Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Anulare act administrativ (Recurs) Hotarârea 118/CA/2008 din 30.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află pronunţarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind recursul declarat de către PREFECTUL JUDEŢULUI A împotriva sentinţei civile nr. 1188/CA/10.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A I, având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că s-au depus prin serviciul registratură la data de 29 Ianuarie 2008, concluzii scrise formulate de către recurentul reclamant Prefectul Judeţului H.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au avut loc la termenul de judecată din 23 Ianuarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării întocmită la acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta decizie.

                            CURTEA DE APEL

                   Asupra recursului în contencios de faţă:

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr(...) reclamantul Prefectul Judeţului A a solicitat constatarea nulităţii absolute a art. 1 din Hotărârea nr. 431/2006 adoptată de pârâtul Consiliul Local al mun. A I, la data 22.12.2006.

În motivarea acţiunii se arată că prin art. 1 din hotărârea atacată s-a aproba acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în procent de 25% din salariul funcţionarilor publici, personalului contractual din cadrul Biroului de Ordine şi M. Publică, instruire – administrativ şi personalul din conducerea serviciului public Poliţia Comunicară de la data de 01.01.2007.

Se mai arată că salarizarea personalului contractual se realizează în baza HG nr. 281/1993, iar sporurile ce se pot acorda potrivit acestui act normativ sunt sporurile de vechime, sporul pentru condiţii deosebite, sporul pentru ore suplimentare şi sporul de noapte, făcându-se trimitere la Legea nr. 188/1999, în care se menţionează că funcţionarii publici au dreptul la salariului de bază, sporuri, premii, stimulente şi alte drepturi, iar sporul de dispozitiv nu este prevăzut în secţiunea „alte sporuri”.

 T r i b u n a l u l   A l b a, Secţia Comercială şi contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 1342/CA/10.10.2007 pronunţată în dosar nr(...) a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 431/22.12.2006 adoptată de Consiliul Local A I s-a aprobat prin art. 1 acordarea indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al funcţionarilor publici, personalului contractual din cadrul Biroului instruire administrativ şi personalului din conducerea serviciului public Poliţia Comunitară începând cu 01.01.2007.

Potrivit art. 9 pct. 2 din Ordinul MAI nr. 496/2003, personalul civil din cadrul administraţiei publice beneficiază de indemnizaţie de dispozitiv.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin 2 din OUG 192/2002, sistemul de salarizare aplicabil funcţionarilor publici cuprinde salariile de bază, sporurile şi premiile, stimulentele şi alte drepturi, iar sporul de dispozitiv face parte din această din urmă categorie de drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.

S-a mai reţinut că prin acordarea sporului de dispozitiv, personalului prevăzut la art. 1 din hotărârea atacată, nu se încalcă nici o dispoziţie legală, dimpotrivă, se asigură egalitatea de tratament salarial al personalului din cadrul aceleiaşi unităţi şi respectarea principiului gestionării de către fiecare ordonator principal de credite a sistemului de salarizare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Prefectul Judeţului A, solicitând a se dispune modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi constatarea nulităţii Hotărârii Consiliului Local A nr. 431/22.12.2006.

În expunerea motivelor de recurs reclamantul arată că indemnizaţia de dispozitiv de 25% este reglementată de art. 13 din Legea 138/1999 şi vizează cadrele civile şi militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale,  M i n i s t e r u l u i   d e Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi  M i n i s t e r u l   d e Justiţie.

La data adoptării Legii nr. 138/1999,  M i n i s t e r u l   d e Interne a fost separat de Ministerul Administraţiei Publice.

S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că ordinele Ministerul sunt norme juridice care reglementează activitatea acestora şi au forţă juridică doar asupra celor care intră sub autoritatea respectivului minister. Salarizarea personalului Poliţiei Comunicare este reglementată de art. 9 din Legea nr. 371/2004 şi care prevede că personalul Poliţiei Comunitare se compune din funcţionari publici şi personal contractual, funcţionarilor publici fiindu-i aplicabil Statului Funcţionarilor Publici, iar personalului contractual reglementările din  C o d u l   M u n c i i.

De asemenea se apreciază că instanţa de fond greşit a apreciat că sporul de dispozitiv face parte din categoria sporurilor prevăzute de art. 4 alin 2 din OUG nr. 192/2002 şi intră în categoria „alte sporuri”, întrucât, legiuitorul, în economia textului se referă la alte sporuri care sunt reglementate şi trebuie avute în vedere la aplicare unei alte categorii de salariaţi.

În drept invocă dispoziţiile art. 304 şi 304¹ Cod procedură civilă, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 371/2004.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

Prin întâmpinare depusă, intimatul Consiliul Local al Mun. A I a solicitat respingerea recursului reclamantului.

În ce priveşte recursul reclamantului, este fondat pentru următoarele considerente:

Dreptul la indemnizaţia de dispozitiv solicitat de reclamanţi este reglementat prin art.13 din Legea nr.138/1999.

Pentru a stabili dacă reclamanţilor ca funcţionari publici ai administraţiei publice locale li se cuvine acest drept, se impune a se analiza dacă Legea nr.138/1999 este aplicabilă funcţionarilor publici din administraţia publică locală.

Legea în articolul 1, aşa cum corect a sesizat şi instanţa de fond, reglementează domeniul său de aplicare, stipulând „Dispoziţiile prezentei legi se aplică personalului militar şi civil din N., M.I., T., T., T., T. şi Ministerul Justiţiei, iar la art.47 se arată „Personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege”, la art. 49 se specifică în mod clar că „personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art.47, care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile şi indemnizaţiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.”

