedere că instanţa a reţinut corect starea de fapt atribuind reclamantului culpa preponderentă în producerea accidentului, acordarea a 50.000 lei daune morale este exagerată, mai ales că daunele materiale au fost respinse.

         Şi cuantumul cheltuielilor de judecată este greşit acordat, câtă vreme acţiunea a fost admisă doar parţial, iar expertiza efectuată în cauză a fost plătită în cota de ½ de către părţi.

         În drept se invocă dispoziţiile art.299, 304/1 Cod pr.civilă, art.80, 81, 82 din Legea nr.168/1999.

         Prin întâmpinare, C.J.P. Sibiu a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate în ceea ce o priveşte, având în vedere că şi-a achitat obligaţiile ce-i reveneau în calitate de asigurator.

         Intimatul N. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate şi a dispoziţiilor art.312 Cod pr.civilă raportat la art.81 din Legea nr.168/1999 şi a prevederilor art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de faţă ca fondat, urmând a-l admite pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Potrivit art.269 (1) din legea nr.53/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/12.05.2007:

„Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.”

În urma accidentului de muncă din data de 29.09.2005, a cărui victimă a fost reclamantul, acesta a suferit un traumatism complex soldat cu amputaţie index drept, anchiloză carpio-falangiană dg.III, IV, V.

S-a stabilit prin  raport de expertiză medico-legală o incapacitate de muncă redusă cu 30% - neîncadrabil în grad de invaliditate.

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond prin prisma evenimentelor petrecute a condus la concluzia că datorită lipsei instructajului de protecţia muncii şi a nerespectării normelor de securitate impuse de gradul de pericol, culpa în producerea accidentului de muncă este comună şi aparţine atât reclamantului cât şi angajatorului.

Aceste aspecte nu au fost contestate de niciuna dintre părţi.

Prin prisma acestui fapt, analiza daunelor morale ce urmează a fi acordate reclamantului – intimat vor fi cuantificate având în vedere mai multe criterii, astfel încât ele să fie direct proporţionale cu fapta petrecută, gradul de vinovăţie al persoanei care le solicită, situaţia actuală a victimei în raport de  capacitatea sa de muncă, integrarea sa socio-profesioanlă şi nu în ultimul rând de caracterul reparatoriu ce trebuie să îl îndeplinească acest gen de daune având în vedere prejudiciul moral suferit.

Aşa cum este definită în literatura de specialitate, dauna morală este paguba suferită de o persoană ca urmare atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale sau prin provocarea unei suferinţe morale.

În speţa dedusă judecăţii, daunele morale reflectă compensarea prejudiciilor constând în durerile fizice şi psihice pe care le-a încercat victima, datorate  urmărilor negative ce reprezintă atingerea corporală, adică pierderea celor 3 falange.

Repararea prejudiciului constând în dureri de natură fizică şi psihică pricinuite de accident în cazul de faţă va avea ca punct de plecare principiul reparării integrale, avându-se în vedere, pe de o parte durerea încercată de victimă şi efectele psihologice ale acestuia, iar pe de altă parte, faptul de a nu se acorda victimei şansa de a se îmbogăţi pe nedrept.

Acest „pretium doloris” trebuie cuantificat în funcţie de culpa reţinută în sarcina victimei şi care nu este contestată, cât şi prin prisma faptului că aceasta (reclamantul) a fost reintegrat în muncă la aceeaşi societate, reluându-şi viaţa socio-profesională în bune condiţii.

Mai mult decât atât, prin raportare şi la alte materii în cadrul cărora se acordă daune morale, suma acordată cu acest titlu de instanţa de fond este nejustificat de mare.

Faţă de toate aceste aspecte şi văzând şi dispoziţiile Rezoluţiei 75-1 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei adoptată la 14 martie 1975 şi care a stabilit principiile generale şi regulile particulare cu privire la repararea daunelor în cazul vătămărilor corporale şi decesului, Curtea va admite recursul de faţă, va modifica în parte sentinţa recurată în ce priveşte cuantumul daunelor morale, pe care le va stabili la suma de 30.000 lei.