Coroborând aceste prevederi se constată că de indemnizaţia de dispozitiv pot beneficia doar funcţionarii publici prevăzuţi în anexa 6 a legii, care sunt definiţi ca personal civil din cadrul instituţiilor expres prevăzute la art.1, 47 şi 49, fără a exista vreo modificare a acestor prevederi pe perioada în litigiu.

Ordinele MAI nr.275/2002 şi nr.496/2003 cuprind norme de aplicare a legii, având o forţă juridică inferioară acesteia, astfel că pot explicita prevederile legii doar în sensul legii, fără  însă a adăuga la lege.

Din acest motiv, norma dată prin Ordinul nr.496/2003 cu privire la art.47 din lege „Prin personal civil în sensul prezentului ordin, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual  din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi referirea la dreptul prevăzut de art.13 ce se cuvine şi „personalului civil din administraţia publică” trebuie interpretate raportat la prevederile legii, la sfera de aplicare a acesteia.

Sintagma „personalul civil din administraţia publică” trebuie interpretată ca fiind administraţia publică centrală a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Faţă de considerentele reţinute, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, recursul reclamantului urmează a fi admis, şi pe cale de consecinţă, modificată sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului şi constată nulitatea absolută a art. 1 dind Hotărârea nr. 431/22.12.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

         Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul Judeţului A împotriva Sentinţei Civile nr. 1188/CA/2007 – pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a – secţia Comercială şi Contencios Administrativ în Dosarul nr(...).

         Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului Prefectul Judeţului A împotriva pârâtului Consiliul Local al mun. A I şi constată nulitatea absolută a articolului 1 din Hotărârea nr. 431/22.12.2006.

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2008

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Drepturi banesti (Recurs) Hotarârea 58/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Justiţiei întâmpinare.

Recurenţii , prin motivele de recurs au solicitat soluţionarea  cauzei în lipsă.

Instanţa, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de soluţionare şi o lasă în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă ;

Constată că prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la  T r i b u n a l u l   A l b a sub dosar nr(...)  reclamanţii: N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a, Ministerul Justiţiei  şi Ministerul  Finanţelor, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la virarea către pârâtul  T r i b u n a l u l   A l b a, acesta din urmă cu obligaţia plăţii către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând suma de 1700 lei, conform art. 21 din OG (...),  sume care se solicită a fi actualizată cu indicele de inflaţiei începând cu data naşterii dreptului material până la data plăţii efective, conform art. 1084-1086 Cod Civil

- să fie obligat pârâtul Ministerul şi Finanţelor să vireze  sumele necesare  efectuării plăţilor.

- să fie obligată pârâta Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A la efectuarea menţiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

- să fie obligaţi pârâţii  la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, a acţiunii, reclamanţii arată că au calitatea de grefierii şi personal auxiliar în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor salariale pretinse. În acest sens se invocă Hotărârea nr.15/2006 a C.N.C.D prin care s-a constata existenţa unei discriminări indirecte, prin acordarea de stimulente financiare în mod exclusiv şi diferenţiat.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiţiei  a solicitat respingerea acţiunii,  pe considerentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1921/C/2005 nu a vizat personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, ci alte categorii din sistemul justiţiei.

Aceasta şi pentru că ulterior, printr-un ordin distinct, respectiv prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1793/C/2006 din 2006 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care li s-a adresat exclusiv, astfel că reclamanţii nu pot invoca o diferenţă de tratament, care i-ar pune într-o situaţie discriminatorie.

Prin sentinţa civilă nr.1105/24.09.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar nr(...), s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului  Finanţelor.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanţii  N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva pârâţilor Curtea de  A P E L   A L B A   I U L I A,  T r i b u n a l u l   A l b a şi Ministerul Justiţiei .

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu există un raport obligaţional raportat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, considerent pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât.

Pe fondul cauzei a reţinut ca nejustificată pretenţia reclamanţilor întrucât  Ordinul nr. 1921/2005 viza judecătorii între 0 – 3 ani, personalul specific serviciilor de protecţie socială de pe lângă tribunale, funcţionarii publici şi personalul contractual, nu personalul auxiliar din care fac parte reclamanţii iar în considerentele deciziei CNCD invocată în susţinerea cererii se fac referiri exclusiv la magistraţi.

A mai reţinut că în speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 alin.1 din Constituţia României şi nici art. 23 alin. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care fac referiri la drepturi salariale şi sporuri, atâta timp cât angajatorul îşi respectă obligaţia prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. c din  C o d u l   m u n c i i.

Pe de altă parte, salariaţii instanţelor beneficiază şi de stimulente constituite în baza Legii nr. 146/1997 acordate de angajator în funcţie de performanţele fiecăruia.

Aşadar, nu poate fi vorba de discriminare atâta timp cât măsurile de recompensare au vizat şi vizează şi în continuare şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorităţii judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata în favoarea fiecărui reclamant a sumei de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie.

În expunerea de motive au arătat că sunt angajaţi cu contract individual de muncă şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   A i u d, calitate în care sunt îndreptăţiţi la plata tuturor prestaţiilor pecuniare, conform normelor legale aplicabile şi incidente, inclusiv a sumelor pretinse prin acţiune care reprezintă stimulente financiare, în sensul art. 155 din Legea nr. 153/2003.

Au precizat că relaţiile de muncă trebuie să se bazeze şi să fie supuse principiului bunei credinţe, al egalităţii de şanse şi tratament juridic sau pecuniar, precum şi al consensualităţii obligaţiilor, competenţelor şi drepturilor căzute în sarcina sau favoarea fiecărei părţi interesate.

Potrivit dispoziţiilor din  C o d u l   m u n c i i, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Or, acordarea stimulentelor salariale nu poate fi anulată sau acordată doar unor categorii de personal, cum s-a procedat prin Ordinul 1921/C/2005, pentru că se încălca principiul egalităţii de tratament, prevăzut de art. 5 alin. 1 şi 3 din  C o d u l   m u n c i i şi în acelaşi timp, acest fapt constituie o discriminare deoarece are ca efect restrângerea sau înlăturarea drepturilor prevăzute de legislaţia  muncii.

Au mai susţinut că aplicarea, interpretarea şi respectarea normelor legale interne trebuie realizată prin prisma normelor europene incidente în domeniu, cuprinse în partea I, punctul 4 şi 20, respectiv partea V litera E din Legea 74/1999 dar şi art. 7 litera i din Decretul 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice şi Convenţia OIM 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957 precum şi a art. 16 şi 20 din Constituţia României.

Având în vedere dispoziţiile Legii 146/1997, consideră că prin însuşi Ordinul 1921/C/2005 s-a creat o discriminare între salariaţi, acordându-se stimulente doar celor care au avut o activitate mai redusă în cadrul instanţelor între 0-3 ani, fără să se ţină seama de performanţele acestora, care se dobândesc în timp.

În subsidiar, dacă se apreciază că personalul auxiliar de specialitate poate fi asimilat doar categoriei de „personal contractual”, aşa cum se menţionează în Ordinul 1921/C/2005,  au susţinut că sunt îndreptăţiţi a beneficia de stimulente băneşti în cuantum de 500 lei, actualizată cu indicele de inflaţie şi nicidecum a fi privaţi în totalitate de aceste stimulente.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispoziţiilor art. 304/1 Cod procedură civilă şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele :

          În speţă, din probele administrate în mod corect prima instanţă a reţinut că prin Ordinul Ministrului Justiţiei a nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare” judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1700 RON”.

Din conţinutul acestui ordin reiese expres că a vizat categoria profesională a judecătorilor, fără nici o trimitere la personalul auxiliar de specialitate din care fac parte intimaţi, angajaţii în funcţia de grefier, personal auxiliar de specialitate în cadrul  J u d e c ă t o r i e i   B l a j.

Ca atare fundamentarea pretenţiilor din acţiunea introductivă pe acest ordin este total greşită, acest ordin adresându-se doar anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului justiţiei şi din cadrul instanţelor judecătoreşti, printre care nu se numără şi personalul auxiliar de specialitate.

Faptul că recurenţii reclamanţi nu au fost recompensaţii în acelaşi timp cu celelalte categorii de personal nu justifică reţinerea unui caz de discriminare potrivit O.G.nr.137/2000, în condiţiile în care întreg personalul din sistemul justiţiei au beneficiat de stimulente financiare, la diferite intervale de timp, în temeiul unor ordine diferite.

În acest sens intimatul Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei, un ordin distinct, respectiv O.M.J nr.1793/27.07.2006 prin care s-a aprobat repartizarea unui fond special destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, fond care s-a adresat acestei categorii profesionale astfel că nu se poate invoca o diferenţă de tratament, care i-ar fi pus pe recurenţi într-o situaţie discriminatorie.(f.19)

Totodată, trimiterea făcută de recurenţi în motivarea acţiunii la  instanţa de fond la Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării prin care s-a constatat existenţa unei discriminării indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care au o vechime cuprinsă între 0 şi 3 ani este lipsită de relevanţă juridică în cauză, întrucât aşa cum reiese din cuprinsul întregii motivării a acestei hotărârii discriminarea  constă în  aplicarea criteriului vechimii prin care au fost dezavantajaţii magistraţii care îndeplineau criteriile obiective pentru acordarea de stimulente, dar aveau o vechime mai mare de 3 ani şi nici de cum nu a vizat categoria profesională a  personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, din care fac parte intimaţii. Astfel, C.N.C.D reţine expres în considerentele hotărârii în discuţie faptul că „ criteriul vechimii reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ca îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea stimulentelor salariale”.

Nu poate fi reţinută în speţă nici încălcarea normelor europene privind asigurarea condiţiilor nediscriminatorii  deoarece recurenţii, în calitate de personal auxiliar nu depun o muncă egală cu niciuna din categoriile de personal cărora li s-au acordat stimulente în temeiul ordinului în discuţie.

Sunt neîntemeiate şi celelalte critici formulate.

Potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiţiei reprezintă 75% din sumele obţinute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfăşurarea proceselor penale, precum şi din amenzile judiciare.

Conform alin.3 al art.25 din Legea nr.146/1997 repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. Prin O.M.J nr.2404/c/2004 s-au aprobat Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din legea nr.146/1997.

Din analiza dispoziţiilor cuprinse în Norme reiese faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, cea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptăţit să evalueze şi să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar( art.4 alin.39).

Contrar celor susţinute de recurenţi, prin soluţia pronunţată nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 155 din  C o d u l   m u n c i i întrecut stimulentele solicitate nu constituie drepturi ce li se cuvin şi nu au fost acordate.

Faţă de cele ce preced, curtea constată că instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare corectă a legii, considerent pentru care în temeiul art. 312 pct.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N. T., D. D., N. N., D. N., Ş. B., J. E., E. N., S. F., J. N., H. N., N. J., J. E., J. S., P. P., N. E., E. (...), E. E., E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1105/24.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Mentinere masura de arestare preventiva (Recurs) Hotarârea 47/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de inculpatul E. J. E. împotriva încheierii penale din 24.01.2008 pronunţate de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar penal nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul recurent E. J. E., aflat în stare de arest şi asistat de avocat D. J., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul E. J. E. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate şi rejudecând punerea inculpatului de îndată în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca legală şi temeinică.

Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită a fi judecat în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de faţă

Constată că prin încheierea penală din 24.01.2008 a  T r i b u n a l u l u i   A L B A  s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului E. J. E., întrucât temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat şi subzistă şi în prezent.

         Împotriva acestei hotărâri inculpatul E. J. E. a declarat recurs, solicitând a fi pus în libertate.

         Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, precum şi din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, Curtea constată că în cauză s-a reţinut în mod corect că inculpatul a fost arestat pentru învinuirea de a fi săvârşit o infracţiune de vătămare corporală, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului ar crea un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile şi un pericol pentru ordinea publică, că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri sunt neschimbate şi subzistă şi în prezent.

         Faţă de cele reţinute şi de dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul inculpatului urmează a fi respins.

         În baza art. 192 alin. 2 Cod pr. pen. recurentul va fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare avansate pentru soluţionarea acestui recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

         Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E. J. E. împotriva încheierii penale din 24.01.2008 pronunţate de  T r i b u n a l u l   A l b a în dosar penal nr(...).

         În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 90 lei cheltuieli judiciare, din care 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

         Definitivă.   

         Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Mentinere masura de arestare preventiva (Recurs) Hotarârea 46/2008 din 28.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T. împotriva încheierii penale din 23.01.2008 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpaţii D. T. E., D. O. D. şi D. T., aflaţi în stare de arest şi asistaţi de avocaţii E. M. şi E. E., apărători aleşi, inculpatul P. G, aflat în stare de arest şi asistat de avocat ales E. E., inculpatul Ţ. B., aflat în stare de arest şi asistat de avocat ales E. S. şi inculpatul H. J. T., aflat în stare de arest şi asistat de apărător desemnat din oficiu J. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri de formulat, instanţa acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al inculpaţilor P. G, D. T. E., D. O. D. şi D. T., avocat E. E. solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi rejudecând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpaţilor în libertate, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă în prezent şi nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive. În motivarea recursului învederează instanţei că termenul rezonabil a fost depăşit, iar pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat, inculpaţii fiind arestaţi de 1 an şi 10 luni.

Apărătorul ales al inculpaţilor D. T. E., D. O. D. şi D. T., avocat E. M. solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate şi rejudecând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpaţilor de îndată în libertate.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

În motivarea recursului arată că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, infracţiunile cu violenţă pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu nu se mai conturează. În ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică, arată că acesta se diluează odată cu trecerea timpului, comunitatea din care inculpaţii fac parte nu ar fi scandalizată de punerea acestora în libertate, ei fiind arestaţi de 1 an şi 10 luni.

Apărătorul ales al inculpatului Ţ. B., avocat E. S. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate şi rejudecând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpatului de îndată în libertate, precizând că măsura şi scopul arestării trebuie să aibă ca efect  privarea de libertate, reeducarea  şi constrângerea persoanei de  a nu mai săvârşi fapte  de natură penală, scop care a fost atins.

         Arată că, prin rechizitoriu s-a reţinut disp. art. 9 din legea specială, iar  minimul special al pedepsei ce i-ar putea fi aplicată inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa este de 2 ani şi 6 luni, acesta fiind arestat preventiv de 1 an şi 10 luni.

         Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul H. J. T., avocat D. J. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate şi rejudecând punerea inculpatului de îndată în libertate, întrucât acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.

         În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.

         Reprezentantul  M i n i s t e r u l u i   P u b l i c solicită respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală şi temeinică a încheierii penale atacate, precizând că  temeiurile  avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă  prin pericolul concret pe care-l prezintă inculpaţii pentru ordinea publică.

Inculpatul D. T. – E., având ultimul cuvânt ,solicită a fi judecat în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

         Inculpatul D. O. – D., având ultimul cuvânt,  solicită a fi judecat în stare de libertate.

         Inculpatul P. G, având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în libertate, întrucât are un copil minor.

         Inculpatul Ţ. B., având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate, deoarece nu prezintă  pericol pentru ordinea publică.      

         Inculpatul H. J. T., având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în libertate.

         Inculpatul D. T., având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor de faţă

         Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

       Prin încheierea penală pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...) la 23.01.2008 s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b Cod pr. pen., menţinerea arestării preventive a inculpaţilor Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T..

       Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi nu a fost depăşit termenul rezonabil al arestării preventive.

       Împotriva încheierii prin care s-a dispus menţinerea arestării preventive au declarat recurs inculpaţii Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T..

       Recursurile au fost declarate în termen.

       În motivarea recursului inculpaţii Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T. au criticat încheierea atacată susţinând că nu sunt probe certe ca lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind depăşit termenul rezonabil al arestării preventive, inculpaţii fiind arestaţi preventiv de 1 an şi 10 luni.

       Deoarece prezentul recurs nu este  limitat la motivele de casare prev. de art. 385/9 alin. 1 Cod pr. pen., instanţa va examina în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, întreaga cauză sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 Cod pr. pen.

       Din această perspectivă, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor şi materialului probator din dosar, instanţa va reţine că recursurile sunt fondate, din următoarele considerente:

       Potrivit art. 300/2 Cod pr. pen. raportat la art. 160/b alin. 2 Cod pr. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

       Potrivit art. 139 alin. 1 Cod pr. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Potrivit art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, modificată prin Protocolul nr. 11 „orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 litera c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O., aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenţie nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenţiei unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcţie de trăsăturile specifice ale acestuia. Menţinerea stării de detenţie preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

Este în primul rând datoria autorităţilor judiciare naţionale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenţia preventivă nu depăşeşte o perioadă rezonabilă. În acest scop şi având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumţiei de nevinovăţie, autorităţile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru şi împotriva existenţei unei necesităţi de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertăţii individuale şi care să constituie considerente pentru hotărârea autorităţilor de a respinge cererea de punere în libertate.

E. unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea menţinerii stării de detenţie, dar după o anumită perioadă de timp ea nu mai este şi suficientă. În situaţiile în care autorităţile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca „relevante” şi „suficiente”, C.E.D.O. a stabilit şi dacă autorităţile naţionale competente au arătat o „diligenţa specială” în conducerea procedurilor.

Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a inculpaţilor, respectiv 1 an şi 10 luni, nu este justificată din perspectiva exigenţelor art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind excesivă.

Astfel, în cauză, prin depăşirea unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive, nu există indicii clare ale existenţei unui interes public real de a priva pe inculpaţi de libertate, cu atât mai mult cu cât, prin trecerea timpului, rezonanţa socială negativă s-a atenuat.

În temeiul art. 136 alin. 1 Cod pr. pen., pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal se impune luarea faţă de inculpaţi a obligării de a nu părăsi ţara.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin. 1, pct. 2 lit. d Cod pr. pen., instanţa va admite recursurile declarate de inculpaţii Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T. împotriva încheierii penale din 23.01.2008 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...) şi în consecinţă:

         Va casa încheierea penală  atacată şi rejudecând

         Va înlocui măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi cu obligarea de a nu părăsi ţara.

         Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor:

1. D. V. T. E. - fiul lui E. şi al lui D., născut la 26 O. 1976, E.. în Mediaş,(...), fără forme legale în Mediaş, str. (...),  . 87,  . 10, jud. Sibiu,  de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006.

2. D. V. O. D. - fiul lui E. şi al lui D., născut la 09 Aprilie 1982, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu,de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 25/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

3. P. G. G - fiul lui G şi al lui B., născut la 18 Februarie 1982, E... în Mediaş, str. C. (...), nr. 8, jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

4. Ţ. D. B.  - fiul lui E. şi N., născut la 10 Martie 1966, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

5. H. I. J. T.  - fiul lui J. şi B., născut la 11 Martie 1974, E.. în Mediaş,(...),  . 27,  . B.,  . 12, jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 28/21 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006.

6. D. V. T. - fiul lui E. şi D., născut la 16.10.1979, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/16 O. 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...)

dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. 

         Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, instanţa va impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii:

         a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau,  după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

         b) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

         c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

         d) să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martori, experţi şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.

         Va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligării de a nu părăsi ţara, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

         În temeiul art. 192 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

         Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

         Admite recursurile declarate de inculpaţii Ţ. B., D. T. – E., D. O. – D., P. G, H. J. - T. şi D. T. împotriva încheierii penale din 23.01.2008 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...) şi în consecinţă:

         Casează încheierea penală  atacată şi rejudecând

         Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi cu obligarea de a nu părăsi ţara.

         Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor:

1. D. V. T. E. - fiul lui E. şi al lui D., născut la 26 O. 1976, E.. în Mediaş,(...), fără forme legale în Mediaş, str. (...),  . 87,  . 10, jud. Sibiu,  de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 22/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006.

2. D. V. O. D. - fiul lui E. şi al lui D., născut la 09 Aprilie 1982, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu,de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 25/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

3. P. G. G - fiul lui G şi al lui B., născut la 18 Februarie 1982, E... în Mediaş, str. C. (...), nr. 8, jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

4. Ţ. D. B.  - fiul lui E. şi N., născut la 10 Martie 1966, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24/20 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006

5. H. I. J. T.  - fiul lui J. şi B., născut la 11 Martie 1974, E.. în Mediaş,(...),  . 27,  . B.,  . 12, jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 28/21 aprilie 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr. 2542/2006.

6. D. V. T. - fiul lui E. şi D., născut la 16.10.1979, E.. în Mediaş,(...), jud. Sibiu, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 55/16 O. 2006 emis de  T r i b u n a l u l   S i b i u în dosarul nr(...)

dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. 

         Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, instanţa impune inculpaţilor să respecte următoarele obligaţii:

         a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau,  după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

         b) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

         c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

         d) să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, martori, experţi şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.

         Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligării de a nu părăsi ţara, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

         Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

         Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 40 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

         Definitivă.   

         Pronunţată în şedinţa publică din 28.01.2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Pretentii (Recurs) Hotarârea 87/CA/2008 din 23.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ şi fiscal privind  recursul declarat de reclamanta REGIA AUTONOMĂ A B. E. K. împotriva sentinţei civile nr. 1470/CA/04.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat pârât E. J., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că recursul este timbrat şi recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Instanţa, în deliberare faţă de actele şi lucrările dosarului, conform art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţei, în  soluţionarea  cauzei în primă instanţă şi  lasă cauza în pronunţare pe această excepţie.              

CURTEA DE APEL

                            Asupra recursului în contencios de faţă:

Prin acţiunea civilă înregistrată la  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a, sub nr(...) reclamanta Regia Autonomă a B. E. K., a chemat în judecată pe pârâta  E. J. şi a solicitat, ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunţa să fie obligată acesta la plata sumei de 31,48 lei reprezentând contravaloare apă potabilă livrată şi neachitată în perioada iunie 2006, suma de 42,13 lei reprezentând dobânzi comerciale  calculate potrivit dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 9/2000 şi art. 43 din  C o d u l   c o m e r c i a l pentru perioada august 2006 - iunie 2007,   cu cheltuieli de judecată.

         În motivarea cererii reclamanta a arătat că  a furnizat pârâtului apă potabilă pentru consum casnic şi acesta nu a achitat preţul B. consumate.