În privinţa criticii referitoare la cheltuielile de judecată, sunt a se reţine dispoziţiile art.274 Cod pr.civilă care statuează că:

„(1) Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

În acest context legal trebuie menţionat faptul că la instanţa de fond onorariul de expertiză a fost plătit în cotă de ½ de recurentă, iar instanţa nu a ţinut cont de acest fapt şi în plus nu se justifică acordarea întregului onorariu avocaţial către reclamant, câtă vreme din cele 3 petite ale acţiunii a fost admis doar cel privitor la daunele morale, şi acela doar parţial (art.274 alin.3 Cod pr.civilă).

În considerarea acestor împrejurări, Curtea va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată până la concurenţa sumei de 700 lei.

Se vor menţine în rest dispoziţiile hotărârii atacate.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

         Admite recursul declarat de pârâta S.C. T. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr.1068/2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosar nr(...) şi în consecinţă:

         Modifică sentinţa recurată, în parte, în ce priveşte cuantumul daunelor morale pe cale le stabileşte la suma de 30000 lei şi a cheltuielilor de judecată în fond pe care le stabileşte la 700 de lei.

         Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

         Fără cheltuieli de judecată în recurs.

         Irevocabilă.

         Pronunţată în şedinţa publică din 24 .01. 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 45/2008 din 24.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta T. V. SOCIETATE D. împotriva sentinţei civile numărul 1160/2006 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr.348/2006.

         La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

     Procedura este  legal îndeplinită.

         S-a făcut referatul cauzei după care se constată că nu sunt alte cererii formulate la dosar şi faţă de actele şi lucrările de la dosar instanţa lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

                       Deliberând asupra recursului civil de faţă ;

Constată că prin sentinţa civilă nr.1160/2006 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosarul civil nr.348/2006 a fost admisă  acţiunea formulată de reclamantul E. B. şi s-a constatat că a fost încadrat în muncă în perioada 01.06.2005 – 30.12.2005 cu un salariu lunar de 5.000.000 lei, pârâta fiind obligată să plătească 35.000.000 lei cu titlu drepturi salariale restante.

Pentru a pronunţa această hotărâre  prima instanţă a reţinut că,reclamantul a prestat activitate în perioada anterioară aşa cum rezultă din înscrisuri şi proba testimonială.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâta SC. T. V. P.

    În dezvoltarea motivelor de recurs critică  soluţia atacată ca fiind nelegală şi netemeinică invocând prevederile art.304 cod pr.civilă,procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. Reclamantul nu are cerere de angajare şi nici plângere că nu i-a fost achitat salariul. În mod greşit reclamantul nu s-a îndreptat împotriva salariatului vinovat.

         Prealabil analizării sentinţei atacate  prin prisma criticilor  formulate , Curtea reţine că :

         Recursul de faţă este perimat.

Astfel, potrivit art.248 Cod pr.civilă cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Din modul clar de redactare a textului de lege se reţine că excepţia perimării este o excepţie de procedură fiind în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind procedura de judecată; este determinantă întrucât scopul admiterii excepţiei este stingerea procesului în faza în care se găseşte şi este absolută pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai în interesul părţilor ci şi în interesul asigurării unei bune administrări a justiţiei.

În speţă, la termenul de judecată din 7 dec.2006, faţă de lipsa părţilor şi de faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod pr. civilă instanţa a dispus suspendarea cauzei (încheiere fila_19_).

Încheierea nu a fost atacată cu recurs, nu s-a solicitat o eventuală repunere pe rol a cauzei, aşa încât împlinindu-se termenul legal de 1 an de nelucrare a cererii din vina ambelor părţi, care nu au depus stăruinţă prin mijloacele procedurale, în judecarea pricinii, urmează a se da eficienţă sancţiunii prevăzute de legiuitor în conţinutul textului de lege în discuţie.

         Excepţia perimării poate fi constată şi din oficiu, conform art.252 alin.1 Cod pr. civilă, astfel că admiterea acesteia face inutilă examinarea criticilor aduse hotărârii prin prisma recursului de faţă.

         Ca atare se va constata ca fiind perimat recursul promovat în cauză.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

         Constată perimat recursul declarat de pârâta T. V. SOCIETATE COOPERATIVĂ împotriva sentinţei civile nr.1160/2006 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dos. nr.348/2006.

         Irevocabilă.

         Pronunţată în şedinţa publică din  24.01.2008.