 T r i b u n a l u l     H u n e d o a r a prin Sentinţa nr. 1470/CA/2007 a respins acţiunea în contencios administrativ a reclamantei reţinând că reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor de furnizare de utilităţi, a comunicării facturilor, pentru a putea pretinde plata acestora.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă a B. E. K. solicitând a se dispune modificarea acesteia  în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţa a interpretat greşit prevederile legale în materia contractelor de prestare a serviciilor publice de alimentare cu apă potabilă şi canalizare întrucât potrivit OG 32/2002 şi Legii nr. 241/2006 nu era necesară semnarea facturilor. Beneficiarii serviciilor trebuie să se prezinte la centrele de încasări pentru a ridica factura şi a achita contravaloarea serviciilor.

Cum pârâtul  nu s-a prezentat, i s-au comunicat facturile prin poştă, astfel că nu există semnătură de acceptare a beneficiarului pe factură. Aceasta însă nu înseamnă că serviciile nu au fost prestate. Mai mult, pârâtul  nu s-a prezentat nici în instanţă şi nici nu au contestat debitul ceea ce potrivit art. 225 Cod procedură civilă echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei neexistând motive pentru a se respinge acţiunea.

         În drept se invocă prev. art. 299-303, 304 pct.8 şi 9, 304¹, 312 alin.3 Cod procedură civilă.

         Recursul a fost legal timbrat cu 2 lei din taxa de timbru achitată în primă instanţă şi timbru judiciar de 0,15.

         Pârâta  intimat  nu a depus întâmpinare.

         Prealabil analizării motivelor de recurs invocate de reclamantă, instanţa va analiza motivul de recurs pus în discuţia părţilor din oficiu în legătură cu încălcarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în primă instanţă, competenţă determinată de natura acţiunii şi respectiv a contractului a cărei executare se solicită de către reclamantă prin acţiune.

         Astfel acţiunea cu care este sesizată instanţa este o acţiune contractuală având ca obiect obligarea pârâtei să execute prestaţia asumată prin contractul de furnizare a B. potabile, aceea de a plăti preţul serviciului furnizat.

         Potrivit art. 42 alin. 2 din Legea 51/2006 contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie actul juridic prin care se reglementează raporturile dintre operator şi utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea şi plata unui serviciu de utilităţi publice.

         Conform art. 36 alin. 1 din aceeaşi lege, raporturile juridice dintre operatorii şi utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt raporturi juridice de natură contractuală şi sunt supuse normelor de drept privat,iar conform art.41 din lege au calitatea de utilizator beneficiarii individuali sau colectivi, direcţi ori indirecţi, ai serviciilor de utilităţi publice printre care şi utilizatorii casnici persoane fizice sau asociaţii de proprietari/locatari. 

În mod greşit prima instanţă a apreciat că natura contractului a  cărei  executare  se  pretinde  prin  acţiune  atrage  competenţa  instanţei  de  contencios  administrativ  căci  faţă  de calificarea expresă a naturii de drept  privat a contractului de furnizare a  utilităţilor prin art. 36 alin.1 din lege, competenţa soluţionării acţiunilor în executarea contractului, inclusiv pentru plata preţului serviciilor, se reglementează potrivit art. 51 alin. 4 din lege iar nu potrivit prevederilor art. 51 alin. 3.

         Astfel conform art. 51 alin. 3 şi 4 din Legea 51/2006 soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi se face, cu precădere, în procedura de urgenţă, iar soluţionarea litigiilor civile şi de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanţele de judecată competente, în condiţiile legii.

         Acest text de lege impune o delimitare clară a competenţei instanţei de contencios administrativ de cea a instanţelor de drept comun .

         Instanţa de contencios administrativ este competentă a soluţiona litigii ce supun judecăţii raporturile juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilităţi publice care se aprobă prin hotărârea consiliului local sau judeţean (art. 30 alin. 2 din lege).

         Instanţa de drept comun este competentă potrivit art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006 în privinţa tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat definite ca atare prin art. 36 alin. 1 din lege, cum este şi cazul raporturilor dintre operatorii de servicii de utilităţi publice şi utilizatorii acestor servicii-ambele subiecte ale raportului fiind de drept privat.

         În speţă o calificare corectă a raportului juridic dedus judecăţii impunea ca şi concluzie calificarea ca fiind comercială a acţiunii formulată de reclamantă.

         Această calificare este determinată de  calitatea de comerciant a reclamantei care furnizează servicii contra cost în scopul obţinerii de profit cu titlu de profesiune obişnuită potrivit art.  7 Cod comercial.

         Ori calitatea de comerciant a reclamantei conferă natura comercială întregului raport juridic, chiar dacă pentru pârâţi ca persoane fizice acest raport este civil.

         În consecinţă competenţa materială a soluţionării cauzei trebuia determinată potrivit art. 51 alin. 4 din Legea 51/2006 şi art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin.1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, litigiul comercial evaluabil în bani, cu o valoare de sub 1 miliard de lei vechi (100.000 lei noi) fiind de competenţa judecătoriei.

         Sub aspect teritorial, reclamanta a ales  J u d e c ă t o r i a   P e t r o ş a n i, ca loc al executării contractului.

         Cum instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa materială, în speţă este incident cazul de casare prev. de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, astfel că se impune admiterea recursului şi potrivit art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare  J u d e c ă t o r i e i   P e t r o ş a n i ca instanţă comercială.

Pentru aceste motive

În numele legii

  D E C I  D E

                   Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ.

                   Admite recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă a B. E. K. P împotriva sentinţei nr. 1470/CA/04.10.2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   H u n e d o a r a – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal în dosar nr(...) şi în consecinţă:

                   Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare  J u d e c ă t o r i e i   P e t r o ş a n i, ca instanţă de fond.

                   Irevocabilă.

                   Pronunţată în şedinţa publică din 9 Ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Anulare act administrativ (Recurs) Hotarârea 72/CA/2008 din 21.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de reclamantul S. J. împotriva sentinţei civile nr.80/CA/15 10 2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se constată lipsa părţilor.

     Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că reclamantul a făcut dovada avansării taxei de timbru, a depus o cerere prin care solicită acordarea unui termen de judecată în cazul în care pârâtul a depus la dosar întâmpinare, în caz contrar, solicitând judecarea în lipsă.

Întrucât pârâtul-intimat nu a formulat întâmpinare, şi având în vedere cererea formulată de reclamant, de judecare a cauzei în lipsă, instanţa lasă cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de faţă

            Prin acţiunea înregistrată pe rolul  T r i b u n a l u l u i   S i b i u, sub dosar nr(...), reclamantul S. J. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local D. prin Primar, anularea actului administrativ emis de autoritatea pârâtă sub nr.2767/3 03 2006, obligarea pârâtului să răspundă la cererea înregistrată sub nr. 7258/9 09 2004, obligarea pârâtului la repararea daunelor materiale ocazionate de refuzul nejustificat de a răspunde la cerere, obligarea pârâtului la plata sumei de 3000 lei daune morale. În fapt, reclamantul motivează că prin sentinţa civilă nr.1611/C/13 02 2005 a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u, irevocabilă, Consiliul Local D., prin Primar a fost obligat să răspundă la cererea înregistrată sub nr.7258/9 09 2007 la această autoritate, că a invocat punerea în executare a acestei hotărâri însă instanţele de judecată au apreciat răspunsul atacat în primul capăt de cerere  că echivalează cu executarea, situaţie faţă de care acesta se impune anulat.

         Secţia comercială şi contencios administrativ a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u prin sentinţa nr.80/CA/15 10 2007 a admis în parte acţiunea în contencios administrativ, a anulat actul administrativ nr. 2767/2007 şi a respins petitele privind obligarea pârâtului să răspundă la adresa nr.7258/9 09 2004 precum şi cererea privind obligarea pârâtului la plata de daune pentru faptul că nu a răspuns solicitării reclamantului. Au fost acordate cheltuieli de judecata în sumă de 1,5 lei. Instanţa a reţinut prin considerentele expuse că cererea este întemeiată în privinţa anularii actului, deoarece prin sentinţa nr.1611/2005 a  T r i b u n a l u l u i   S i b i u a fost obligat pârâtul să răspundă la cererea înregistrată sub nr. 7258/2004 , iar adresa, deşi poartă antetul consiliului local, este semnată de secretar, nefiind emisă de autoritatea competentă. Cererea prin care se solicită obligarea pârâtului să răspundă la cererea nr.7258 nu a fost admisă deoarece reclamantul are titlu executoriu în acest sens şi poate apela la dispoziţiile art. 24-26 din L. 554/2004 în vederea executării. În privinţa daunelor s-a considerat că nu s-a făcut dovada prejudiciului.

         Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea hotărârii în sensul de a fi acordate daune materiale şi morale. Daunele morale se referă la acoperirea prejudiciului determinat de stresul suferit de reclamant datorită faptului că nu i s-a răspuns la cerere. Se solicită acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată la judecata pe fond a cauzei şi a cheltuielilor de judecată din recurs.

         În drept s-au invocat prevederile art.20 şi următoarele din L. 554/2004, art. 304^1 şi art. 274 din  C o d u l   d e procedura civila . Recursul a fost legal timbrat.

         Analizând sentinţa atacata sub aspectul recursului, Curtea constata următoarele:

         Prin sentinţa nr.1611/13 121 2005 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u a fost obligat Consiliul local D. să răspundă la adresa reclamantului înregistrată sub nr.7258/9 09 2004. Prin adresa nr. 2767/30 03 2006 se răspunde reclamantului, dar răspunsul poartă semnătura secretarului unităţii administrative-teritoriale, iar faţă de competentele exprese stabilite de legea specială 215/2001, instanţa de fond consideră că actul emană de la un funcţionar necompetent şi îl anulează .

         În privinţa daunelor materiale se constată că într-adevăr reclamantul nu face dovada prejudiciului material.

         În privinţa daunelor morale se constata ca cererea reclamantului este îndreptăţită faţă de prevederile art. 18 din L. 554/2004. Prejudiciul moral încercat de reclamant este determinat de numeroasele demersuri pe care este nevoit să le întreprindă pentru că autoritatea competentă, în speţă pârâtul să-i răspundă, cât şi de atitudinea acestei autorităţi care tergiversează comunicarea răspunsului către reclamant, drept stabilit printr-o hotărâre judecătorească.

          Art. 51 din Constituţie stabileşte dreptul fundamental al cetăţenilor   la  petiţionare. Cetăţenii au dreptul sa se adreseze autorităţilor publice prin petiţii . Autorităţile publice au obligaţia sa răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

         Potrivit art. 52 din Constituţia României, persoana vătămata într-un drept al  ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.  Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

         Conform art. 1 din L. 554/2004  orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

          În cazul în care au fost aduse atingeri dreptului de petiţionare ca drept fundamental, repararea prejudiciului cauzat nu poate avea loc decât  prin acordarea  daunele morale . Ca orice prejudiciu şi cel moral poate fi cuantificat, iar potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie poate fi reparat prin acordarea unor compensaţii băneşti.

         Reclamantul a solicitat acordarea sumei de 3.000 lei daune morale, dar instanţa, în considerarea art. 18 al.3 din L. 554/2004 , apreciază ca suma de 1.500 lei este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului suferit şi proporţională cu acesta. Prejudiciul moral a fost dovedit cu actele existente la dosar din care reiese intenţia autorităţii publice de a tergiversa executarea dispozitivului sentinţei civile nr.1611/13 121 2005 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u. .

         În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 304 pct.9, 304 ^1 Cod procedura civila se va admite recursul reclamantului, se va modifica în parte hotărârea atacată şi se va admite cererea reclamantului în obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500 lei daune morale. Vor fi acordate cheltuielile de judecată de la instanţa de fond în totalitate ,reprezentând timbrajul cererii în suma de 1,5 lei şi în măsura în care au fost dovedite, faţă de dispoziţiile art. 274 din  C o d u l   d e procedura civila. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

         În temeiul art. 274 Cod procedura civila va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2,15 lei cheltuieli de judecata în recurs reprezentând timbrajul cererii.

Pentru aceste motive,
În numele legii

D E C I D E

         Admite recursul declarat de reclamantul S. J. împotriva sentinţei civile nr.80/CA/ 15 10 2007 pronunţată de  T r i b u n a l u l   S i b i u şi în consecinţă:

 Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite în parte şi cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale. Obligă pârâtul Consiliul Local D. să plătească reclamantului S. J. suma de 1.500 lei daune morale. Majorează cheltuielilor de judecată acordate la judecata în fond de la suma de 1,5 lei la suma de 4,3 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

         Obligă intimatul să plătească recurentului suma de 2,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2008.

Curtea de Apel Alba Iulia, 2008 Anulare act administrativ (Contestatie în anulare Recurs) - Hotarârea 62/CA/2008 din 21.01.2008 dată de Curtea de Apel Alba Iulia

Pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare  formulată de contestatoarea SC D. SRL A I împotriva deciziei nr.415/CA/5 11 2007 pronunţată de Curtea de  A p e l   A l b a-I.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la ora 9.38 se constată lipsa părţilor.

     Procedura de citare este  legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul anterior de judecată , s-a admis cererea formulată de contestatoare, şi s-a acordat termen de judecată pentru a da posibilitate acesteia să motiveze cererea de revizuire.

Contestatoarea a fost citată cu menţiunea să depună  la dosar motivele cererii de revizuire, să comunice prin poştă, intimatelor, motivele cererii de revizuire, urmând să facă dovada comunicării, de asemenea să avanseze taxa de timbru aferentă căii extraordinare de atac.

Instanţa, faţă de lipsa părţilor, lasă cauza la al doilea apel.

La cel de al doilea apel efectuat în cauză, la ora 10.00, se prezintă: mandatarul ales al intimatei S.C. S. T. S.A., avocat U. O., lipsă fiind revizuienta şi intimata  Consiliul Local al Municipiului A-I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, s-a depus la dosar din partea revizuientei, cerere, comunicată prin fax, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a putea formula motivele cererii de revizuire, având în vedere că decizia nr.415/CA nu a fost motivată.

Instanţa  constată că decizia nr.415/CA/2007 a cărei revizuire se solicită a fost motivată la data de 19 XI 2007.

Mandatarul intimatei solicită anularea cererii de revizuire având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada avansării taxei de timbru precum şi faţă de împrejurarea că, revizuienta nu a motivat cererea de revizuire. Cu cheltuieli de judecată,obligându-se ca până la închiderea dezbaterilor să depună la dosar chitanţa doveditoare.

Instanţa faţă de excepţia netimbrării cererii de revizuire, lasă cauza în pronunţare.

După dezbaterea cauzei, mandatarul intimatei depune la dosar concluzii scrise, împuternicirea avocaţială şi chitanţa nr.7 prin care face dovada cuantumului onorariului de avocat.

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de revizuire

         Contestatoarea S.C. “D.” SRL a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 415 pronunţată de Curtea de Apel in dosarul nr(...).

         Contestaţia în anulare  nu a fost timbrată.

Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru şi se taxează în mod  diferenţiat.

Dispoziţiile art. 20 alin.1 şi 2  din aceeaşi lege prevăd că taxele se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu au fost achitate la înregistrarea cererii se va pune în vedere achitarea lor până la primul termen de judecată.

Neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din aceeaşi lege.

Articolul 1 din OG nr.32/1995 a instituit timbrul judiciar care se aplică acţiunilor şi cererilor de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art.9 alin.1 din ordonanţă, cererile pentru care se datorează timbru judiciar, calculat potrivit dispoziţiilor art.3 alin.1 şi 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător, iar în caz contrar se vor aplica dispoziţiile art.20 alin.2 şi 3 din Legea nr.146/1997.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că i s-a pus în vedere contestatoarei prin citaţiile primite la datele de 30 11 2007, 24 12 2007  să achite taxa de timbru în sumă de 10 lei  şi timbru judiciar în sumă de 0,15 lei  ( filele 3 si 8).

Cum contestatoarea  nu a achitat taxa de timbru şi nu a aplicat timbru judiciar aşa cum s-a dispus de instanţă, urmează ca potrivit dispoziţiilor legale menţionate să se dispună anularea cererii.

În temeiul art. 274 din  C o d u l   d e procedura civila va fi obligată contestatoarea să plătească intimatei SC S. T. SA suma de 500 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariul avocaţial dovedit cu chitanţa nr.6/2008.

Pentru aceste motive,
În numele legii

D E C I D E

         Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuienta SC D. SRL A I împotriva deciziei nr.415/CA/5 11 2007 pronunţată de Curtea de  A p e l   A l b a-I.

         Obligă revizuienta să plătească intimatei SC S. T. SA D de 500 lei cheltuieli de judecată.

         Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2008.